Bucuria Învierii Domnului a cuprins suflarea românească ortodoxă din toate celelalte parohii de pe cuprinsul protopopiatului. Mii de români s‑au adunat în biserici ÅŸi afară – acolo unde bisericile s‑au dovedit neîncăpătoare – ca să primească Lumina Învierii.
Parohia „Sfânta Cruce – Torino II”
Bucuria marelui Praznic al Învierii Domnului în parohia „Sfânta Cruce – Torino II” a fost o încununare a pregătirii clerului ÅŸi credincioÅŸilor din perioada Postului Mare ÅŸi a Săptămânii Sfintelor ÅŸi Mântuitoarelor Patimi. Bogatele ÅŸi numeroasele slujbe din această perioadă au cunoscut o adevărată podoabă prin participarea deosebită a credincioÅŸilor, nu doar una importantă numeric, ci mai cu seamă una în duh. De asemenea, cei trei preoÅ£i ai parohiei au fost toată perioada la dispoziÅ£ia sutelor de credincioÅŸi care au venit să se spovedească.
Slujba din Noaptea Învierii s‑a oficiat pe o scenă amenajată în parcul Cavour, în vecinătatea bisericii parohiei. În ciuda ploii intense, la slujbă au participat în jur de zece mii de români adunaÅ£i din toate colÅ£urile oraÅŸului. Slujba a fost oficiată de către preoÅ£ii Lucian RoÅŸu (paroh), Gabriel Burcescu ÅŸi Iustin Androne împreună cu diaconul Vasile Istina. La sfârÅŸitul slujbei Învierii, părintele paroh Lucian RoÅŸu le‑a vorbit miilor de credincioÅŸi despre aducerea bucuriei Învierii în viaÅ£a noastră prin întreÅ£inerea unei relaÅ£ii vii, personale cu Mântuitorul Hristos.
PreoÅ£ii, diaconii ÅŸi credincioÅŸii au mers apoi în procesiune, cântând troparul Învierii, către biserica parohiei, pentru a participa împreună la Utrenie ÅŸi Sfânta Liturghie. Foarte mulÅ£i credincioÅŸi s‑au împărtăÅŸit în această Noapte Sfântă, răspunzând chemării Domnului, exprimată atât de însufleÅ£it în cuvântul de învăÅ£ătură al Sfântului Ioan Gură de Aur rostit în biserică: GustaÅ£i toÅ£i din ospăÅ£ul credinÅ£ei; împărtăÅŸiÅ£i‑vă toÅ£i din bogăÅ£ia bunătăÅ£ii.
La sfârÅŸitul Sfintei Liturghii s‑a dat citire Epistolei Pastorale la Luminosul Praznic al Învierii Domnului a PreasfinÅ£itului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, adresată clerului, cinului monahal ÅŸi credincioÅŸilor din cuprinsul episcopiei.
CredincioÅŸii au plecat apoi spre casele lor purtând lumina Învierii, darurile sfinÅ£ite de pâine ÅŸi vin ÅŸi coÅŸurile cu bucate binecuvântate.
Duminică după‑amiază păstorii ÅŸi credincioÅŸii s‑au adunat din nou în biserică pentru Vecernia Mare a Învierii, cunoscută ÅŸi sub numele de „A doua Înviere”. Pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol ÅŸi Evanghelist Ioan (20: 19‑25) a fost citită în majoritate de tineri ai parohiei în limbile: română, ebraică, greacă, latină, slavonă, rusă, sârbă, ucraineană, engleză, franceză, italiană ÅŸi spaniolă. Ca în fiecare an, nimănui nu‑i vine să plece acasă după această Vecernie a bucuriei ÅŸi a comuniunii, aÅŸa că preoÅ£i, diaconi ÅŸi credincioÅŸi au rămas ÅŸi de data aceasta încă mult timp împreună în biserică, împărtăÅŸindu‑se unii de alÅ£ii, ciocnind ouă ÅŸi gustând pasca ÅŸi cozonacul pregătite de credincioasele sârguincioase.
