Întorşi de la Lavra Sfântului Sava, facem popas la mănăstirea Sf. Teodosie. Aici, cel mai tânăr dintre cei 40 de pelerini, în vârstă de 4 ani, află cu bucurie peştera în care au poposit magii de la răsărit în drumul lor că­tre Ierusalim, atunci când călăuziţi de stea au pornit în căutarea pruncului Iisus. In aceeaşi peşteră, cea mai în vârstă dintre pelerini, la cei 80 de ani, se închină cu smerenie la mormântul mamei Sfântului Sava şi la cel al mamei sfinţilor Cosma şi Damian.

   Ne întoarcem în Betleem şi vizităm biserica ortodoxă „Naşterea Domnului” cu Peştera Naşterii. O biserică impunătoare, cu ziduri înnegrite de ani, con­struită pe locul în care Domnul s-a smerit născându-se în lume pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Ne smereşte acest loc şi pe noi căci, pentru a intra, suntem nevoiţi să ne aplecăm până la pământ, uşa bisericii fiind o mică des­chizătură în zidul dinspre apus.

DE LA PEŞTERA NAŞTERII LA MORMÂNTUL DOMNULUI 

   A doua zi vizităm Ierusali­mul: Muntele Măslinilor — o oază de linişte în jurul Biseri­cii Sf. Ioan Botezătorul unde ne întâmpină mai multe mai­ci românce; grădina Ghetsimani cu măslinii milenari; ce­tatea Ierusalimului. La lăcaşul ortodox al Adormirii Maicii Domnului sărutăm copleşiţi de emoţie icoana făcătoare de minuni „Ierusalimitiţa”, nefă­cută de mână omenească. Un părinte român se alătură gru­pului şi ne povesteşte una din­tre minunile săvârşite aici de icoana Maicii Domnului, la care el însuşi a fost prezent.

   Cu sufletul plin de harul ce se revarsă din acest loc sfânt ne îndreptăm către Golgota. In biserica Mormântului Domnu­lui o lumină sumbră ne amin­teşte de Vinerea Patimilor. Aş­teptând la rând, cu lumânări în mână pentru a intra la Mor­mântul de viaţă făcător, ne du­cem cu gândul la Prohodul Domnului. Pe locul Răstigni­rii, de sub o lespede de piatră, celor mai credincioşi dintre pe­lerini le este dat să audă, închip tainic, loviturile cuielor pe care le-a suferit pentru noi Mântuitorul.

   Seara, în plus faţă de pro­gramul iniţial al acestei zile, vizităm biserica românească din Ierusalim. Participăm la vecernie iar apoi trăim cuvânt cu cuvânt ceea ce-i cântăm Maicii Sfinte: „Lacrimi mari îmi curg pe faţă cu păreri de rău/ Supărat-am în viaţă rău pe Dumnezeu/ Ţie Mamă-ţi cer, nu lăsa să pier/ Du-mă sus la Fiul Tău şi la Dumnezeu”. Părintele paroh, emoţionat de întâlnirea cu mai mulţi credincioşi din re­giunea sa natală, ne povesteş­te istoria acestui lăcaş româ­nesc şi ne îmbrăţisează la despărţire, conducându-ne cu binecuvântările sfinţiei sale. Această slujbă de seară e un cadou neaşteptat şi pentru Părintele Mircea, păstorul grupului nostru, deoarece bi­serica din Ierusalim slujind după caledarul vechi, ne re­găsim aici de praznicul sfân­tului a cărui pomenire se să­vârşeşte pe data aniversării zilei sale de naştere. O bucu­rie în plus pe care părintele ne-o împărtăşeşte în jurul me­sei de seară.

ÎN VIZITA LA MUZEUL HOLOCAUSTULUI

   Miercuri dimineata vizi­tăm Muzeul Holocaustului; copiii sub zece ani nu au voie să intre. Un lung şir de în­căperi în care domneşte o at­mosferă apocaliptică, proiec­tată prin imagini statice şi mobile. într-una din vitrine, fotografia Patriarhului Bulgariei şi un omagiu adus acestuia pentru faptul de a fi salvat comunitatea evre­iască din Bulgaria. Regăsim nume de oraşe cunoscute, pe care altfel nu le-am fi pus în legătură cu aceste triste eve­nimente, cum ar fi, de exem­plu, oraşul Drancy din estul Parisului, unde astăzi locu­iesc multe familii de ro­mâni.

