DE LA ORASUL FRAÅ¢ILOR LUMIERE (LUMINÄ‚) LA FETE DES LUMIERES (SÄ‚RBÄ‚TOAREA LUMINILOR)

   Sunt convins că sunteÅ£i mulÅ£i care cunoașteți Lyon-ul ca ÅŸi centru al gas­tronomiei franÅ£uzeÅŸti, ca loc de naÅŸtere al lui Antoine de Saint-Exupery sau ca loc al primei proiecÅ£ii cinematografice realizată de către fraÅ£ii Lumiere. Însă din ce în ce mai mulÅ£i oameni asociază oraÅŸul Lyon cu Sărbătoarea luminilor, sărbătoare în jurul căreia s-a făcut foarte multă publicitate în ultima vreme, motiv pentru care atrage câteva milioane de turiÅŸti în fie­care an. Ce este însă în accepÅ£iune largă această Sărbătoare a luminilor? Este un festi­val ce constă în proiecÅ£ia de laser pe faÅ£adele monumentelor principale din oraÅŸ pe ritm de muzică electronică ÅŸi se desfășoară în luna decembrie a fiecărui an între zilele de 8 ÅŸi 12. Åži poate vă puneÅ£i deja întrebarea (legitimă de altfel) „ce avem noi, creÅŸtinii orto­docÅŸi, de-a face cu o astfel de sărbătoare laică ÅŸi cum se face că am organizat un peleri­naj pe tema martirilor din Lyon tocmai în această perioadă?”.

Ei bine, cu toate că FranÅ£a este astăzi o societate puternic laicizată, ea a fost un teren foarte fertil în istoria creÅŸti­nismului încă din primele secole. Iar în această istorie oraÅŸul Lyon a jucat un rol în ace­laÅŸi timp precoce - fiind sediul primului episcopat al Galiei romane, ÅŸi foarte însemnat - prin jertfa de sânge adusă de SfinÅ£ii Martiri din secolul al II-lea după Hristos.

SÄ‚RBÄ‚TOAREA LUMINILOR, UN OMAGIU ADUS FECIOAREI MARIA

   Sărbătoarea luminilor a fost doar puntea care ne-a permis să facem tre­cerea „în sens invers” de la sărbătoarea „luminilor” la sărbătoarea „lu­minii”, altfel spus dinspre lumina „creată” înspre lumina „necreată”. Să revenim la originea acestei sărbători aÅŸa-zisă a „luminilor” ale cărei ori­gini sunt în realitate profund creÅŸtine. Ea s-a instituit încă din secolul al XVII-lea, celebrată în fiecare zi de 8 decembrie în cinstea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, în semn de mulÅ£umire că a scăpat oraÅŸul de ciumă. Intr-adevăr, în urma rugăciunilor ardente ale lionezilor adresate Fecioarei Maria, epidemia de ciu­mă care bântuia sudul FranÅ£ei la acea vreme (1643) s-a oprit la numai câteva zeci de ki­lometri de Lyon ÅŸi drept urmare, Fecioara Maria a devenit protectoarea oraÅŸului.

In timp, locuitorii au luat obiceiul de a aprinde lumânări la pervazul ferestrelor în fie­care seară de 8 decembrie, în semn de aducere aminte ÅŸi mulÅ£umire iar in secolul al XIX-lea edilii oraÅŸului au decis începerea construcÅ£iei unei superbe basilici denumită „Notre Dame de Fourviere” pe amplasamentul cel mai înalt al oraÅŸului (colina cu ace­laÅŸi nume). Alături de basilică, o imensă statuie poleită cu aur a Fecioarei domină în­treg oraÅŸul, de atunci ÅŸi până în zilele noastre. AÅŸadar, pare de la sine înÅ£eles acum de ce Sărbătoarea luminilor a fost aleasă ca ÅŸi „fundal” pentru pelerinajul Nepsis.

