Mă străbate o puternică convingere că sunt trăitorul unui moment de mare altitudine harismatică ÅŸi duhovnicească: conÅŸtiinÅ£a nezdruncinată a adevărului că hirotonia întru arhiereu te înzestrează, cel puÅ£in la nivel potenÅ£ial, ÅŸi te responsabilizează, la modul concret, în direcÅ£ia vocaÅ£iei pentru comuniune ÅŸi misiune.

În acest context, am în vedere comuniunea ca stare de asumare integrală ÅŸi neÅŸovăielnică a păcatelor ÅŸi carenÅ£elor care desfigurează cumplit firea umană. Nu poÅ£i afirma că eÅŸti în comuniune cu celălalt dacă n‑ai simÅ£it, chiar ÅŸi pentru o clipită, tragedia dezintegrării lui morale ca pe propria ta tragedie. Când ajungi să înÅ£elegi ÅŸi să trăieÅŸti drama celuilalt, a întregii omeniri ca pe propria ta dramă, numai atunci poÅ£i avea certitudinea că te‑ai statornicit în comuniune. Dacă te limitezi doar la a contempla calităÅ£ile celuilalt, fără să‑ţi pese în vreun fel de nedesăvârÅŸirile ÅŸi de traiectul sinuos al vieÅ£ii lui, existenÅ£a ta devine o anostă ÅŸi tristă peregrinare pe acest pământ. DesăvârÅŸirea comuniunii hristice cu noi rezidă în faptul că El, Hristos cel atotneprihănit, poartă suspinul, înfrângerea, eÅŸecul ÅŸi covârÅŸitoarea durere a fiecărui om pentru a le topi în dragostea Sa cea atotdumnezeiască. Iubirea lui Hristos este veÅŸnică, dăinuieÅŸte pentru că El S‑a răstignit pentru păcatele ÅŸi infirmităÅ£ile firii noastre umane, ÅŸi nu pentru calităÅ£ile noastre. De aceea, simt că slujirea arhierească implică această vocaÅ£ie a comuniunii ca răstignire pentru păcatele ÅŸi degradarea firii umane. În simfonie cu aceste gânduri, Părintele Sofronie Saharov întăreÅŸte cuvântul meu: „A urma lui Hristos înseamnă a pătimi pentru a vindeca ÅŸi a mântui întreaga omenire. Nu poate fi altfel”.

Cea de‑a doua direcÅ£ie a slujirii arhiereÅŸti este misiunea. De cele mai multe ori avem o înÅ£elegere deficitară, strâmbă despre ceea ce presupune cu adevărat misiunea. O percepem ca pe o „formă de evanghelizare ÅŸi de convertire” (I. Zizioulas). Or, misiunea implică în resorturile ei cele mai adânci altceva: „esenÅ£a ei” este de a trăi viaÅ£a Bisericii „ca pe o comunitate care uneÅŸte lumea cu Dumnezeu” (I. Zizioulas). Dramatismul pericopei evanghelice despre cei poftiÅ£i la cină constă în faptul că Domnul ne invită perpetuu la masă, la Cuminecătură, ÅŸi noi, chipurile, absentăm întotdeauna „motivaÅ£i”: Å£arină ne‑am luat, boi am cumpărat ÅŸi femeie avem. Misiunea Bisericii este de a rupe zălogul acestor pretexte ÅŸi de a cuceri creÅŸtinul pentru dorul după Potirul euharistic, care este unirea noastră deplină cu Domnul. În Euharistie se împlineÅŸte comuniunea ÅŸi misiunea. Fără ea totul este lipsit de perspectiva veÅŸniciei.

Astfel văd eu slujirea episcopală: un eveniment harismatic, bifurcat în vocaÅ£ia pentru comuniune ca răstignire pentru păcatele întregii lumi ÅŸi misiunea de a trăi starea că „Biserica este comunitate care uneÅŸte lumea cu Dumnezeu” prin ÎmpărtăÅŸanie.

Fără a mă plasa în zona unui protocol păgubos ÅŸi searbăd, adâncul inimii mă îndreptăÅ£eÅŸte să‑mi îndrept recunoÅŸtinÅ£a totală faÅ£ă de artizanii acestui moment unic din viaÅ£a mea.

Mai întâi, îi mulÅ£umesc lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime ÅŸi Sfântului Ignatie Teoforul, ocrotitorul meu spiritual, din a cărui slujire arhierească mă voi adăpa neîncetat. Cuvintele lui vor avea putere de testament asupra misiunii mele arhiereÅŸti: „Te rog în harul în care eÅŸti îmbrăcat acum să adaugi la alergarea ta ÅŸi îndemnul că toÅ£i trebuie să se mântuiască. Apără‑ţi locul pe care‑l ocupi cu toată grija trupească ÅŸi duhovnicească. Poartă de grijă de unire, decât care nimic nu e mai bun. Poartă‑i pe toÅ£i, precum ÅŸi Domnul te poartă pe tine. Rabdă‑i pe toÅ£i în iubire, precum ÅŸi faci. Fă‑ţi răgaz pentru rugăciuni neîncetate. Cere pricepere mai multă decât ai. Priveghează având duh neadormit. VorbeÅŸte cu fiecare cu egală măsură ÅŸi  deschidere. Poartă bolile tuturor ca un atlet desăvârÅŸit, ca ÅŸi Domnul a toate, «căci El, spune Scriptura, a luat neputinÅ£ele noastre ÅŸi a purtat bolile noastre» (Is 53, 4). Åži unde e osteneala mai mare, acolo ÅŸi câÅŸtigul e mai mult” (Sfântul Ignatie Teoforul, Către Policarp, Episcopul Smyrnei).

