Duminica Ortodoxiei de anul acesta a fost așteptată cu multă ardoare de toți credincio­șii din Roma. Cei de anul trecut așteptau să retrăiască acele clipe de neuitat, când mai bine de 1500 de persoane din toate parohiile din Roma și împrejurimi, cu sufletul la gură și emo­ții de nedescris, așteptau la intrarea în curtea Epsicopiei pentru a putea începe procesiunea; cei care nu reușiseră să ia parte la eveniment - dar din auzite au rămas impresionați de am­ploarea evenimentului pe care l-au și văzut pe Trinitas TV - așteptau și ei cu nerăbdare să poată lua parte la eveniment anul acesta.

Vremea frumoasă din prima săptămână din post, când în toate bisericile răsuna duios și liniștit Canonul Sfântului Andrei Criteanul, le-a dat curaj tuturor să se pregătească cu o râv­nă deosebită pentru ziua de duminică. Credincioșii deja din timpul săptămânii și-au ales icoanele cu Domnul, cu Maica Domnului și cu sfinții pe care să le aducă duminică la proce­siunea de la Episcopie. Fiecare parohie a pregătit cea mai frumoasă icoană a hramului, vred­nică să fie purtată în cea mai importantă procesiune a anului, icoana - fereastră spre ade­văratul Dumnezeu, icoana - chip al Dumnezeului Celui Viu, icoana - întruparea sfințeniei;și de aceea sfințenia răzbătea din toate icoanele în Duminica Ortodoxiei. Noi ortodocșii cre­dem și mărturisim că icoana nu este lemnul sau vopseaua, adică materia din care este făcu­tă, ci este exprimarea sfințeniei, sfințenie pe care o reprezintă și din care și-a luat obârșia odată cu întruparea lui Dumnezeu, așa cum și Fiul Omului Åži-a luat obârșia dumnezeirii din Dumnezeu Tatăl. în Duminica Ortodoxiei de anul acesta, priveam frumusețea Domnului nu numai cu ochii noștri sufletești, dar și cu cei trupești, în Hristos Cel înviat, în Dumnezeu Cel Viu, Care a făcut cerul și pământul.

După vecernia de sâmbătă seara, de la noi, de la Episcopie, urmată de cateheza Preasfințitului Siluan pe tema ”De cine / ce ne-am lepădat la Botez ? Cu Cine / ce ne-am unit ? - Făgăduințele Botezului”, când fiecare, cu o liniște sufletească și o pace deosebită, își în­drepta pașii spre casă, ne întrebam oare cum va fi vremea mâine? Nădejdea ne era la un timp frumos, să putem aduce slavă lui Dumnezeu în acea Duminică a Ortodoxiei, atât de mult aș­teptată. La prima oră, dimineața, când ne-am îndreptat pașii spre mica biserică, pentru a face proscomidia și a pregăti cele rânduite pentru Dumnezeiasca Liturghie, am văzut că afa­ră ploua de-a binelea, iar vântul bătea nemilos și chiar înfricoșător de tare, de parcă urma să fie o furtună; nu era nici o speranță de timp frumos. Dumnezeu ne încerca credința...

Chipul luminos al credincioșilor, care deja de la prima oră așteptau liniștit în biserică, ne-a dat curaj, era de neînchipuit să renunțăm la procesiune din cauza ploii, și apoi, oare ploaia nu era cu știrea lui Dumnezeu, oare vântul nu bătea tot cu binecuvântarea Domnului?

  Liturghia alături de Preasfințitul Siluan a fost o adevărată binecuvântare și mângâiere, chiar dacă jumătate din slujbă am spovedit încontinuu credincioși dornici să se poată împăr­tăși cu Dumnezeieștile Taine la acest început de post, totuși nu am putut să nu ne bucurăm de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; par­că trecuse prea mult timp de când nu mai au­zisem anaforaua atât de profundă și frumoa­să a Sfântului Vasile, anaforaua care ne reamintește toată istoria mântuirii omului, de la Adam și până astăzi.

Cuvântul Preasfințitului a adus curaj și nădejde în sufletele celor câteva sute de oa­meni prezenți la Liturghie, iar pastorala Sfântului Sinod a fost primită de către popor cu o mare bucurie, cu toții contribuind cu dăr­nicie la colecta pentru Fondul Central Misionar.

După Liturghie, enoriașii paraclisului Adormirea Maicii Domnului de la Episcopie așteptau să vadă cum ne organizăm pentru procesiune. Afară ploua din ce în ce mai tare, iar vântul nu se oprea nici pentru o clipă. Privirea din ochii lor spunea parcă, nu cumva să renunțăm la procesiune, pentru Domnul tre­buie să ieșim afară! Pe nesimțite, fără să ne dăm seama, mașinile au început să umple par­carea care a devenit neîncăpătoare, drumul de la poarta de jos și până pe Dealul Episcopiei s-a împânzit de icoane, sute de oameni cura­joși urcau dealul. Nu era Golgota; pentru toți acești oameni era Învierea, pe chipurile lor sevedea lumina bucuriei, privirile sfinților din icoane luminau chipul oamenilor, Lumina Lui Hristos lumina pe chipul tuturor. Fără să vreau am auzit o bătrânică zicând cu glas tare: Ce frumos e aici, parcă e la Paști!...

Când curtea bisericii a devenit arhiplină, Preasfințitul a luat cuvântul și ne-a îndem­nat pe toți să avem curajul și să purcedem împreună cu Domnul la procesiune, să nu ne fie frică nici de ploaie nici de vânt ci, cu gân­dul la mucenicii care au suferit chinuri pen­tru Domnul, să purcedem cu curaj înainte. Procesiunea a început de la Biserică, primii au ieșit ipodiaconii cu o cruce mare, apoi di­aconii cu cădelnițe și făclii, preoții cu sfinte­le moaște, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan cu Sfânta Evanghelie, urmând toți credincio­șii de la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului; la convoi s-au alăturat, în ordine, 10 parohii din Roma, urmate de cele 8 parohii din împrejurimea Romei și toți cre­dincioșii. Au fost 20 de preoți și 3 diaconi care, împreună cu cei mai bine de 1000 de enoriași își urmau Episcopul în acea procesiune ca niciuna alta.

