Sărbătoarea Floriilor este o îngemănare de bucurie ÅŸi întristare: bucurie, pentru că ÅŸtim sfârÅŸitul istoriei, întristare, pentru că ÅŸtim ce urmează, bucurie, pentru că Împăratul a venit, întristare, pentru că ÅŸtim de ce a venit, bucurie, pentru că ne apropiem de Hristos-PaÅŸtele nostru, întristare, pentru că ne apropiem de Hristos-Mielul nostru, bucurie, pentru că se ridică din mormânt, întristare, pentru că Îl vom coborî în mormânt.
De dimineaÅ£ă, ne-am strâns cu toÅ£ii în rugăciune, la Praznicul cel mare al Intrării Domnului în Ierusalim, acum că se încheiase cele 40 de zile de post, în care am adunat în suflet florile credinÅ£ei, cultivate prin post ÅŸi rugăciune. După Sfânta Liturghie, la care mulÅ£i copii ÅŸi adulÅ£i s-au cuminecat, am rânduit o agapă, la care au participat toÅ£i cei care au dorit să se bucure ÅŸi de acestă formă de comuniune.
Seara, sub genericul: „Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniÅ£i toÅ£i să-L lăudăm!”, a avut loc în biserica parohială un concert de muzică religioasă ÅŸi poezie creÅŸtină dedicat sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim ÅŸi Săptămânii Patimilor. Concertul a fost pregătit ÅŸi susÅ£inut de tineri credincioÅŸi ai comunităÅ£ii noastre, sub îndrumarea domnului George Bucurică, protopsaltul parohiei. Cu o zi înainte, sâmbătă, 7 aprilie, în cadrul activităÅ£ilor ÅŸcolii parohiale, copiii, îndrumaÅ£i de dra profesoară Florentina Craiu ÅŸi de dna preoteasă Gina Cimpoca, au desfăÅŸurat de acum tradiÅ£ionala activitate de încondeiere a ouălor pentru sărbătoarea Învierii Domnului, copiii reuÅŸind să treacă de la o simplă joacă la o activitate foarte serioasă, având ca scop deprinderea autenticului în acest frumos meÅŸteÅŸug. Ouăle se încondeiază folosind chiÅŸiÅ£a, nu carioca sau acuarela, acesta fiind un instrument simplu, format dintr-o tijă metalică subÅ£ire care este fixată pe o coadă de lemn. Cu ajutorul acestei tije se ia ceara în stare topită ÅŸi se aplică pe coaja oului în diverse modele.
De duminică seara au început Deniile, cu patimile lui Hristos. Am mers întreaga săptămână după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieÅ£ii, al iertării ÅŸi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.
În Joia Mare s-a făcut aducere aminte ÅŸi s-a trăit aievea momentul Cinei celei de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii Săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca acelea pe care le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui. Luând pâine în sfintele, preacuratele ÅŸi fără prihană mâinile Sale a sfinÅ£it, a binecuvântat, a frânt ÅŸi a dat ucenicilor săi, zicând: „LuaÅ£i, mâncaÅ£i, acesta este trupul Meu. Åži luând paharul ÅŸi mulÅ£umind, le-a dat, zicând: BeÅ£i dintru acesta toÅ£i, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulÅ£i se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt. 26, 26-28). Înainte de cină, însă, am văzut măreÅ£ia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului, rânduind să facem ÅŸi noi la fel: „Voi Mă numiÅ£i pe Mine: ÎnvăÅ£ătorul ÅŸi Domnul, ÅŸi bine ziceÅ£i, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul ÅŸi ÎnvăÅ£ătorul, v-am spălat vouă picioarele, ÅŸi voi sunteÅ£i datori să ca să spălaÅ£i picioarele unii altora.” (Ioan 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii faÅ£ă de alÅ£ii slujitori, osârduitori, jertfitori. CreÅŸtinul nu poate fi decât slujitor. Mântuitorul, spălând picioarele ucenicilor Săi, a zis: ”…v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceÅ£i ÅŸi voi.” (Ioan 13, 15). Omul, prin păcat, a căzut din slujirea aproapelui, preocupat fiind, însă, de slujirea de sine. Spălarea picioarelor este o intervenÅ£ie tămăduitoare, salvatoare. Ea îi redescoperă omului slujirea, prin care poate scăpa de mândrie ÅŸi, astfel, poate trăi în mod corect viaÅ£a.