LA SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMŢ -HOZEVITUL

   Amintindu-mi de ziua aceasta mă duce gândul la Canonul învierii: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să va bucurati şi săvă veseliţi într-însa.” Urcăm cu telecabina pe Muntele Carantaniei, acolo unde Domnul a fost ispitit şi unde s-a construit în stâncă o mănăstire.Ospitalier, un părinte grec ne oferă apă căci la această înălţime este foar­te cald.

   Mergem apoi la aşezământul ro­mânesc de la Ierihon, ne închinăm în frumoasa biserică a acestuia şi stăm de vorbă cu maicile de aici, în curte ori în magazinul de obiecte bisericeşti unde ne amintim desigur şi de cei dragi rămaşi acasă.

   Iată-ne acum în drum spre pustiul Hozevei. Aici, pe Valea Cheritului, a vieţuit Sfântul Prooroc Ilie. Beduini cu măgăruşi în frâu ne oferă un mijloc de transport confortabil către Mănăstirea ortodoxă Sfântul Gheorghe Hozevitul, mijloc de transport pe care îl refuzăm din milă pentru bietele animale. Ajunşi la poarta mănăstirii ne plecăm din nou pentru a putea intra în lăcaşul sfânt. Am înţeles oare că în schimbul smereniei primim har? Iată, vedem cu ochii noş­tri minunea Domnului: Sfântul nostru român Ioan Iacob de la Neamţ se odihneşte cu trupul întreg în faţa noastră, căci sufletul său a plecat la Domnul acum 50 de ani, la 5 august 1960. îngenunchem lângă racla cu sfintele moaşte şi fa­cem acatistul sfântului. Nu ştim cât timp am stat aşa îngenuncheaţi dar mo­mentul despărţirii este greu. Fiecare lasă sfântului un mic prinos şi un pomelnic cu cei dragi. Plecăm având în inimi testamentul lăsat de Sfântul Ioan Iacob, frumos brodat cu litere aurii pe acoperămintele din raclă:

„Fii pribegi ai ţării mele

Necăjiţi printre străini

Nu uitaţi menirea voastră

De români şi de creştini.”

   E doar o strofă din vasta operă poetică a sfântului, atât de ziditoare de su­flet! Spre seară, întorşi la hotel, vom vorbi despre viaţa Sfântului Ioan Iacob şi vom asculta câteva din poeziile sale.

LA NAZARET, CANA GALILEII ŞI PE MUNTELE TABOR

   Restul itinerariului nostru trece pe la Nazaret, Cana Galileii, Muntele Fericirilor, Marea Moartă, Capernaum, Marea Tiberiadei şi va culmina pe Muntele Taborului acolo unde, într-o preafrumoasă biserică ortodoxă, o ascultăm în bun miros de tămâie pe maica Eleodora. Ne spune istoria icoanei făcătoare de minuni la care apoi ne închinăm şi îngenunchem, aducându-i un mic prinos de cântare aşa cum am îndrăznit să facem pe tot parcursul pelerinajului, căci sufletele noas­tre prea pline de harul primit la Sfintele Locuri au avut nevoie să se deschidă şi să mulţumească lui Dumnezeu, pentru aşa mare binecuvântare pe care ne-am învrednicit a o primi.

   La sfâşitul pelerinajului, pe Muntele Tabor, Părintele Mircea ne-a spus acest cuvânt: Am văzut şi am trăit la Locurile Sfinte ceea ce numai sufletul nostru al fiecăruia simte şi ştie. Să încercăm de acum să păstrăm mereu această lumină şi binecuvântare în viaţă noastră şi, odată întorşi acasă, să o transmitem, prin ceea ce facem, şi celor din jurul nostru...

   Păstrând în suflet cuvânt, cu drag am dorit să vă împărtăşim şi dumnea­voastră binecuvântarea de a fi fost pelerini la Locurile Sfinte. Pentru care dăm slavă lui Dumnezeu. Amin!

 Preoteasa Iulia Filip, Romainville-Paris