Pelerinajul NEPSIS la mănăstirea „Notre Dame de Toute Protection”, la Bussy-en-Othe,14-16 martie 2014

publicat in Asociația Nepsis pe 18 Aprilie 2014, 19:21

Lumina dimineții de duminică peste „dalba mănăstire” de la Bussy ne dezvăluie un loc al singurătății împlinite din care iubirea se revarsă tainic peste lume. Așa se face că ne simțim dintr-o dată liberi, cu legăturile necesității rupte, Acolo mâna lui Dumnezeu este încăpă­toare ca Arca biblică, nu numai pentru aleși, ci pentru toți cei chemați ai firii. Sfinți cunoscuți, dar și nenumărați anonimi, mo­toare invizibile ale lumii, sunt cuprinși în iubirea divină și înveșniciți de pictură. Pentru prima oară în imaginarul iconic al Judecății de Apoi, fluviul de foc al Iadului se subțiază și devine fum, semn că jertfa lui Hristos nu a fost zadarnică.

Ce poate fi mai de prisos în creație de­cât melcul, ar spune cei ce traversează gră­bit viața, fără să înțeleagă popasul în dura­tă, transformarea pentru o clipă a timpului interior în timp absolut? Cu toate acestea, frescele îl pun la loc de cinste în Rai pe cel ce a ratat cursa vieții, dar a câștigat pe loc eternitatea „îndrăznind” doar să intre în biserică în momentul pictării fericitei gră­dini. Melcul este chiar paradoxul mântui­rii grabnice printr-o aparentă rămânere în urmă. Acesta este un prilej de bucurie pen­tru noi, pelerinii împovărați de lentoarea lipsei noastre de râvnă, de rugăciunea ri­sipită și întârziată, de orgoliul paralizant al inimii, în fond, de tot ceea ce ne ține pe loc, de acedia fiecărei zile. Putem și noi spera acum să intrăm o dată cu melcul în spirala doxologiei neîncetate, acest simbol al timpului ce înaintează părând că stă toc­mai pentru a ne salva căutarea, a prelungi în infinit aspirația.

Amintirea Raiului este vie pretutin­deni în incinta mănăstirii. În grădină stau de strajă doisprezece pomi pentru cei doisprezece apostoli, rânduiți precum rugăciunea. Sub îndrumarea maicii sta­rețe, îi „recunoaștem ușor” pe Sfinții Petru și Pavel. Mai jos, printre flori și plante aromatice, în sihăstrie, se ascun­de capela Sfântului Serafim de Sarov unde presimțim întâlnirea fabuloasă cu ursul și îmblânzirea lui prin harul iubirii pen­tru întreaga făptură. Până și pisica arță­goasă a mănăstirii, uimitor exemplu de revoltă în lumea deplinei ascultări, ni se alătură pe furiș și pozează elegant din ca­pul scării, după gust, în fotografia dinain­te de plecare.

Mere Colomba, îmbrățișare și cuvin­te de rămas bun: „Nu uitați să păstrați me­reu bucuria în inimile voastre.”

Roxana, Petronela si Arthur