Trăim în vremurile în care credinţa poate fi pierdută foarte uşor. Ispita cea din afară, din lume, ajunge cu mai multă uşurinţă la noi, uneori chiar în cele mai ascunse sau retrase locuri, prin mijloacele moderne de comunicaţie. Iar atunci când ni se pare că avem puţină pace, puţină rugăciune, gândul la Dumnezeu, puţină bucurie duhovnicească, dacă ne lăsăm prinşi de ispitele cele din afară, din lume, pierdem acel puţin pe care-l avem sau ni se pare că-l avem.

Dar în acelaşi timp a crescut puterea de comunicare între noi şi în sensul celor bune, al celor adevărate, al experienţelor pe care ni le putem împărtăşi, al credinţei pe care o putem spune în toată libertatea. Se poate înmulţi harul în sufletele noastre prin experienţa şi credinţa celuilalt, pe care le putem cunoaşte azi cu atâta uşurinţă. Uneori primim, alteori refuzăm ceea ce celălalt trăieşte. Ne răzvrătim împotriva formelor sau a ceea ce ni se pare de neînţeles la prima vedere, a interdicţiilor.

Să avem însă grijă să auzim şi să primim chemarea lui Dumnezeu în sufletele noastre, să primim sămânţa harului nu în inimă împietrită, ci în pământ bun, primitor, în inimă simţitoare. Harul şi glasul lui Dumnezeu vine uneori dinlăuntrul nostru, alteori prin cei din jur, prin trăirile lor.

Pe toate să le socotim pentru a putea vedea prin ce şi prin cine Hristos seamănă în noi chemarea Sa în vremurile în care trăim, pentru a nu pierde puţinul duhovnicesc agonisit, ci a-l înmulţi.

† Mitropolitul IOSIF