Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la naşterea Preasfintei Stăpânei Noastre Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria

Veniţi toate neamurile, tot neamul omenesc şi toată limba, toată vârsta şi toată vrednicia, cu veselie să prăznuim Naşterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciună drăcească şi cu basme care fură mintea şi întunecă adevărul şi vatămă pe toată viaţa, cinsteau naşterea împăraţi­lor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înno­it tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o. Că Eva a auzit: „În du­reri vei naşte copii", cu dumnezeiască hotărâ­re, iar Maria: „Bucură-te, cea plină de har" Eva: „Atrasă vei fi către bărbatul tău", iar Maria: „Domnul este cu tine". Deci, ce vom aduce Maicii Cuvântului, în afară de acest de laudă cuvânt?

Toată făptura să se ospăteze şi să laude preasfinţita naştere a sfinţitei Ana, că a născut lu­mii comoară de bunătăţi nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-Se, toată firea într-o mai bună stare. Că omul, având suflet şi trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea S-a unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a dezlegat mulţimea darurilor dumneze­ieşti.

Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dum­nezeiasca Uşă cea feciorească răsare, din care şi prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intră în lume, după cum zice Pavel, văzătorul celor negrăite. Astăzi a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a întemeiat pămân­tul şi peste înălţime a întemeiat tăria.

Astăzi s-a zidit Uşa cea spre răsărituri, Uşa prin care Domnul va intra şi va ieşi şi ea va ră­mâne încuiată. Uşa dintru care este Hristos, Uşa oilor, răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către Tatăl, începă­torul Luminii. Astăzi a suflat vânt subţire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veselească-se cerul de sus şi să se bucure pă­mântul de jos, să se clatine marea lumii, că în­tru dânsa se naşte Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pânte­ce şi va naşte pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ. Scoica din care Împăratul Măririi ieşind şi cu porfira trupului îmbrăcându-Se şi venind la cei robiţi, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că se naşte mieluşeaua din care Păstorul Se va îmbră­ca în chip de oaie şi hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănţuias­că fecioarele, că s-a născut Fecioara care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema nu­mele lui Emanuel, adică: cu noi este Dumnezeu. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Să toc­mim prăznuire pentru naşterea Născă­toarei de Dumnezeu. Veseleşte-te tu, Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naşti! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul şi S-a dat nouă şi se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lu­mea, Dumnezeu tare! Oricine nu măr­turiseşte pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al meu este cuvân­tul. Ca moştenire l-am primit pe acesta de la Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.

O, fericită pereche, Ioachim şi Ana! Cu adevărat v-aţi cunoscut preacuraţi şi din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice Domnul: „Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe dânşii". Aţi trăit după buna plăcere a lui Dumnezeu şi după vrednicia celeia ce s-a năs­cut din voi. Că întru întreaga înfrânare şi cuvioşie vieţuind, pe odorul fecioriei l-aţi adus, pe cea mai înainte de naştere fecioară şi după naştere fecioară, pe ceea ce singură, şi cu min­tea şi cu sufletul şi cu trupul, petrece de-a pu­rurea fecioară. Că se cădea ca aceea ce au odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o arate trupeşte... O, câte minuni şi câte schimbări s-au făcut pen­tru această fiică! Naşterea din cea stearpă, fe­cioria născând, amestecare a Dumnezeirii şi a omenirii, a pătimirii şi a nepătimirii, a vieţii şi a morţii, pentru ca aşa, întru toate să se biru­iască cel mai rău de cel mai bun. Şi acestea toa­te pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâ­ta m-ai iubit pe mine, încât nu prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintâi, întru acelaşi chip şi pe a doua facere Tu Însuţi o ai lucrat. Pentru această pricină, dănţuiesc şi cuget înalt şi mă veselesc şi către izvorul minunilor iarăşi mă întorc şi, din râul veseliei îndestulându-mă, pe alăuta Duhului iarăşi o iau şi dumnezeiască la­udă de naştere cânt.