Ca în fiecare an, ÅŸi anul acesta, în biserica parohială, joi, după Sfânta Liturghie, s-a săvârÅŸit ritualul spălării picioarelor, la care au participat copii din cadrul Åžcolii parohiale „SfinÅ£ii Martiri Brâncoveni”. A fost un moment încărcat de emoÅ£ie, vibrant, care a adus ceva din atmosfera ultimelor ceasuri petrecute de Mântuitorul înainte de Cinstitele Sale Patimi. În seara de joi, am mers ÅŸi noi, credincioÅŸii comunităÅ£ii parohiale, cu Domnul pe drumul Golgotei! De multe ori crucea de pe umeri Îl doboară la pământ. E grea pentru că în ea stau toate păcatele omenirii de-atunci ÅŸi din toate vremurile. Picioarele ÅŸi palmele Domnului Hristos sunt zdrelite de colÅ£ii pietrelor de care se lovesc. Dar, El urcă spre locul cel mai de sus, întru împlinirea Legii. Sus, la locul CăpăÅ£ânii, toÅ£i au fugit. Câteva femei ÅŸi mai puÅ£ini bărbaÅ£i, dintre cei care urmau pe Domnul, tari de iubire ÅŸi de virtute, stau de faÅ£ă la răstignire. Cuiele pătrund vrăjmaÅŸe în palme ÅŸi în picioare. Crucea se ridică sus, spre a putea fi văzută de toÅ£i oamenii, din toate veacurile. Åži Mântuitorul primeÅŸte asupra Sa moartea, după ce cu glas plin de iubire iertase pe toÅ£i.
Apoi, am pomenit, cu darul lui Dumnezeu, în Sâmbăta cea Mare, înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Am retrăit cele ce s-au petrecut pentru noi ÅŸi pentru a noastră mântuire în această zi. Hristos este în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ÅŸi în Rai, ca un Dumnezeu, cu tâlharul. Prohodul Domnului de vineri seara a fost ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află acum în mormânt. AdunaÅ£i în jurul epitafului, credincioÅŸii comunităÅ£ii L-au prohodit pe Domnul, după care, la sfârÅŸitul slujbei, au înconjurat, în procesiune, biserica, cu Sfântul Aer, pe sub care au trecut cu toÅ£ii.
Iar Învierea Domnului aÅŸa a fost: „După ce-a trecut ziua Sâmbetei, când începea să se lumineze spre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena ÅŸi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul...”
În parohia noastră, credincioÅŸii au participat la slujba Învierii ÅŸi la Sfânta Liturghie, organizate într-un spaÅ£iu din cadrul Polideportivo El Olivo, oferit de către Primăria municipiului.
