Aşa cum s‑a întâmplat şi în 2011 după tabăra de la Tismana, nici nu ştiu cum să încep, având în vedere că sunt atâtea care mi‑au plăcut. Vreau să declar oficial că taberele MOREOM, fie la Tismana sau Neamţ, au devenit a doua mea familie.  

Pentru început, vreau să vă spun că este impresionant cât de prietenoşi sunt copiii (nu mai spun de animatori!). Eu, după experienţele din Spania, unde copiii de vârsta mea nu socializează aşa bine, am văzut că din primele minute ale taberei deja cunoşti o mulţime de copii, atât de mulţi încât le uiţi şi numele şi astfel ai sentimentul că îi cunoşti de o viaţă întreagă. Aceşti copii sunt ceva pe care eu nu l‑aş da pentru nimic în lume şi sunt sigură că nu numai educaţia le dă acest comportament, dar şi atmosfera în care se află, aşa că mulţumim pentru atmosfera atât de minunată creată de organizatori.

Aş vrea să vă vorbesc un pic de ateliere. La atelierul de comunicare am învăţat să analizez problemele cu calm, să fiu mai pozitivă, să nu fiu influenţată de cei din jurul meu, să mă uit în interiorul unei persoane, nu în exterior şi tot timpul să Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru cum m‑a făcut şi să‑L văd ca pe un Prieten. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le‑am învăţat este răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?”. Asta aproape că m‑a şocat. Cât de simplă era întrebarea şi cât de mult ne‑a luat să găsim răspunsul! 

Mărturisesc că mi‑au dat lacrimile când am văzut cu câtă fericire vorbeşte preoteasa Iulia despre Dumnezeu. M‑a impresionat foarte tare faptul că atunci când ne uitam la ea, ne dădea o stare de linişte. A fost o bucurie să vorbim cu ea, pentru că este o femeie minunată şi chiar ne‑a învăţat multe lucruri.

Atelierul de muzică de asemenea a fost frumos; chiar simt că pot cânta la biserică acum. Doar un mic amănunt: cred că ar fi fost bine ca măcar câteva zile să cântăm şi cântece de munte sau de tabără, având în vedere că au fost mulţi copii cu instrumente muzicale. La dans, jive‑ul a fost super, unde din nou s‑a văzut amabilitatea copiilor, care s‑au ajutat unii pe ceilalţi.

Condiţiile au fost foarte bune. Aveam sală de sport unde era loc suficient atât pentru ambiţia „fotbalistică” a băieţilor şi animatorilor, cât şi pentru strigătele şi încurajările fetelor. Momentele petrecute acolo sunt de neuitat. Dacă nu aveam un interes mare pentru fotbal, se putea merge la un meci de ping‑pong, iar dacă sportul nu era pasiunea noastră, ne aştepta o pădure întreagă în jurul mănăstirii, unde ne puteam plimba când aveam chef de taclale. Aveam loc suficient în faţa bisericii ca să tragem o partidă bună de badminton şi, de asemenea, aveam o fântână super frumoasă în jurul căreia ne puteam aşeza să discutăm sau să facem un pic de „gălăgie” cu chitările noastre. Nu mai spun de interiorul clădirii, unde erau foarte multe săli, suficiente pentru toate atelierele. Mâncarea a fost foarte gustoasă, iar doamnele care o pregăteau erau amabile şi prietenoase, făcându‑ne să ne simţim ca într‑o familie.

Mulţumiri speciale celui mai atipic preot văzut vreodată, părintele Adrian, care s‑a coborât la mintea noastră şi ne‑a devenit prieten; părintelui Mircea şi minunatei sale familii, pentru organizare şi pentru că tot timpul a încercat să ne înveţe ce e mai bine; lui Bogdan Grecu, de asemenea pentru organizare şi pentru că este un om cu care chiar se poate vorbi; măicuţelor Ioana şi Mirela, pentru că au fost mereu alături de noi; celor două talente muzicale, Andrei şi Iulian, pentru ajutorul dat la muzică şi la comunicare şi celor doi fotografi, Silviu şi Benedict, pentru pozele minunate.