LUGDUNUM - CAPITALA GALIEI ROMANE

   OraÅŸul Lyon a fost fondat de către romani în secolul al II-lea înainte de Hristos sub numele de Lugdunum. Acest avanpost al Imperiului Roman era atât de important încât se număra printre cele numai trei oraÅŸe im­periale în care era staÅ£ionată o armată permanentă. De altfel, doi împă­raÅ£i romani — Claudiu ÅŸi Marc Aureliu s-au născut la Lugdunum, care de­vine capitala Galiei romane în primele 2 secole după Hristos. Însă pentru noi, creÅŸtinii, importanÅ£a acestei cetăÅ£i romane rezidă în faptul că aici a fost atestat primul nucleu creÅŸtin organizat din această parte a imperiului, nucleu format din oameni care au plă­tit scump apartenenÅ£a la comunitatea creÅŸtină ÅŸi mărturisirea credinÅ£ei lor în Domnul Iisus Hristos, dând tribut de sânge ÅŸi devenind astfel martiri.

   Înainte însă de a intra în miezul evenimentelor care au condus la jertfă, este esenÅ£i­al să înÅ£elegem care era contextul lor socio-politic. Imperiul Roman se afla in secolul al II-lea d. H. la apogeul său. Din punct de vedere teritorial cuprindea tot bazinul Mării Mediterane (Mare Internum), atacurile barbarilor nu se făcuseră încă simÅ£ite decât sporadic ÅŸi periferic iar pax romana părea să se fi impus peste tot. Liantul cultural care asi­gura unitatea lui de la un capăt la altul era reprezentat de cultul Cezarului ÅŸi al zeilor, cult prin care se manifesta loialitatea faÅ£ă de Roma. Acest lucru se întâmpla în mod re­gulat ÅŸi la Lugdunum, unde se afla un altar special dedicat Cezarului ÅŸi unde se adu­nau la fiecare început de august reprezentanÅ£ii celor 60 de oraÅŸe ale Galiei romane. Cu această ocazie se organizau diverse festivităÅ£i sângeroase, între care luptele de gladia­tori ÅŸi între animale erau foarte apreciate.

BAZELE CREÅžTINISMULUI ÎN IMPERIUL ROMAN

   AÅŸadar, societatea romană era o societate foarte nemiloasă în care via­Å£a oamenilor nu avea o valoare însemnată (speranÅ£a de viaÅ£ă fiind până în 35 de ani), cu atât mai mult cu cât circa 40% din populaÅ£ie era formată din sclavi. CreÅŸtinismul începe să pătrundă în acest context în care cultul practicat era steril (consta în principal în rugăciuni de îmblânzire a mâniei zeilor) ÅŸi nu satisfăcea nici pe departe nevoia de spiritualitate a oa­menilor. CreÅŸtinismul aduce cu sine speranÅ£a ÅŸi redă vieÅ£ii ÅŸi egalităÅ£ii între oameni valoarea pe care acestea o meritau. Åži nu pu­tem decât să ne imaginăm ce însemnătate putea să aibă pentru un sclav cuvântul „fra­te” atunci când venea din partea stăpânu­lui său sau al altui aristocrat creÅŸtin! A-ÅŸi asuma însă în mod public apartenenÅ£a la creÅŸtinism comporta un foarte mare risc pentru că tocmai creÅŸtinii refuzau să par­ticipe la cultul Cezarului ÅŸi al zeilor, ceea ce îi făcea să fie consideraÅ£i un pericol la adresa unităÅ£ii imperiului. Mai mult decât atât, li se aduceau felurite acuzaÅ£ii printre care cele de incest (confuzie datorată fap­tului că se adresau unul altuia cu „frate”, respectiv „soră”), de antropofagie sau cani­balism („LuaÅ£i, mâncaÅ£i, acesta este trupul Meu...”), ucideri ritualice etc.

