Traseul acestui pelerinaj, în care s‑au înscris 52 de persoane, a inclus multe locuri menționate în Evanghelie și în celelalte scrieri ale Sfintei Scripturi, cum ar fi: Ein Karem, Betleem, Muntele Măslinilor, Galileea, Nazaret, Cana Galileii, Capernaum, Muntele Tabor, Pustiul Iudeii, Valea Hozevei, Ierihon, Muntele Ispitirii, Marea Moartă și, evident, Ierusalimul – cetatea veche și împrejurimile. Scopul pelerinajului a fost acela de a cunoaște mai bine și de a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu, de a‑L cunoaște mai bine pe Hristos, singurul în măsură să împlinească viața omului.

Pelerinajul la locurile sfinte este, pe lângă împlinirea visului vieții creștine, o experiență extraordinară. La prima vedere, când vorbești despre pelerinaj, trezești în sufletul multora curiozitatea de a ști cum arată locul, spațiul, peisajul unde Dumnezeu a atins concret această vale de lacrimi, fie ele de durere, dar și de mici bucurii. În schimb, uităm să vorbim despre ceea ce trăiești și simți cu adevărat în aceste locuri sfinte.

Cu emoție adâncă am intrat în cetatea sfântă în care și Iisus intrase, aclamat ca Unul Care vine în numele Domnului, pentru ca, după aceea, să iasă în toată rușinea, ca și Cel mai mare răufăcător, El, Care a luat asupra Sa durerile noastre și S‑a împovărat cu suferințele noastre. În zi de vineri, am mers pe Drumul Crucii. Ne‑am rugat pentru noi și pentru cei pe care îi purtam în suflete, pentru iertarea păcatelor noastre multe care l‑au costat pe Iisus Hristos moartea pe cruce.

Locurile pline de oameni veniți din toate colțurile lumii, străzile înguste ce îngreunează circulația, tarabele pline cu tot felul de mărfuri îți provoacă din start o stare de nemulțumire, dar și de înțelegere a gestului plin de mânie sfântă al Mântuitorului. Ajungem la Sfântul Mormânt, locul și izvorul credinței noastre. Sfântul Mormânt e un complex de biserici. Aici rugăciunea nu s‑a întrerupt niciodată și nici nu se va întrerupe vreodată, pentru că aici Domnul este cu noi până la sfârșitul veacurilor. Pe rând, am trecut pe la Biserica Sfintei Învieri, Sfântul Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii și Capela Arătării lui Hristos. Privim piatra Golgotei, dar și piatra pe care a fost îmbălsămat după moartea Sa Domnul, sărutăm piatra pe care a stat în mormânt și care a devenit rampa de lansare spre cer a tuturor celor ce cred în marea taină a Învierii.

Coborâm de pe creasta muntelui spre Ghetsimani. Privim Ierusalimul din acest loc încărcat de amintirea Domnului și a patimilor Sale. Măslinii bătrâni ne privesc și vor să ne spună tot ce s‑a întâmplat aici în urmă cu două mii de ani. Aici au adormit apostolii în timp ce Iisus, la numai câțiva pași de ei, agoniza transpirând sânge. Totul se oprește în loc, totul devine mai greu, mai apăsător. Tăcerea pune stăpânire pe întreg grupul. Se aude, la un moment dat, glasul părintelui David: „Aici, pe această piatră, a curs sânge; aici Hristos s‑a rugat, dacă e cu putință, să treacă paharul suferinței, dar nu voia Lui, ci voia Tatălui să fie; aici Mântuitorul s‑a rugat pentru întreaga omenire…” Rămânem câteva minute în tăcere pentru rugăciune personală. Ajungem în valea Cedronului și, după vizitarea bisericii „Mormântul Maicii Domnului”, ne retragem pentru odihnă.

Nu îmi propun să descriu cu lux de amănunte fiecare loc pe care l‑am vizitat, ci doar să le reamintesc. În Betleem, locul sărăciei, așa cum îl menționează evanghelistul Luca, orice pelerin vede sărăcia oamenilor ce trăiesc efectiv de pe urma turiștilor. Dumnezeu a preferat acest loc sărac. De fapt, sărăcia este rezultatul împietririi inimii omului față de semenul său. Aici s‑au vizitat Biserica Nașterii Domnului, ridicată de Împărăteasa Elena peste peștera în care S‑a născut Iisus, Grota Laptelui și Biserica Păstorilor, Mănăstirile „Sf. Sava cel Sfințit” din Pustiul Iudeii și „Sfântul Teodosie cel Mare”. 