Mulţumiri şi celorlalţi animatori, organizatori, bucătari, menajere, pentru că au făcut ca tabăra Neamţ 2012 să fie un real succes.

Daria Avram (16 ani), Marea Britanie

Când am ajuns anul acesta în tabără am crezut că va fi ca anul trecut, că voi avea aceleaşi impresii, că farmecul va fi acelaşi, dar cu timpul mi‑am schimbat părerea. Fiecare an este special în felul lui, singurul lucru comun fiind atmosfera minunată de acolo. Nu pot descrie bucuria pe care am trăit‑o când am reîntâlnit prietenii şi animatorii ce au participat şi anul trecut la această tabără. Preoţii care au vegheat asupra noastră şi au stat alături de noi sunt pur şi simplu magnifici. Au făcut din această tabără un colţ de Rai! Am mai participat cu ani în urmă la câteva tabere, dar n‑am văzut nicio persoană care să se implice mai mult decât părinţii din tabăra Neamţ.

Teodora Angheluţ (13 ani), România

Amintiri de peste vară

Se întâmplă rar să găseşti prietenie, înţelegere, credinţă şi, mai ales, iubire îmbinate toate la un loc, aşa ca în tabăra Neamţ, ,,refugiul” de fiecare vară a zeci de copii români, aflaţi în ţară sau în străinătate. Timp de două săptămâni, aproape o sută de suflete, atât participanţi, cât şi animatori, au convieţuit în armonie, au legat prietenii, au scris un capitol din copilăria sau adolescenţa lor. Nu se poate spune că au fost simpli amici sau doar nişte colegi de ateliere şi de cameră, ci au împărtăşit mai mult decât plastilina de la atelierul de „lucru manual” sau o masă la cantină. Au împărtăşit idei, experienţe, s‑au destăinuit şi şi‑au permis unul celuilalt să pătrundă măcar pentru câteva clipe în sufletul şi în viaţa lor. Am ajuns la al treilea an de participare şi mereu când păşesc pe poarta Seminarului de la Neamţ găsesc o nouă definiţie a cuvântului „acasă”. 

Atelierele din timpul zilei ajută cel mai mult la legarea de prietenii şi, totodată, la descoperirea talentelor şi noilor hobby‑uri. Fie că alegi atelierul de ,,pictură pe sticlă” cu carismatica Teodora sau cel de ,,arte contemporane” cu ingenioasa Daria, ajungi să găseşti un prieten sau, cel puţin, un confident până şi în cel mai tânăr participant. Atelierele de dans şi muzică de după‑amiază, ritmul Braşovencei sau al muzicii de jive, pot fi şi ele un bun mijloc de a intra în contact atât cu ceilalţi tineri, cât şi cu animatorii. 

Poate te deranjează lipsa telefonului sau programul încărcat sau vizitele dese ale animatorilor pentru a da stingerea, dar în final te simţi mai aproape de cei din jur, în sfârşit ai observat cerul înstelat şi nici înviorarea de dimineaţă nu mai sună atât de rău. 

Ceea ce este cel mai impresionant este faptul că găseşti atâta sinceritate şi înţelegere în jur, încât te face să gândeşti frumos şi curat. Poate şi faptul că suntem într‑un cadru religios şi că alături de noi sunt trei preoţi, cărora li se alătură şi măicuţele Mirela şi Ioana, te face să îţi dai ţie însuţi o şansă la a fi sincer şi la a te accepta aşa cum eşti, cu calităţi, defecte, secrete... Este ca şi cum ai avea şansa de a fi tu însuţi, de a fi liber. De‑a lungul anilor, vor rămâne prieteniile, amintirile şi credinţa şi pot spune cu sinceritate că o parte din noi s‑a construit în aceste zile de tabără. Şi nu cred că cineva nu‑şi va aminti în timp de un Părinte Mircea cântăreţ, de o bătaie cu tort condusă de Bogdan animatorul, de focul de tabără sau de cei care au contat pentru ei două săptămâni. 