În cuvântul adresat credincioÅŸilor, părintele paroh a spus: „Cea mai tristă zi din istoria omenirii a fost ziua răstignirii Domnului, iar cea mai mare ÅŸi mai frumoasă sărbătoare, cea mai înălÅ£ătoare zi, a fost Ziua Învierii Domnului, ziua cea mai curată a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mângâieri în lume, ziua în care s-a săvârÅŸit cea mai mare minune, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm ÅŸi să ne veselim într-însa… Am cunoscut o mulÅ£ime de oameni nefericiÅ£i pentru că nu au ceea ce au ÅŸi alÅ£ii. DeÅŸi sănătoÅŸi ÅŸi inteligenÅ£i, sunt neliniÅŸtiÅ£i că nu posedă maÅŸina, mobila, trupurile sau hainele pe care alÅ£ii ÅŸi le permit. Însă nu ÅŸtiu mulÅ£i oameni care să nu doarmă noaptea pentru că nu L-au cunoscut încă pe Dumnezeu, sau pentru că L-au supărat pe Cel ce le-a dat viaÅ£ă, sau pentru că nu au lacrimi pe care să le verse pentru păcatele lor! Până la urmă, întreaga istorie a omenirii ÅŸi a vieÅ£ii fiecăruia dintre noi este o mare dramă. Drama despărÅ£irii de Dumnezeu, drama rătăcirii departe de Hristos, drama părăsirii Duhului Sfânt pentru păcatele ÅŸi desfrânările cele multe, drama unei libertăÅ£i umane prost înÅ£elese. Omul suferă din prima clipă a îndepărtării de Părintele său ÅŸi suferinÅ£a i se adânceÅŸte tot mai mult – ÅŸi, totuÅŸi, persistă în această stare bolnavă din care nu mai vede cum ar putea ieÅŸi… De ce să te desparÅ£i de Cel ce te iubeÅŸte? De ce să nu ceri ajutorul Celui ce te poate ajuta? De ce să nu-i mai vorbeÅŸti Celui ce te poate asculta? De ce să suferi, când te-ai putea bucura? De ce să mori, când ai putea învia? …Hristos e viu! Hristos trăieÅŸte! Hristos a înviat! Pentru cel credincios, Hristos este învierea ÅŸi viaÅ£a lui!”
Primarul Municipiului Coslada, domnul Raúl López Vaquero, a transmis un mesaj celor prezenÅ£i: „…Rugăciunea este lumina sufletului; cuvintele unesc oamenii, popoarele, sufletele. AÅŸ dori ca prin aceste umile cuvinte să vă felicit pe toÅ£i cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului nostru care, după rânduielie dumneavoastră liturgice, ca Biserică Ortodoxă, este pe 15 aprilie anul acesta. Cei care credem în Hristos trebuie să ne felicităm într-un moment atât de special ÅŸi plin de speranÅ£ă, chiar ÅŸi în mijlocul problemelor vieÅ£ii de zi cu zi. Ca Primar al Cosladei vă spun bun venit ÅŸi, cu umilele mele cuvinte, doresc să vă transmit dorinÅ£a ca pacea, dialogul – în cuvinte ÅŸi rugăciune – ÅŸi entuziasmul să prezideze aceste evenimente astăzi ÅŸi mâine ÅŸi în fiecare zi, pentru că aceste sentimente dau căldură sufletului. Coslada, oraÅŸ deschis, este format din oameni, persoane care au dorit să facă din nucleul lor de convieÅ£uire un centru de înÅ£elegere ÅŸi colaborare. AÅŸa să fie, ÅŸi fie ca această bucurie de PaÅŸti, pe care fiecare ÅŸi-o va exprima în mod personal ÅŸi intens în felul său, să nu plece niciodată din această comunitate, din acest oraÅŸ ÅŸi din fiecare locuitor al Cosladei.”
În prima zi de PaÅŸti, a fost săvârÅŸită în biserica parohială Vecernia Învierii, cunoscută în popor ca „a doua Înviere”. În această zi se citește Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, după rânduială în 12 limbi, în amintirea celor 12 Apostoli care au fost trimiși de Mântuitorul Iisus Hristos să binevestească lumii Evanghelia Învierii. Textul de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25, a fost citit ÅŸi de copiii ÅŸcolii parohiale în limbile latină, ebraică, spaniolă, engleză, franceză, germană ÅŸi italiană. Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, în biserica parohială a fost organizată, o expoziÅ£ie de cruci ÅŸi ouă încondeiate, cu titlul: „Prin Cruce spre Înviere”. Peste 30 de cruci, de diferite forme ÅŸi mărimi, pictate în stil tradiÅ£ional românesc, ÅŸi peste 200 de ouă încondeiate, au putut fi admirate pentru frumuseÅ£ea lor de către credincioÅŸii prezenÅ£i la slujba celei de a doua Învieri.
Prezbitera Gina Cimpoca

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team