Săptămâna Luminată a continuat în duhul Învierii, în primul rând prin slujbele rânduite de Biserică pentru această perioadă, dar ÅŸi prin binevestirea bucuriei Învierii celor strâmtoraÅ£i.
Astfel, în MarÅ£ea Sfintelor PaÅŸti, în timp ce preoÅ£ii Lucian RoÅŸu ÅŸi Gabriel Burcescu au slujit Utrenia ÅŸi Sfânta Liturghie în biserica parohiei, preotul Iustin Androne, însoÅ£it de ipodiaconul Mihai MogoÅŸescu, au slujit Sfânta Liturghie în penitenciarul din Torino. Datorită regulamentului penitenciarului, la Sfânta Liturghie au participat doar bărbaÅ£i, 80 de ortodocÅŸi români din patru blocuri carcerale, urmând ca în marÅ£ea săptămânii următoare să se slujească Sfânta Liturghie pentru 21 de deÅ£inuÅ£i români izolaÅ£i într‑un bloc special, care au solicitat să participe la Sfânta Liturghie ÅŸi să se spovedească.
Sfânta Liturghie la penitenciar nu este o noutate la Torino. Încă din Postul NaÅŸterii Domnului s‑a oficiat săptămânal Sfânta Liturghie, iar în perioada Postului Mare, Acatistul Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. În tot acest timp preoÅ£ii parohiei au spovedit deÅ£inuÅ£ii care au solicitat aceasta.
În Joia Luminată, 40 de persoane lipsite de adăpost, care dorm prin parcuri sau dormitoare comune, în marea majoritate români, au fost ospătaÅ£i la tradiÅ£ionala „Agapă a Sfântului LaurenÅ£iu”, organizată în fiecare joi încă din luna octombrie a anului trecut de Centrul de Ascultare ÅŸi Consiliere care funcÅ£ionează în parohie ca filială a AsociaÅ£iei „Sfântul LaurenÅ£iu al Românilor” a episcopiei noastre. Prin această masă de PaÅŸti, donaÅ£ie a unei familii de credincioÅŸi din Ciriè, fraÅ£ii noÅŸtri aflaÅ£i în nevoi au putut să simtă gustul sărbătorii de acasă prin ouă roÅŸii, ciorbă Å£ărănească, drob de miel, friptură de miel ÅŸi cozonac.
Bucuria binevestirii Învierii Mântuitorului a fost încununată în seara Duminicii Sfântului Apostol Toma la Teatrul „San Massimo” din Torino cu o serbare de excepÅ£ie, susÅ£inută de membri ai parohiei, în majoritatea lor tineri, coordonată cu deosebită însufleÅ£ire de preotul Iustin Androne.
Serbarea a fost deschisă prin două cântări de PaÅŸti – Patimile Tale, Doamne ÅŸi Sărbătoarea Învierii – interpretate de Grupul vocal‑instrumental al tinerilor din filiala „Torino II” a Adunării Nepsis a Tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, coordonat de doamna diaconiÅ£ă Nicoleta Istina.
În continuare grupul Psaltic Dynamis, condus de preotul Iustin Androne, a interpretat câteva cântări menite să descrie legătura dintre Patima ÅŸi Învierea Mântuitorului Hristos: Acum se întinge condeiul (aranjată de arhimandritul protopsalt Nicodimos Kavarnos); Hristos a Înviat – glas V, formula aghioritică, De Te‑ai ÅŸi pogorât în mormânt – glas VIII trifonic (aranjament ÅŸi notaÅ£ie Gheorghe Cucu), Stihirile PaÅŸtilor – glas V irmologic tetrafon, sistem aghioritic (aranjament muzical în limba română al Ieromonahului Visarion de la mănăstirea NeamÅ£), Ziua Învierii – glas V stihiraric (alcătuire a lui Dionisie Fotinò prelucrată ulterior de Anton Pann), în cadrul căreia a fost încadrată cratima Te‑ri‑rem după modelul practicat în mănăstirea athonită „Simonos Petra”. Monodia a fost susÅ£inută în două dintre cântări de către preotul Gabriel Burcescu ÅŸi, respectiv, de către preotul Iustin Androne.
Corul Anghelos al parohiei, coordonat de preotul Iustin Androne, a dăruit bucurie prin Luminânda Învierii – Cu trupul adormind – glas III (în alcătuirea lui Ioan Popescu‑Pasărea ÅŸi cântarea Fecioară Curată închinată Maicii Domnului de către Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina (glas I, prelucrare ÅŸi completare a protopsaltului Theodoros Vasilikos). Soliste ale corului au fost tinerele Åžtefana Gheorghiu ÅŸi Iulia RoÅŸu.
SăvârÅŸirea serbării le‑a fost încredinÅ£ată tinerilor din filiala Adunării Nepsis a parohiei, care au prezentat sceneta de teatru Hazail, scrisă de Irina Lecca ÅŸi Ioan Adamovici ÅŸi pusă în scenă de preotul Iustin Androne. ProtagoniÅŸtii scenetei, care pune în contrast două lumi – cea a nepăsării, indiferentismului ÅŸi a respingerii adevărului cu cea a urmării dreptăÅ£ii ÅŸi luminii adusă prin Învierea Fiului lui Dumnezeu – au fost interpretaÅ£i cu o profundă trăire de tinerii Andrei Grosu, Alexandru RoÅŸu, Iulian Dascălu, Cristina PleÅŸcan, Ioana Alexandrescu, Bogdan DanÅ£iÅŸ ÅŸi Iulia RoÅŸu.
Încheierea serbării a fost o explozie a manifestării trăirii pe care toÅ£i – dăruitori ÅŸi primitori – au avut‑o timp de două ceasuri. Cuvintele de încheiere rostite de preotul Iustin Androne – coordonatorul serbării ÅŸi de preotul paroh Lucian RoÅŸu au fost o revărsare de mulÅ£umire ÅŸi de recunoÅŸtinÅ£ă adresate Domnului ÅŸi fiilor Săi, „casnicii” parohiei, care, însufleÅ£iÅ£i de duhul bucuriei împărtăÅŸirii de fratele, n‑au luat seama la jertfa pe care au depus‑o ca să înmulÅ£ească bucuria.
Dăm slavă Domnului nostru pentru toate!
Gabriela Calotescu
Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Novara
Åži în acest an credincioÅŸii parohiei noastre au participat cu multă bucurie duhovnicească la Slujba Sfintei Învieri a Domnului. Cu toate că vremea a fost potrivnică ÅŸi ploaia torenÅ£ială nu a încetat pe tot parcursul Sfintei Slujbe, atmosfera de aleasă Sărbătoare, Lumina caldă a Sfintei Învieri, frumuseÅ£ea cântărilor pascale ne‑au copleÅŸit tuturor celor prezenÅ£i inimile. Recunoscători fiind, mulÅ£umim Mântuitorului Iisus Hristos cel Înviat pentru clipele de tainică trăire lăuntrică prilejuite de această Sărbătoare a Sărbătorilor.
Pr. Traian Eugen Marola
Parohia „Sfântul Elefterie” din Valle d’Aosta
În ciuda ploii care ne‑a însoÅ£it fără întrerupere, la Slujba Învierii au participat aproximativ 250 de persoane. Alături de credincioÅŸii ortodocÅŸi români, la slujbă au participat ÅŸi fraÅ£i italieni, fie membri ai familiilor mixte, fie persoane care au citit articolul publicat în ziarul local „LaVallèe”, în care s‑a prezentat atât semnificaÅ£ia ÅŸi simbolistica Sfintei slujbe a Învierii, cât ÅŸi orarul slujbelor. În cadrul interviului acordat televiziunii locale (Rai 3‑Valle d’Aosta) la sfârÅŸitul slujbei celei de A Doua Învieri au fost citate fragmente din Epistola Pastorală la Luminosul Praznic al Învierii Domnului a PreasfinÅ£itului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Pr. Alin Mihai Neagu

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team