Aşa că în timp totul va creşte în noi şi ne va transforma în cineva cu coloană vertebrală, cineva înţelegător şi sincer. Şi, precum Stephen Covey spunea: ,,Siguranţa reprezintă sentimentul nostru de valoare, identitate, statornicie emoţională, respect de sine, tărie personală’’, cu toţii am reuşit a ne exploata comoara interioară.

Ana Maria Bădiliţă (16 ani), România

Totul în această tabără, începând de la locul în care s‑a desfăşurat, activităţile etc., este de neuitat. Chiar dacă am venit pentru prima oară în tabără, am dat de oameni minunaţi, care m‑au făcut să mă simt ca într‑o mare familie şi m‑au ajutat să trec peste anumite momente grele din viaţa mea. Programul de rugăciuni, de asemenea, ne‑a făcut să realizăm mai multe despre modul în care ar trebui să vieţuim: cu gândul la Dumnezeu, mulţumindu‑I pentru toate şi slăvindu‑I bunătatea cea nemărginită. Atelierele au fost gândite astfel încât simţul artistic şi comunicativ al copilului să se dezvolte. Activităţile din afara atelierelor au avut ca scop relaxarea noastră, făcându‑ne să uităm de grijile de zi cu zi, amintindu‑ne că încă mai suntem copii. Dumnezeu să ne ajute să ne revedem cu bine la anul!

Ioana Sîrbu (16 ani), România

Asta a fost prima mea tabără şi a fost foarte frumoasă! Animatorii erau foarte simpatici. Discuţia cu maica Siluana a fost SUPER!!! Si vizita Înaltpreasfinţitului Iosif la fel! Am legat multe prietenii şi a fost frumos să ascult problemele altuia şi să‑i dau sfaturi sau să‑l alin! Ce să zic de veveriţele pe care le vedeam din când în când? Natură 100%! Excursiile la mănăstiri au fost foarte educative... Nu pot să descriu totul în câteva cuvinte... Emoţiile pe care le‑am avut o să le mai am doar rareori. Dacă găsesc locuri, anul viitor o să vin sigur.

Valeria Prepeliţă (11 ani), Italia

Dumnezeu ne‑a dat această ocazie de a participa la tabăra Neamţ 2012. A fost foarte frumos şi am înţeles mai în adânc lucrurile sufleteşti şi trupeşti.

Andrei Tânţar (16 ani), Italia

Mi‑e dor de Neamţ…

Ani de‑a rândul, de când merg în tabără, am plecat de acolo plângând. Aşa a fost şi anul trecut, când am simţit că pentru mine se terminase de tot: eram deja prea mare. De patru ani veneam în fiecare vară şi mă simţeam tot mai aproape de cei de care îmi era în timpul anului atât de dor... Şi acolo, printre munţi, aveam curajul să fiu copil, să mă joc, să iubesc, să fiu eu. Acolo, printre brazi, într‑un loc ferit de lumea asta în care nu mai poţi să crezi şi să simţi, mă întâlneam în fiecare an cu copilăria, îi spuneam iar că îmi era aşa de dor de ea şi ea mă primea la fel... şi ne primea pe toţi. Şi de fiecare dată, la plecare, îmi era teamă că până la anul o voi pierde, dar ea mă aştepta acolo an de an.

Vara trecută mă gândeam că n‑o voi mai găsi niciodată... Până când în întunericul care se lăsase în sufletul meu s‑a născut o rază de lumină: aflasem că mă voi întoarce şi la anul, ca animator.

Trecuse un an de atunci. Eram pe drum şi deja ne apropiam de munţi, de brazi şi toate mă făceau să‑mi amintesc de anii trecuţi. Dar n‑aveam timp să visez... aveam de răspuns la atâtea întrebări: Cum va fi ca animator? Ce voi face eu, cea mai mică? Dacă nu voi putea fi ca ei, cei pe care i‑am admirat aşa de mult? Ce voi simţi eu când voi privi tabăra altfel? Şi toate întrebările se amestecau şi năşteau alte întrebări şi nu‑mi dădeau timp să răspund. Şi dintre toate, una mă frământa cel mai tare: mă voi mai întâlni şi acum cu copilăria?

