Dimineața am mers la Închisoarea de femei de la ora 9.00. După ce s‑a făcut controlul de rigoare, subsemnatul, împreună cu cinci voluntare (Cati Bahamet, Ioana Vrânceanu, Alexandra Dupir, Andrea Baieș și Doina Ilașcu) și cu cântărețul parohiei Costel Crețu, am intrat în capela Institutului, urmând a fi chemate fetele deținute. S‑a amenajat locul cu icoana Sfintei Învieri în centrul altarului și s‑au pregătit toate cele necesare pentru Canonul Învierii, inclusiv Sfânta Împărtășanie.  

Întâlnirea a fost foarte jovială, o explozie de bucurie, întrucât mult așteptată. Erau prezente 40 de fete, cărora li s‑au distribuit lumânări pe care le‑au aprins la îndemnul Părintelui: „Veniți de primiți Lumină!” Tuturor fetelor prezente li s‑a dat cu anticipație un libret cu Canonul Învierii, și de aceea au participat într‑o cântare corală. S‑a citit Apostolul și Sf. Evanghelie și le‑am spus un gând referitor la Maria Magdalena, care în trecut avusese o viață discutabilă, însă prin pocăința ei la iubirea lui Hristos a devenit miroforă și întocmai cu apostolii. La fel, le‑am amintit despre femeia păcătoasă, care cu câteva zile înainte de răstignirea Domnului, intrând în casa fariseului Simon Leprosul, a uns capul Mântuitorului cu un mir foarte scump. Acest gest, cu toate că a fost criticat de Iuda și de unii dintre cei prezenți invocându‑se pretextul risipei, a fost primit de Domnul pentru că a fost un mir neprețuit, amestecat cu lacrimi. Un mir dăruit cu inima. Dăruindu‑se pe sine, multa ei iubire i‑a iertat păcatele. Åži ele (deținutele) pot dărui inima lor cu lacrimi, sau cel puțin cu rugăciune. O inimă care trebuie să se schimbe și să primească parfumul sfințeniei. O inimă care trebuie să dobândească o maternitate nu numai biologică, ci chiar duhovnicească. O inimă care iubește, plină de înviere. O inimă înmiresmată prin care să se iubească toți cei ce au murit duhovnicește. Iar când vor ieși din Iadul închisorii să aibă puterea și curajul să binevestească învierea bărbaților și rudelor lor. Misiune deloc ușoară, dar trebuind „să îndrăznească”, căci Domnul Cel Înviat a biruit lumea. După cuvântul de învățătură a urmat Sfânta Împărtășanie. Multe deținute au plâns de emoția acestui moment sublim.

Fetele au fost miruite și li s‑a dăruit câte un ou roșu și „paști” care au fost sfințite înainte de otpustul Slujbei. După Slujbă a urmat o agapă fraternă de Praznic luminos. S‑a servit cozonac tradițional românesc și vin. Cu greu fetele deținute și voluntarele au reușit să se despartă, spunând cu toatele: „Ce bine ne este nouă să ședem aici”.

Grupul voluntarelor amintite, împreună cu grupul voluntarilor format din Adrian Guriță, Ioan Bârsan și cântărețul amintit, au servit prânzul la popota Închisorii. Apoi s‑a continuat itinerarul pascal. Totul a fost preluat și continuat de către voluntarii de la Institutul Masculin. S‑a purtat un bagaj imens înlăuntrul Institutului, conținând gențile cu cele necesare pentru Slujbă și darurile Sărbătorii (25 de cozonaci, 200 ouă). Cu greu au venit cei 183 înscriși pe liste (și, bineînțeles, nu toți, existând întotdeauna persoane rămase la capriciul agenților penitenciari).

Părintele capelan a trebuit să‑i pregătească pe participanții la Slujbă timp de mai bine de 20 de minute, explicându‑le că Hristos Cel Înviat va fi în mijlocul lor și că vor avea beneficii importante atât pentru starea lor interioară, cât și pentru familiile lor și ca mărturie față de asistența italienilor care erau prezenți în acel moment, fiind nevoie să arătăm că suntem mult mai mult decât ceea ce cred ei, că avem un suflet și o sensibilitate pe care ne‑o exprimăm în formele minunate ale Sfintei Ortodoxii.

De data aceasta am slujit Vecernia Învierii, la Stihiri unind Canonul Învierii, ca să fie frații suficient de mângâiați și pregătiți pentru Sfânta Împărtășanie. Un moment mult așteptat a fost cuvântul de învățătură în care s‑a subliniat ideea că Hristos a înviat în Iad. Din Iadul deznădejdii se poate ajunge în Iadul smereniei cu ajutorul lui Hristos Domnul. Adam L‑a pierdut pe Dumnezeu în Rai și L‑a regăsit în Iad. Åži Lot a păstrat pe Dumnezeu în mijlocul Sodomei și Gomorei. Saul însă a pierdut pe Dumnezeu fiind regele Israelului, prin neascultare. Iar Iov a avut pe Dumnezeu, transformând groapa de gunoi într‑un Rai prin răbdarea și nădejdea lui. Deci nu locul este important, ci starea sufletească în care se găsește omul. Sfântul Siluan a spus că starea de Iad trebuie să învățăm să ne‑o asumăm, dar cu nădejdea în Hristos, care poate converti Iadul nostru într‑un Rai sufletesc. După încheierea Vecerniei, a urmat miruirea și dăruirea ouălor roșii și a „paștilor”. Apoi s‑a mers în curtea interioară a bisericii, unde s‑a servit cozonac și suc și unde frații au putut să vorbească liber, ținând seama că făceau parte din sectoare diferite. La plecare au mulțumit cu multă recunoștință, spunând că au avut gânduri luminoase și stări de seninătate, simțindu‑se împreună cu rudele și cu cei dragi de acasă. Ne‑am îmbrățișat, spunându‑ne tradiționalul „Hristos a înviat!”

Părintele Bogdan Petre, Capelanul Închisorii Rebibbia, Consilier pentru Închisori Episcopia Italiei