Puțini mai știu faptul că „icoană” înseamnă „chip”, „imagine”. Fiul lui Dumnezeu a luat chip omenesc asemenea nouă și, după cum este firesc faptul de a avea mereu în fața ochilor imaginea celor dragi, Chipul Mântuitorului, al Maicii Sale, al Sfinților au umplut tot mai mult pereții locașurilor de închinăciune. Însă chiar din primele secole creștine s-au ivit învățături greșite ce opreau cultul icoanelor, sub pretextul că cinstirea acestora ar însemna idolatrie. Aceste învățături greșite, erezii, pregătesc apariția, în secolul al VIII-lea, a ereziei, consemnată în istorie ca iconoclasm, ce-și propunea distrugerea icoanelor. Această puternică mișcare a durat aproape un secol, a fost inițiată de împărați și pusă în practică cu sprijinul lor militar și politic, fiind manifestată cu o violență de mare cruzime. Atitudinea lor era îndreptată nu numai împotriva cinstirii icoanelor, ci și a moaștelor, a sfinților, și chiar a Maicii Domnului. Această dureroasă situație a durat până în anul 787, când împărăteasa Teodora a Bizanțului a convocat un Sinod care a restabilit cultul icoanelor, anatemizândpe iconoclaști. Sinodul a mai hotărât ca prima duminică din Postul Paștelui să poarte denumirea de „Duminica Ortodoxiei”, reamintind astfel mereu triumful dreptei credințe asupra tuturor învățăturilor greșite.

Legat de acest moment, elevii școlii parohiale, sub îndrumarea doamnei preotese Gina Cimpoca, pentru a marca evenimentul, au zugrăvit fiecare, după pri­cepere și îndemânare, câte o icoană reprezentând pe Mântuitorul, pe Maica Domnului ori un sfânt drag lor, în cadrul programului intitulat ,Icoana în viața mea”. Lucrările au fost așezate în biserică, pentru a fi vizualizate de credincioși. Totodată, elevii mai mari au avut ca temă de meditație o scrisoare adresată Mântuitorului. Cea mai frumoasă scrisoare a fost a tânărului ANDREI DINUT, iar cea mai reușită icoană a fost aceea a tinerei CRISTINA-IOANA CUCU. Toți copiii au primit, duminică, 13 martie a.c., în cadrul Sfintei Liturghii, diploma „Vestitorii Ortodoxiei”, ca răsplată pentru efortul depus.

Icoana, chip al desăvârșirii, vorbește despre Dumnezeu și despre cum oame­nii ajung sfinți. Prin întruparea lui Hristos a devenit posibilă reprezentarea Sa și implicit realizarea de imagini religioase destinate cultului creștin. Fie că era ținută în casă, de regulă pe peretele de răsărit, sau la biserică, icoana era și este obiect de închinare. Icoana urmează firul vieții omului. Omul se naște cu ea în casă, o primește dar de nuntă, se închină ei cu evlavie, iar la groapă este dus tot alături de ea. Åži la procesiunile de înviere sau la alte sărbători icoana este nelipsită. Creștinul iubește icoana și vrea să-i aibă pe sfinți cât mai aproa­pe de sufletul său.

Prezbitera Gina Cimpoca