Ploaia părea că nu se mai termină, dar după ce ne-am udat leoarcă, nici nu mai conta, dimpotrivă, ne dădeam seama că e o binecuvântare de la Domnul, o binecuvântare pe care am înțeles-o doar la sfârșit. Glasul puternic și ferm al Preasfințitului răsuna printre pini, dând tonul la troparele care se cântau: mai întâi troparul Duminicii Ortodoxiei, apoi cel al învierii pe glasul de rând, au urmat troparele hramurilor tuturor parohiilor prezente, nu au lipsit nici cântările pentru sfinții mucenici care s-au proslăvit pe pământul Italiei și în Sfânta Cetate a Romei, iar cântarea plutea parcă neobosită de-a lungul cordonului de procesiune. Așa cum aievea tămâia plutește în aer și umple de mireasmă bine plăcută o biserică întrea­gă, așa și cântarea din această duminică binecuvântată plutea lin și duios prin curtea Episcopiei, plutea și nu se mai termina, troparele se îmbinau unele cu altele, întrecându-se în frumusețe, și tot pluteau și tot nu se mai terminau.. Ne-am dat seama că nu era vorba de o simplă procesiune, era mult mai mult decât atât, era un adevărat pelerinaj, pelerinaj așteptat cu atâta nerăbdare de mai bine de o mie de persoane, pelerini care își ridicau glasul la Domnul — Binecuvânta-voi pre Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea, Aliluia...

  Când am ajuns în fața Sediului Episcopiei, am format cu toții un semicerc mare, iar în față, Preasfințitul, înconjurat de soborul de preoți și diaconi a dat binecuvântarea pentru rânduiala slujbei din Duminica Ortodoxiei. Rânduiala a fost deosebită, cererile au fost așa de frumoa­se, încât oamenii se întrebau, de ce nu se cântă mai des? Când s-a ajuns la rostirea Crezului, ne-au trecut fiori, o mie de suflete care intonau în ploaie, cu voce tare, răspicat, plini de curaj: Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul... în mod firesc, am continuat cu toții să cântăm troparele slujbei, iar când am ajuns la Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru... ini­mile tuturor s-au înmuiat, nu mai conta nici ploaia, nici frigul, bătaia vântului nu o mai sim­țea nimeni, cu toții stăteam neclintiți cu icoane în mâni, de la mic la mare și eram convinși că Dumnezeu este cu noi.

După otpust și binecuvântarea finală, Preasfințitul a rostit un cuvânt în care a sublini­at importanța cinstirii icoanelor, importanța dreptei credinței și dreptei slăviri a lui Dumnezeu;cuvânt prin care ne-a încurajat și ne-a întărit, încredințându-ne de faptul că Dumnezeu este cu adevă­rat prezent în inimile noastre, de la Sfântul Botez.

La sfârșit, toți credincioșii au format un rând pentru a se putea închina la sfintele moaște, la sfin­tele icoane cu hramurile tuturor pa­rohiilor participante la procesiune și pentru a putea lua arhiereasca binecuvântare de la episcopul lor. Închinarea la sfintele moaște și cin­stirea icoanelor a durat mai bine de două ore, ore binecuvântate, în care fiecare creștin se închina la icoane­le pe care le țineau preoții dar, în același timp, își dădea și propria icoană spre închinare, ca toți să se bucure întru toate.

Pe lângă faptul că Duminica Ortodoxiei a arătat un mare semn de unitate, o trăire și simțire orto­doxă în cetatea eternă, cetate în care s-au proslăvit sute de mii de muce­nici și sfinți, această duminică ne-a arătat ce înseamnă puterea credinței. Puterea credinței e când copilași de cinci, șase ani purtau icoane mai mari decât dânșii și erau fericiți, simțind că e cel mai important lucru pe care îl pot face pentru Dumnezeu, erau atât de împliniți pen­tru faptul că Preasfințitul, în ciuda ploii și a vântului, i-a încurajat să participe la procesiu­ne, cu condiția să fie bine îmbrăcați. Puterea credinței e ca un simplu credincios într-un sca­un cu rotile, să vină la procesiune și să stea în ploaie alături de ceilalți, ca să aibă inima împlinită, să simtă că și el a fost ca și toți ceilalți la procesiune, că și el a stat alături de Preasfințitul, că și el a fost acolo când Dumnezeu era prezent... Puterea credinței se arată atunci când chipuri de icoane se împletesc cu chipurile oamenilor, chipuri de oameni pur și simplu fericiți, erau fericiți chiar dacă erau uzi leoarcă, chiar dacă unora le tremurau mâi­nile de frig, erau totuși fericiți, fericiți că Dumnezeu a fost, este și va fi cu noi, până la sfâr­șitul veacurilor.

De abia când se însera am observat că ploaia a încetat, iar un vânt călduț sufla pe Dealul Episcopiei, câteva raze de soare întârziate încercau parcă să tragă cu coada ochiului la ul­timele icoane care se îndreptau liniștit spre parohiile de unde au venit. Seara târziu am aflat despre explozia de la centrala nucleară din Japonia și de faptul că particulele de radi­ație ar fi ajuns duminică în Italia. Atunci am înțeles rostul ploii și al vântului. Cât de bun și de oameni iubitor este Domnul.

Ieromonah Dionisie,

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma