Forma cea mai răspândită a păcatului, – spun anumiți Părinți duhovnici –, este uitarea. În sensul cel mai puternic aceasta este rădăcina: uităm că existăm, că Dumnezeu există, că celălalt există, că firul de iarbă există, că înfățișarea există; trăim ca niște somnambuli. Åži uneori descoperim cu mirare că ceva sau cineva există, că nu există numai lucruri ci și chipuri, că aceste chipuri sunt și lăuntrice, mărturisind prezențe la fel de intime; descoperim că ne suntem nouă înșine interiori. Åži deodată ai senzația pe care a avut-o Iacob după visul lui în care a văzut cerul și pământul stând de vorbă; ai senzația că “acest loc este sfânt, Dumnezeu este aici, iar eu nu știam”.

Olivier Clement,Viața din inima morții

Smerenia cea din har este nevăzută, așa cum nevăzut este și Dăruitorul ei – Dumnezeu. Ea este acoperită de tăcere, simplitate, nefățărnicie, lipsă de sforțare, libertate. Smerenia cea mincinoasă poartă întotdeauna un chip prefăcut; prin aceasta ea se face cunoscută lumii. Smerenia cea mincinoasă iubește scenele: prin aceasta ea amăgește și se amăgește. Smerenia lui Hristos este îmbrăcată înveșmântul cel mai nemeșteșugit: acoperită de acest veșmânt ea  nu se face cunoscută și nu este băgată în seamă de oameni. Smerenia este o chezășie în inimă, o însușire sfântă și fără de nume a acesteia, o deprindere dumnezeiască ce se naște în suflet, pe nesimțite, din împlinirea poruncilor evanghelice.

Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare

Zis-a Sf. Epifanie: mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor.

Patericul egiptean

Înțelepciunea de unde izvorăște și care este locul de obârșie al priceperii? Pământeanul nu cunoaște calea către ea, căci ea nu se găsește pe meleagurile celor vii. Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Åži marea a spus la fel: Ea nu este la mine! 

Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur și argintul nu-l cântărești ca s-o plătești. Ea nu poate să fie prețuită nici cu aurul Ofirului, nici cu prețioasa cornalină, nici cu pietre de safir! Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul și cu un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea; despre mărgean și despre diamant nici să mai pomenim; iar agonisirea înțelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor. Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea și cu aurul cel mai curat nu vei plăti-o niciodată! 

Åži această înțelepciune de unde vine ea și care este sălașul priceperii? Ea a fost ascunsă de ochii oricarei făpturi vii; ea a fost tăinuită și de pasărea cerului. Adâncul și moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea. 

Dumnezeu îi cunoaște drumul și numai El este Cel ce știe locuința ei. Când El privea până la marginile pământului și îmbrățișa cu ochii tot ce se află sub ceruri ca să dea vântului cumpăna și să chibzuiască legea apelor, când El statornicea ploilor un făgaș și o cale bubuitului tunetului, atunci El a văzut înțelepciunea și a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină și i-a măsurat adâncimea. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu –aceasta este înțelepciunea, iar in depărtarea de cel rău stă priceperea.

Cartea lui Iov, XXVIII, 12-28

Durerea ta pentru necredința unora arată dragostea ta față de Hristos. Åžtii și tu că durerea este una dintre expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei. Să te păzești bine, însă, ca nu cumva să îi urăști pe cei care nu cred. Acest lucru ar fi pentru tine vătămător, iar pentru ei nefolositor. Tu să te uiți la ei cu compătimire, ca la niște călători care au fost atacați la drumul mare de tâlhari ascunși și au fost jefuiți... Åži să te rogi lui Dumnezeu pentru ei.

Nicolae Velimirovici,Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

Este cu neputință să se facă cineva dintr-o dată bun și înțelept. Trebuie gând stăruitor, viețuire, încercare, vreme, nevoință și dor după lucrul bun. Iar omul bun și iubitor de Dumnezeu, care cu adevărat cunoaște pe Dumnezeu, nu încetează a face din belșug toate câte plac lui Dumnezeu.

Sf. Antonie cel Mare, Filocalia I

Selecția textelor: Daniel Chira