Veniţi toate neamurile, tot neamul omenesc şi toată limba, toată vârsta şi toată vrednicia, cu veselie să prăznuim Naşterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciună drăcească şi cu basme care fură mintea şi întunecă adevărul şi vatămă pe toată viaţa, cinsteau naşterea împăraţi­lor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înno­it tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o. Că Eva a auzit: „În du­reri vei naşte copii", cu dumnezeiască hotărâ­re, iar Maria: „Bucură-te, cea plină de har" Eva: „Atrasă vei fi către bărbatul tău", iar Maria: „Domnul este cu tine". Deci, ce vom aduce Maicii Cuvântului, în afară de acest de laudă cuvânt?

Toată făptura să se ospăteze şi să laude preasfinţita naştere a sfinţitei Ana, că a născut lu­mii comoară de bunătăţi nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-Se, toată firea într-o mai bună stare. Că omul, având suflet şi trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea S-a unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a dezlegat mulţimea darurilor dumneze­ieşti.

Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dum­nezeiasca Uşă cea feciorească răsare, din care şi prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intră în lume, după cum zice Pavel, văzătorul celor negrăite. Astăzi a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a întemeiat pămân­tul şi peste înălţime a întemeiat tăria.

Astăzi s-a zidit Uşa cea spre răsărituri, Uşa prin care Domnul va intra şi va ieşi şi ea va ră­mâne încuiată. Uşa dintru care este Hristos, Uşa oilor, răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către Tatăl, începă­torul Luminii. Astăzi a suflat vânt subţire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veselească-se cerul de sus şi să se bucure pă­mântul de jos, să se clatine marea lumii, că în­tru dânsa se naşte Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pânte­ce şi va naşte pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ. Scoica din care Împăratul Măririi ieşind şi cu porfira trupului îmbrăcându-Se şi venind la cei robiţi, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că se naşte mieluşeaua din care Păstorul Se va îmbră­ca în chip de oaie şi hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănţuias­că fecioarele, că s-a născut Fecioara care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema nu­mele lui Emanuel, adică: cu noi este Dumnezeu. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Să toc­mim prăznuire pentru naşterea Născă­toarei de Dumnezeu. Veseleşte-te tu, Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naşti! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul şi S-a dat nouă şi se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lu­mea, Dumnezeu tare! Oricine nu măr­turiseşte pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al meu este cuvân­tul. Ca moştenire l-am primit pe acesta de la Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.

O, fericită pereche, Ioachim şi Ana! Cu adevărat v-aţi cunoscut preacuraţi şi din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice Domnul: „Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe dânşii". Aţi trăit după buna plăcere a lui Dumnezeu şi după vrednicia celeia ce s-a năs­cut din voi. Că întru întreaga înfrânare şi cuvioşie vieţuind, pe odorul fecioriei l-aţi adus, pe cea mai înainte de naştere fecioară şi după naştere fecioară, pe ceea ce singură, şi cu min­tea şi cu sufletul şi cu trupul, petrece de-a pu­rurea fecioară. Că se cădea ca aceea ce au odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o arate trupeşte... O, câte minuni şi câte schimbări s-au făcut pen­tru această fiică! Naşterea din cea stearpă, fe­cioria născând, amestecare a Dumnezeirii şi a omenirii, a pătimirii şi a nepătimirii, a vieţii şi a morţii, pentru ca aşa, întru toate să se biru­iască cel mai rău de cel mai bun. Şi acestea toa­te pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâ­ta m-ai iubit pe mine, încât nu prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintâi, întru acelaşi chip şi pe a doua facere Tu Însuţi o ai lucrat. Pentru această pricină, dănţuiesc şi cuget înalt şi mă veselesc şi către izvorul minunilor iarăşi mă întorc şi, din râul veseliei îndestulându-mă, pe alăuta Duhului iarăşi o iau şi dumnezeiască la­udă de naştere cânt.