Lumina dimineții de duminică peste „dalba mănăstire” de la Bussy ne dezvăluie un loc al singurătății împlinite din care iubirea se revarsă tainic peste lume. Așa se face că ne simțim dintr-o dată liberi, cu legăturile necesității rupte, Acolo mâna lui Dumnezeu este încăpătoare ca Arca biblică, nu numai pentru aleși, ci pentru toți cei chemați ai firii. Sfinți cunoscuți, dar și nenumărați anonimi, motoare invizibile ale lumii, sunt cuprinși în iubirea divină și înveșniciți de pictură. Pentru prima oară în imaginarul iconic al Judecății de Apoi, fluviul de foc al Iadului se subțiază și devine fum, semn că jertfa lui Hristos nu a fost zadarnică.
Ce poate fi mai de prisos în creație decât melcul, ar spune cei ce traversează grăbit viața, fără să înțeleagă popasul în durată, transformarea pentru o clipă a timpului interior în timp absolut? Cu toate acestea, frescele îl pun la loc de cinste în Rai pe cel ce a ratat cursa vieții, dar a câștigat pe loc eternitatea „îndrăznind” doar să intre în biserică în momentul pictării fericitei grădini. Melcul este chiar paradoxul mântuirii grabnice printr-o aparentă rămânere în urmă. Acesta este un prilej de bucurie pentru noi, pelerinii împovărați de lentoarea lipsei noastre de râvnă, de rugăciunea risipită și întârziată, de orgoliul paralizant al inimii, în fond, de tot ceea ce ne ține pe loc, de acedia fiecărei zile. Putem și noi spera acum să intrăm o dată cu melcul în spirala doxologiei neîncetate, acest simbol al timpului ce înaintează părând că stă tocmai pentru a ne salva căutarea, a prelungi în infinit aspirația.
Amintirea Raiului este vie pretutindeni în incinta mănăstirii. În grădină stau de strajă doisprezece pomi pentru cei doisprezece apostoli, rânduiți precum rugăciunea. Sub îndrumarea maicii starețe, îi „recunoaștem ușor” pe Sfinții Petru și Pavel. Mai jos, printre flori și plante aromatice, în sihăstrie, se ascunde capela Sfântului Serafim de Sarov unde presimțim întâlnirea fabuloasă cu ursul și îmblânzirea lui prin harul iubirii pentru întreaga făptură. Până și pisica arțăgoasă a mănăstirii, uimitor exemplu de revoltă în lumea deplinei ascultări, ni se alătură pe furiș și pozează elegant din capul scării, după gust, în fotografia dinainte de plecare.
Mere Colomba, îmbrățișare și cuvinte de rămas bun: „Nu uitați să păstrați mereu bucuria în inimile voastre.”
Roxana, Petronela si Arthur

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team