Am ajuns şi când am coborât din maşină şi i‑am văzut pe ceilalţi animatori, am simţit că am ajuns acasă, iar când au venit copiii eram atât de fericită, parcă ne cunoşteam toţi de atâta vreme şi acum eram iar împreună.

Zilele au trecut foarte repede... Au fost dimineţi în care îi priveam pe copii uimită cât de atenţi erau la ateliere, ce mult îşi doreau să înveţe, cât de des puneau întrebări. Acum, când toţi încearcă să fie independenţi, să facă doar ce vor, copiii noştri mai întreabă... Au fost după‑amiezi când mă bucuram să‑i văd cântând sau dansând dansurile noastre româneşti pe care aşa puţini le mai preţuiesc... Au fost şi seri în care îi priveam deschizându‑se unii în faţa altora sau în faţa noastră, spunându‑ne durerile sau bucuriile lor şi ţesând legături puternice, pe care timpul sau distanţa nu le vor putea rupe.

În fiecare dimineaţă şi seară, la rugăciune, mă simţeam aşa de aproape de ei, parcă ne ţineam toţi de mâini şi priveam în aceeaşi direcţie, rugându‑ne unii pentru alţii, mulţumindu‑I lui Dumnezeu pentru că ne‑a scos în cale aşa oameni, aşa suflete, aşa zâmbete şi lacrimi...

Dar toate au trecut aşa de repede şi m‑am trezit uimită şi tristă în ultima zi de tabără. Plecam. Pe coridoare copiii vorbeau despre cât de mult le‑a plăcut la ateliere, despre ce prieteni şi‑au făcut, despre jocuri, despre discuţiile cu Înaltpreasfinţitul Iosif şi Maica Siluana şi plângeau. Plângeam toţi.

Când am urcat în autocar îmi simţeam inima ruptă în zeci de bucăţi luate de toţi cei pe care i‑am cunoscut, iar mâinile pline cu frânturi din inimile celorlalţi. Pe drum am avut timp să‑mi răspund la toate întrebările: degeaba mi‑a fost teamă de tabără... A fost, poate, cea mai frumoasă dintre toate... Au fost şi momente grele ca animator, dar m‑am simţit sprijinită de cei care au fost pentru două săptămâni familia mea. Poate că n‑a fost totul perfect, dar am crezut unii în alţii şi am reuşit să‑i facem pe copii să zâmbească, să se bucure...

Mai aveam puţin şi ajungeam, dar mai aveam timp să‑mi răspund şi la ultima întrebare: Da! Copilăria m‑a aşteptat şi anul acesta. Poate că n‑am mai avut timp ca‑n alţi ani să mă joc cu ea, dar am văzut‑o în sufletele copiilor cum îmi zâmbea şi mie şi înţelegea că nu voi mai avea timp peste zi să stau cu ea... poate doar din când în când. Dar am simţit că toţi cei mari şi‑au făcut timp măcar o dată.

Ca în fiecare an, am plecat şi acum plângând din tabără. Poate că doar cei care au fost acolo mă pot înţelege: am venit ghindă şi am plecat stejar... mic, cu rădăcinile abia înfipte în pământ, dar stejar.

Liana Maria Munteanu (19 ani), animator

Mulţumim că aţi reuşit să aduceţi surâsul pe feţele copiilor (fără telefoane mobile, computer, etc.), şi nu un zâmbet superficial, ci din suflet. Să vă dea Dumnezeu sănătate, să reuşiţi şi în anii următori!

Costina Suciu, mama lui David (13 ani), România

Tabăra Neamţ a fost una dintre cele mai frumoase experienţe ale mele. Cu drag,

Georgian (Gigi) Vasilache (15 ani), Marea Britanie