Primirea luminii în faţa altarului în biserica ce se întunecă dintr‑odată ne trezeşte parcă la o viaţă reînnoită prin Înviere. Ne pune în contact cu noi înşine şi într‑o clipă simţim cât de mult Îi datorăm lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, care în fiecare dimineaţă ne ia de mână ca pe Adam şi ne îndrumă, ne însoţeşte, ne călăuzeşte pe Calea Vieţii care este El Însuşi. De la noi Domnul aşteaptă numai să‑i deschidem uşa sufletului şi a familiei ca să intre şi să cineze cu noi. 

Aici, departe de casă, Îl simţim mai mult alături de noi, Îl auzim mai des chemându‑ne, Îl vedem uneori suferind pentru noi şi de aceea întâlnirea cu Hristos cel Înviat devine pentru noi o altă etapă din viaţa noastră, căci I‑am cerut iertare prin Spovedanie şi acum Îl rugăm să ne tămăduiască sufletele şi trupurile prin sfinţenia împărtăşirii cu El.

Dar nu toţi am avut posibilitatea să ne împărtăşim cu această Mare şi Sfântă Taină tocmai în ziua măreaţă a Învierii, căci în sudul Italiei oraşele sunt mici, iar fraţii noştri sunt răspândiţi peste tot. De aceea părinţii din protopopiatul nostru: Pr. Adrian Roman, Pr. Cătălin Andronache şi Pr. Marian Mincu au lăsat parohiile lor la Bari, Trani, Cerignola şi Potenza, şi în Săptămâna mare au slujit prin orăşelele mici, adunând familiile de români care, din lipsa mijloacelor de transport, nu ar fi putut veni la bisericile parohiale în ziua Învierii. Bucuria fraţilor din Galatina, Massafra, Martina Franca, Andria, Matera, Francavilla sui Sinni, Torre Maggiore şi Foggia a fost nemăsurată.

Anul acesta Dumnezeu a fost îngăduitor cu noi, căci vremea părea să nu fie de partea noastră, şi ne‑a îndurerat sufletele de teama că nu vom putea sluji ca la noi acasă, în aer liber, unde să răsune nu numai inimile, ci şi împrejurimile bisericii la rostirea preotului: Hristos a înviat! un sincer Adevărat a înviat!; dacă în Vinerea Mare, la ieşirea cu Sfântul Epitaf, ploaia s‑a oprit şi credincioşii au cântat cu vocea şi cu sufletul „Mergi la cer şi te aşază…”, iar apoi, sărutând Sf. Epitaf şi trecând pe sub el, au lăsat suferinţele lor lui Hristos, cerându‑i iertare pentru greşeli; se putea oare să nu ne îngăduie Domnul să cântăm bucuroşi şi cu ochii plini de lacrimi imnul Învierii Sale? 

Iată că a ascultat rugăciunile credincioşilor care au parcurs şi peste o sută de km cu trenul, autobuzul sau maşina, pe ploaie, ca să devină mărturisitori ai  Învierii lui Hristos, ca şi Mironosiţele femei, la întoarcerea la casele lor, în orăşelele lor departe de Bari.

Astfel, deşi ploaia nemiloasă s‑a năpustit nu numai peste oraşul Sfântului Nicolae, ci peste întreaga regiune Puglia, credincioşii au venit în număr mare. Ca să ne simţim alături de fraţii noştri din ţară, la orele 23, în Sâmbăta cea Mare, în biserica întunecoasă a răsunat glasul părintelui, care, înălţând către cer tricherul cu lumânările aprinse şi unite de tricolorul românesc, a grăit zicând: „Veniţi de luaţi lumină!”. Apoi, oprindu‑se ploaia, un şuvoi de oameni a ieşit din biserică purtând lumânări aprinse şi s‑a îndreptat către Bazilica Sf. Nicolae, şi, în faţa uşilor acesteia, ca de pe un amvon, prin citirea Sf. Evanghelii, a răsunat mărturia îngerului: „A Înviat! Nu este aici. Iată locul unde L‑au pus…” 

Nu se pot descrie vocile la unison care răspundeau în sunetul clopotelor Bazilicii: „Adevărat a înviat!”. 

Cu sufletul inundat de bucuria Învierii, cu feţele luminate de flăcările tremurătoare ale  lumânărilor, dar şi cu lacrimi pe obraji, ne‑am întors, cu paşi mărunţi, către bisericuţa noastră, cântând într‑un glas „Ziua învierii, să ne veselim, popoare...” 

Ne‑am oprit cu toţii în faţa uşilor încuiate şi din nou prin vocea părintelui am cerut ca acestea să se deschidă ca să intre Împăratul Slavei. Intrând încet, mulţi s‑au miruit, au primit paharul cu Paşti şi Răvaşul pascal trimis de Sf. Episcopie, şi cu lumânările aprinse s‑au îndreptat către casele lor îndepărtate, purtând cu ei  Lumina şi bucuria Învierii. 

Cei mai de aproape şi cei din oraş au rămas la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie; alături de credincioşii români, ca în fiecare an, a fost prezent grupul de eritreeni şi etiopieni care, de mulţi  ani, frecventează biserica noastră. 

Ne‑am rugat, ne‑am împărtăşit cu Sf. Trup şi Sânge al Domnului cel Înviat, am distribuit celor mici şi răbdători ouşoare de ciocolată şi, după citirea Pastoralei, binecuvântând   prinoasele, s‑a  întins masa românească tradiţională. 

La Vecernia Sf. Paşti biserica din nou a devenit neîncăpătoare; s‑a citit Sf. Evanghelie în mai multe limbi, după tradiţie, şi s‑au împărtăşit cei mici; aceştia, mâine, când vor fi măricei, se vor ruga pentru noi în biserica pe care, cu multe greutăţi, dar şi cu multă nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, o vom construi. 

De aceea ţin să mulţumesc tuturor credincioşilor CTITORI, care prin  puţinii lor bănuţi ajută ca în oraşul Sfântului Nicolae să avem şi noi un altar românesc şi ortodox. 

Sfântul Nicolae să le rămână veşnic ocrotitor, iar bucuria şi lumina Învierii lui Hristos să le inunde inimile, familiile şi viaţa!

Hristos a Înviat!