MulÅ£umesc din inimă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care, aÅŸa cum am spus‑o ÅŸi în plenul Sfântului Sinod, manifestă un reflex nativ, înÅ£elept ÅŸi rectiliniu faÅ£ă de slujirea pastorală ÅŸi duhovnicească a românilor ortodocÅŸi din diasporă.

MulÅ£umesc ÅŸi delegatului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, PreasfinÅ£itul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, căruia îi fac o mărturisire de suflet: la canonizarea Mitropolitului Simion Åžtefan, în curtea Catedralei Reîntregirii, mi‑aÅ£i pus o întrebare – care s‑a aÅŸezat molcom în tainiÅ£ele inimii mele – aÅŸa de minunat ÅŸi suplu verbalizată, încât nu aveai cum să o arunci în lumea amneziei: „când vine Paracletul?”. Mi s‑a părut aÅŸa de profundă ÅŸi de unică în modul ei de formulare (întrebarea generică era: când va fi hirotonia?), încât am tot  purtat‑o cu mine în suflet până la Paris, locul venirii Duhului Sfânt în viaÅ£a mea. Atunci când am aflat că delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este PreasfinÅ£itul Ioachim Băcăuanul, mi‑am zis: „pronia mă privilegiază”.

MulÅ£umesc intens pentru prezenÅ£ă ÎnaltpreasfinÅ£itului Arhiepiscop ÅŸi Mitropolit Andrei, duhovnicul meu, cel din mâinile căruia am primit darul preoÅ£iei ÅŸi taina călugăriei ÅŸi căruia îi datorez întreaga mea pregătire teologică ÅŸi duhovnicească „de la croială ÅŸi până la cusătură” (Andrei PleÅŸu). Dacă vedeÅ£i ceva bun la mine, este investiÅ£ia sută la sută a ÎnaltpreasfinÅ£itului Arhiepiscop ÅŸi Mitropolit Andrei, în preajma căruia atunci când eÅŸti rău, nu ai decât o unică soluÅ£ie: să devii bun! Ceea ce este rău în mine îmi aparÅ£ine tot sută la sută. Vă mulÅ£umesc pentru dragoste ÅŸi pentru că din slujirea ÎnaltpreasfinÅ£iei Voastre am învăÅ£at un lucru absolut esenÅ£ial: rugăciunea trebuie îngemănată perpetuu cu misiunea!

MulÅ£umesc ÎnaltpreasfinÅ£itului Arhiepiscop ÅŸi Mitropolit Iosif, care întotdeauna m‑a învăluit cu dragoste ÅŸi condescendenÅ£ă sfântă. Mi‑a fost dascăl în timpul Seminarului ÅŸi am simÅ£it că este înzestrat de Dumnezeu cu un rafinament duhovnicesc aparte, care „se pliază perfect pe cele mai diverse structuri” (Andrei PleÅŸu) ÅŸi frământări interioare ale omului. Dânsului îi aparÅ£in germenele ÅŸi coacerea deplină a momentelor de faÅ£ă. Voi fi supus ÅŸi ascultător faÅ£ă de ÎnaltpreasfinÅ£ia Voastră ÅŸi în deplină comuniune ÅŸi responsabilitate cu Sinodul Mitropolitan al Europei Occidentale ÅŸi Meridionale.

MulÅ£umesc pentru propunere ÅŸi prezenÅ£ă PreasfinÅ£itului Părinte Episcop Timotei al Spaniei ÅŸi Portugaliei, de la care am învăÅ£at faptul că discreÅ£ia este o virtute cardinală a episcopului. Vă asigur de supunere ÅŸi ascultare duhovnicească!

MulÅ£umesc familiei mele, în special mamei mele, care a aruncat aÅŸa de frumos sămânÅ£a credinÅ£ei în Dumnezeu în sufletul meu!

MulÅ£umesc dascălilor mei de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, Sibiu, BucureÅŸti ÅŸi Atena pentru darul dragostei pentru teologie ÅŸi pentru curajul de a nu capitula în faÅ£a travaliului conjugării studiului cu rugăciunea!

MulÅ£umesc Părintelui meu paroh, Dumitru Apostol, protopop de TopliÅ£a, pentru intuiÅ£ia statornică ÅŸi plină de vizionarism de a mă îndruma înspre studiile teologice, Seminar ÅŸi Facultate! De la dânsul am deprins minuÅ£iozitatea ÅŸi înÅ£elepciunea tactului pastoral în  parohie ÅŸi puterea de a mă simÅ£i ca un membru al familiei sale.

Închei gândurile mele cu un text din Părintele Sofronie Saharov, pe care aÅŸ vrea să le imprim pe răbojul slujirii mele arhiereÅŸti: „AÅŸa trebuie să fie creÅŸtinul: un cablu de înaltă tensiune pe care o păsărică se poate odihni fără nicio primejdie, dar prin care trece o energie în stare să explodeze întreaga lume. Iată cum vom avea intrare în veÅŸnica împărăÅ£ie a lui Hristos”.

† Ignatie MureÅŸeanul