Asemenea magilor, pe un alt drum, am pornit pe urmele Fiului lui Dumnezeu, acolo unde a trăit gingășia copilăriei – Nazaret („Nume de floare”) – și unde Dumnezeu a ales cu adevărat „floarea” pământului nostru, pe Sfânta Fecioară Maria, pentru a conlucra la planul mântuirii noastre. Intrăm în Biserica „Sfântul Gavriil”, unde în altarul mic și întunecos se aude susurul Izvorului Sfintei Marii, în Biserica Bunei Vestiri, înălțată pe locul unde Arhanghelul Gavriil a anunțat‑o pe Fecioara Maria că Îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Ajungem și la biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Nu au lipsit de pe harta pelerinilor nici Cana Galileii, unde Hristos a făcut prima minune, transformând apa în vin, Muntele Tabor, unde s‑a petrecut „Schimbarea la Față” a lui Iisus. Nu puteam trece pe lângă Muntele Tabor fără să simțim și noi ceea ce a mărturisit Petru: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici”.

Au urmat Marea Galileii, locul Botezului în apele Iordanului, Valea Iordanului, unde s‑a vizitat Mănăstirea „Sfântul Gherasim”, Așezământul Românesc din Ierihon, unde am și participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. După cel mai vechi oraș din lume, Ierihon, a urmat Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul”, unde se află moaștele Sf. Ioan Iacob, și Peștera Sf. Ilie Tesviteanul, Muntele Ispitirii, mănăstirea care adăpostește fântâna lui Iacob și moaștele Sf. Filumen. Nu se putea fără o baie în apele sărate și în nămolul Mării Moarte. Închei cu urarea pe care, se spune, evreii și‑o fac unul altuia la despărțire, în orice colț al lumii s‑ar afla: La anul, la Ierusalim!

„Totdeauna lucrul tău să‑l începi cu Dumnezeu!” 

Program parohial în Coslada, Spania

Ca de fiecare dată, în preajma începerii anului școlar copiii comunității noastre au fost invitați să se pregătească pentru acest nou an prin spovedanie și împărtășanie. În acest sens, în zilele de vineri, 7 septembrie, și sâmbătă, 8 septembrie, copiii care au răspuns invitației s‑au spovedit, iar duminică, 9 septembrie, s‑au împărtășit la Sfânta Liturghie, ocazie cu care s‑au rostit rugăciuni speciale pentru ca Dumnezeu să trimită în inimile lor duhul înțelepciunii și al înțelegerii, să le deschidă mintea și cugetul și să le lumineze inima spre primirea învățăturilor celor bune, ...să fie mângâiere părinților lor și întărire Bisericii noastre Ortodoxe. 

În cuvântul de învățătură, părintele paroh a spus: „Educația copilului este foarte pretențioasă, pentru că nu se face într‑o zi, ci în fiecare zi. Educația copilului trebuie să înceapă odată cu viața, imediat după naștere. Ea trebuie accentuată în perioada întrebărilor, iar la întrebări trebuie să li se răspundă prin prisma Scripturii. Solomon spunea: «Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s‑o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea» (Pilde 22, 6). Dintre toate ființele create de Dumnezeu, omul are cea mai lungă copilărie, tocmai pentru a fi folosită la pregătirea lui pentru viață”.

De asemenea, părinții au fost îndemnați și încurajați să arate mai mult din grija care se cuvine în creșterea și educarea copiilor: „Educați‑vă copiii răspunzând întrebărilor lor. Viața creează întrebări și răspunsurile creează principii și caractere puternice. Vârsta întrebărilor este secretul educației copilului. Educați‑vă copiii fiind modele pentru ei. Copilul are nevoie să vadă în mod practic în viața părintelui cum se aplică învățătura primită. Educați‑vă copiii iubindu‑i necondiționat. Dragostea nu trebuie să fie o recompensă pentru copiii cuminți, ea este o nevoie de bază a copilului indiferent de performanțele lui. Educați‑vă copiii ajutându‑i să‑și împlinească nevoile. Educația de calitate se realizează pe fondul relației sufletești, de aceea părintele este cel mai bun educator pentru copilul său. Lipsa educației copiilor poate fi justificată în multe feluri, însă consecințele nu pot fi evitate în nici un fel. Copiii sunt un mare tezaur pentru familie și investiția părinților făcută în creșterea și educația lor are consecințe veșnice. Pentru că părinții sunt adulți și au experiența vieții, încearcă să‑și protejeze co­piii de influența distructivă a anumitor persoane, grupuri, lucruri sau experiențe care le‑ar putea afecta negativ viața. De cele mai multe ori, însă, părinții minimalizează riscurile la care copiii sunt expuși în propria familie, în școală, în societate, în relațiile cu prietenii, colegii sau vecinii. Este ciudat să ne gândim la faptul că, în timp ce‑i ferim pe copii de relele din afara familiei, școlii, răul poate fi chiar în acele locuri pe care noi le numim sigure. De fapt, de ce anume ar trebui să‑i ferim pe copii? Să‑i ferim de materialismul din familie, ateismul din școală și păgânismul din societate”.

La finalul liturghiei, toți cei prezenți au primit iconițe și dulciuri.

Prezbitera Gina Cimpoca