Tinerii parohiei „Botezul Domnului”, constituiÅ£i ca parte a FrăÅ£iei Nepsis (Jr) Italia, au fost îndrumaÅ£i ÅŸi pregătiÅ£i ÅŸi în acest an de către preoteasa Lorena – profesoară, de formaÅ£ie filolog. În anul 2009, preoteasa a avut un moment de inspiraÅ£ie, o chemare la fapte, văzându‑i adesea pe tinerii din zona Monterotondo – Fonte Nuova rătăcind prin curtea bisericii parohiei, parcă negăsindu‑şi locul. Atunci a înÅ£eles că era momentul potrivit ca aceÅŸti tineri să fie strânÅŸi laolaltă ÅŸi, cum nu exista nimeni cu pregătirea profesională necesară, a cerut de la milostivul Dumnezeu putere ca să poată duce ÅŸi această misiune, bazându‑se pe multa iubire maternă pe care o avea pentru copiii din parohie. Chiar dacă a fost mereu, ca majoritatea preoteselor, un stâlp care ÅŸi‑a susÅ£inut permanent familia – unde se ocupă de creÅŸterea ÅŸi formarea celor doi copii minori – ÅŸi chiar dacă de zece ani încoace se osteneÅŸte în parohie îngrijindu‑se de cateheza copiilor, dar ÅŸi de activităÅ£i cultural‑artistice, gândul că tinerii ÅŸi copiii parohiei nu constituie doar viitorul, ci ÅŸi prezentul nostru a ajutat‑o să‑şi asume ÅŸi alte responsabilităÅ£i.
În anul 2012, preoteasa a propus un program alcătuit din 10 secÅ£iuni ÅŸi a insistat ca tinerii să lege prietenii mai trainice decât cele pe Facebook, adesea iluzorii, să se cunoască ÅŸi să se frecventeze participând la multe activităÅ£i sociale, de formare creÅŸtină ÅŸi cultural‑artistice. Prima propunere a fost iniÅ£ierea unui curs de chitară pe care parohia l‑a plătit integral pentru toÅ£i cei care ÅŸi‑au dorit acest lucru. Apoi s‑au subliniat motivele pentru care trebuie ca tinerii să se întâlnească în cadrul parohiei.
Acestea au fost:
– ca să întindem o mână frăÅ£ească tinerilor liceeni necredincioÅŸi;
– ca să putem cunoaÅŸte alÅ£i creÅŸtini ortodocÅŸi;
– ca să putem fi ajutaÅ£i să sporim în credinÅ£ă;
– ca să‑i îndemnăm pe copii ÅŸi tineri să descopere care este misiunea lor spirituală ÅŸi socială;
– ca să realizeze cum să‑L slujească pe Dumnezeu în mod concret în vieÅ£ile lor.
Anul 2012 a debutat astfel cu dubla participare a tinerilor noÅŸtri la activităÅ£i artistice. Pe lângă concertul de colinde pe care l‑au susÅ£inut de Crăciun, cu ocazia Hramului parohiei, Izabela ÅŸi Otilia ÅŸi‑au adus contribuÅ£ia la programul artistic, dar au ÅŸi participat, împreună cu alte tinere, la concursul de prăjituri organizat de parohie, mai ales ca să încurajeze tinerele gospodine să‑şi exerseze măiestria în arta culinară. În luna februarie, tinerii au arătat că nu ÅŸtiu doar să concerteze, ci au ÅŸi o inimă generoasă, participând cu naturaleÅ£e la programul social iniÅ£iat de Episcopia noastră, „Flămând am fost ÅŸi Mi‑aÅ£i dat să mănânc”, în cadrul căruia au ajutat la distribuirea de hrană rece pentru cei nevoiaÅŸi. În luna martie, s‑au aflat în fruntea procesiunii cu sfintele icoane din Duminica Ortodoxiei la Episcopia noastră de la Roma. Tot în martie, tinerii noÅŸtri au avut bucuria să poată participa la o seară duhovnicească ÅŸi catehetică susÅ£inută de către Episcopul nostru, Preasfințitul Siluan, care le‑a adresat un gând potrivit vârstei ÅŸi problemelor lor. Aprilie, cu timpul blând ÅŸi însorit, a fost ales pentru un pelerinaj la rusticul schit din Rignano Flaminio, unde s‑au simÅ£it ca acasă, în România, urmat de o relaxantă drumeÅ£ie cu urcuÅŸ pe muntele Sorrate, unde s‑a prânzit din rucsac ÅŸi ÅŸi‑au petrecut timpul până seara cu diverse jocuri instructive, dialog creÅŸtin ÅŸi ghicitori pe teme biblice. Pe vârful muntelui, într‑o absolută măreÅ£ie, tăcere ÅŸi nemiÅŸcare, a fost mult mai uÅŸor ca tinerii să‑şi umple inima de evidenÅ£a existenÅ£ei lui Dumnezeu ÅŸi să se îndrepte spre El.
Tot în luna aprilie, către sfârÅŸit, a avut loc vizionarea unui film pe tema detenÅ£iei, în cadrul programului Cineforum („Le ali della libertà”). Întrucât parohia are ca misiune, printre altele, să se ocupe de deÅ£inuÅ£ii ÅŸi deÅ£inutele din Penitenciarul Rebibbia, ei înÅŸiÅŸi adesea foarte tineri, preoteasa a organizat o discuÅ£ie care să aibă valoare de prevenÅ£ie anti‑delincvenÅ£ă ÅŸi din care tinerii să poată afla ce înseamnă o greÅŸeală ÅŸi câte alte greÅŸeli poate trage după ea dacă nu este soluÅ£ionată la timp. În luna mai, tinerii au participat la un alt pelerinaj, când mai întâi s‑au închinat, rugat ÅŸi împărtăÅŸit în frumoasa biserică ortodoxă de la Terni, după care au mers la Cascatele delle Marmore, unice prin spectaculozitatea ÅŸi cadrul natural feeric. Va urma o activitate organizată tot de Episcopia Ortodoxă a Italiei, anume Festivalul Portului NaÅ£ional Românesc, la care preoteasa, mare iubitoare de folclor, a invitat tinerii să participe ca să cunoască datinile ÅŸi portul strămoÅŸesc. Grupul de tineri nu este mare, sunt 25 persoane, dar important este că sunt suflete de mare credinÅ£ă. În acelaÅŸi timp, Biserica Ortodoxă îi întăreÅŸte prin mesajul: „Nu sunteÅ£i singuri! Dumnezeu vă iubeÅŸte ÅŸi este în inimile voastre. ApropiaÅ£i‑vă de El ÅŸi în ÅŸoapta rugăciunii Îl veÅ£i simÅ£i aproape”.
MulÅ£umindu‑i lui Dumnezeu pentru frumuseÅ£ea sufletelor tinere ÅŸi pentru entuziasmul, voia bună ÅŸi sacrificiile pe care mulÅ£i dintre ei le fac ca să stea lângă Dumnezeu, le dorim tinerilor noÅŸtri să nu fugă de Cruce, nici de calea cea strâmtă, ci să dăruiască lumină din lumină, dar din darul primit, astfel încât să devină mărturisitori într‑o lume în care tinerii nu mai cunosc valorile Evangheliei.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team