Începutul şcolii este un moment plin de emoţie şi de bucurie pentru fiecare copil.
Întâlnirea cu colegii şi cu profesorii, descoperirea noilor manuale şcolare, împărtăşirea impresiilor de peste vacanţă sunt momente pe care le trăim cu intensitate la început de septembrie. Viaţa noastră de zi cu zi intră într‑un ritm nou, în care studiul ocupă un loc important.
După o vară frumoasă, în care cei mai mulţi dintre noi am fost în România, la bunici, copiii din parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” au început şcoala şi, odată cu aceasta, şi lecţiile de cateheză, de limba şi cultura română din cadrul Şcolii Parohiale.
Anul şcolar începe odată cu anul bisericesc, iar întâia mare sărbătoare a anului bisericesc este Naşterea Maicii Domului (8 septembrie). De aceea, primele lecţii ale Şcolii Parohiale din această toamnă au fost organizate sub titlul „Poezie şi Rugăciune la Naşterea Maicii Domnului”. Am recitat împreună frumoasa Rugăciune către Maica Domnului a lui Mihai Eminescu şi câteva din poeziile Sfântului Ioan Iacob Românul. Am învăţat să cântăm frumoasa priceasnă „Maică pururea Fecioară, / Gândul meu la tine zboară. / O, Marie, frumos nume, / Astăzi te‑ai născut în lume…”
Şi deoarece copiii sunt mereu dornici să‑şi împărtăşească unii altora impresiile de peste vacanţă, le‑am propus anul acesta să o facă într‑un mod original: prin poezie. Aşa încât ne‑am „jucat” cu toţii „de‑a poezia”: le‑am cerut copiilor să scrie un acrostih cu tema VACANŢA. Copiii au fost bucuroşi să‑şi poată exprima creativitatea, iar rezultatele au fost surprinzătoare, amuzante, solemne – adevărate oglinzi ale stării lor sufleteşti.
La sfârşitul „jocului” am citit cele mai frumoase poeme, iar tinerii poeţi au primit premii: icoane ale Maicii Domnului şi Psaltirea Împăratului şi Prorocului David, cel mai mare poet al tuturor timpurilor. Iată câteva din creaţiile lor:
Vara asta eu
Am fost veselă mereu
Cu toţi vecinii mei
Am alergat şi m‑am jucat
Nimeni nu m‑a certat
Ţărâna am lucrat,
Am muncit şi‑am învăţat
(Amelia, 10 ani)
Vai de mine, a sosit!
Avem multe planuri.
Cine, cine a sosit?
A venit vacanţa!
Nu se poate, aşa repede?
Toate bucuriile au venit,
Ahaha, vom profita…
(Denisa, 14 ani)
Vara asta
Am făcut
Călătorii
Amuzante
Neaşteptate
Ţara mea, România
Am vizitat‑o bucuros.
(Mihai, 9 ani)
Vara a venit
Anul şcolar s‑a încheiat
Cărţile le‑am aruncat
Am salutat profesorii
Nu mai am răbdare
Ţara mea mă aşteaptă
Am plecat acasă!
(Ana‑Maria, 14 ani)
Vine vara, bine‑mi pare
Am să cresc precum o floare
Ceru‑i sus şi lumea‑i mare
Am pus cărţile la soare
Nu‑s uscate de sudoare
Ţine, vară, cât de mult
Acum stelele le‑ascult.
(xxx)
Iată, copiii au descoperit – unii poate pentru prima dată – că pot fi poeţi… Dar, de fapt, cine nu este poet? Căci ne spune Preasfinţitul Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului1 aşa: „Poet este fiecare om care aspiră, care visează, care gândeşte, care creează, care munceşte, care priveşte şi preţuieşte viaţa în adâncime, fiecare om care se înfioară de şoaptele vântului, de murmurul izvoarelor, de vuietul furtunilor, de cântecul păsărilor, de strălucirea stelelor, de munca şi dăruirea oamenilor, de cântecul şi tainele vieţii, de farmecul şi frumuseţile lumii, fiecare om care nu trece cu ochii închişi prin viaţă, ci vede, contemplă, se miră, se întreabă…”
Rugăciune
de Mihai Eminescu
Crăiasă alegându‑te
Îngenunchem rugându‑te
Înalţă‑ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea‑ţi adorată
Asupră‑ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Noi ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului
Rugămu‑ne‑ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă a noastre plângeri
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie !
Veşnicia sufletului
Sf. Ioan Iacob Românul
O, suflete, scânteie sfântă
A „Soarelui celui gândit”,
Odor nepreţuit al lumii
Şi Îngerilor prea cinstit!
Eşti duh din Duhul cel de viaţă,
Suflat de Unul Dumnezeu
Şi rânduit să fii de‑a pururi
Cu Dânsul, suflete al meu.
Făptura toată, cea văzută,
Şi cerul cu podoaba sa
Au fost gătite pentru tine,
O, suflete, comoara mea!
De‑aş fi lipsit de toate‑n lume,
Nimica n‑am a pierde eu,
Căci toate nu‑s aşa de scumpe,
Ca tine, suflete al meu!
Dar vai! lipsindu‑mă de tine,
Atunci pe toate le‑am pierdut
Şi slava pregătită‑n ceruri
Şi orice bine am avut!
Răscumpărat de la osândă
Cu Sângele Dumnezeiesc,
Tu eşti chemat să fii mireasă
A „Mirelui celui Ceresc”.
Cu „amanetul cel de taină”,
Încredinţat de la Botez,
Vei fi chemat, în „ziua nunţii”,
La El să te înfăţişezi.
Păzeşte mai ales credinţa
Cu tainele ce are ea,
Cercându‑ţi zilnic conştiinţa
Să nu te mustre cu ceva!
Va trece cerul şi pământul
Iar tu vei rămânea mereu
Căci, suflete, tu eşti „Icoana”
Prea Veşnicului Dumnezeu!
Preoteasa Iulia FILIP, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, Romainville‑Paris