ANUL 177 - PRIGOANA ÅžI MARTIRIUL CREÅžTINILOR DIN LYON

   CunoaÅŸterea evenimentelor care au condus la martiriul mai multor zeci de creÅŸtini în frunte cu întâiul lor epi­scop (Sfântul Pothin) este datorată scrierilor istoricului Eusebiu din Cezareea, autorul primei „Istorii biseri­ceÅŸti” datând de la începutul secolului IV, scriere în care aduce mărturie despre cele petrecute cu aproape două secole în urmă. Istoricul reproduce fragmente importante dintr-o scrisoare despre care spune că o are „în faÅ£a ochilor”, scrisă chiar în timpul per­secuÅ£iilor de către creÅŸtinii supravieÅ£uitori ai evenimentelor către „fraÅ£ii lor din Asia (Mică) ÅŸi Frigia”. Această scrisoare re­latează în detaliu martiriul creÅŸtinilor lionezi reuniÅ£i în jurul episcopului lor, mar­tiriu care a avut loc între lunile martie ÅŸi august ale anului 177 d.H. Această atesta­re a unei organizări ierarhice specifice unei bisericii locale denotă deja importanÅ£a co­munităÅ£ii creÅŸtine la acea vreme. MulÅ£i din­tre creÅŸtini erau greci sau orientali, iar Sfântul Pothin era originar din Smirna (Izmir) ÅŸi fusese ucenic al Sfântului Policarp, el însuÅŸi discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul. Se pare că insurecÅ£ia popu­lară împotriva creÅŸtinilor ar fi fost declan­ÅŸată de neparticiparea acestora la cultul ze­iÅ£ei Cybele, festivitate care s-a întâmplat să cadă tocmai în Vinerea Mare (29 mar­tie) din anul 177. Această atesta­re a unei organizări ierarhice specifice unei bisericii locale denotă deja importanÅ£a co­munităÅ£ii creÅŸtine la acea vreme. MulÅ£i din­tre creÅŸtini erau greci sau orientali, iar Sfântul Pothin era originar din Smirna (Izmir) ÅŸi fusese ucenic al Sfântului Policarp, el însuÅŸi discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul. Se pare că insurecÅ£ia popu­lară împotriva creÅŸtinilor ar fi fost declan­ÅŸată de neparticiparea acestora la cultul ze­iÅ£ei Cybele, festivitate care s-a întâmplat să cadă tocmai în Vinerea Mare (29 mar­tie) din anul 177. Această neparticipare a fost imediat considerată ca fiind blasfematorie ÅŸi anti-imperială. Prigoana civililor de către alÅ£i civili era însă interzisă prin lege (conform edictului împăratului Traian), așa că într-o primă etapă creÅŸtinilor li se inter­zice doar accesul în locurile publice. Ulterior însă, se porneÅŸte o adevărată vânătoare ile­gală împotriva creÅŸtinilor, în ciuda faptu­lui că acelaÅŸi Traian ordonase ca ei să nu fie căutaÅ£i în mod special. Numai că noul împărat, Marc Aureliu, nu mai este la fel de favorabil creÅŸtinilor. Prin urmare, che­maÅ£i în faÅ£a legatului imperial, majoritatea creÅŸtinilor îÅŸi mărturisesc în mod deschis ÅŸi fără tăgadă credinÅ£a. Atunci ei sunt su­puÅŸi caznelor celor mai cumplite, în frunte cu episcopul lor, care fiind foarte în vârstă (peste 90 de ani), moare la numai 2 zile după ce este aruncat în închisoare. Aceste perse­cuÅ£ii s-au desfăÅŸurat nu departe de forumul roman, pe colina Fourviere, sediul adminis­traÅ£iei imperiale la acea vreme. Apoi ele se mută în Amfiteatrul celor trei Galii, pe pan­tele celei de-a doua coline, Croix-Rousse, unde mai mulți creÅŸtini au fost lăsaÅ£i pra­dă animalelor înfuriate între 1 ÅŸi 3 august 177. Printre aceÅŸtia se număra Blandine, o sclavă care în ciuda aspectului ei fragil este ultima care îÅŸi dă sufletul, marcând me­moria populară ÅŸi exprimând totodată curajul ÅŸi forÅ£a netulburate ale martirilor care iz­vorau din profunzimea credinÅ£ei lor. De notat că cetăÅ£enii romani (11 la număr) au be­neficiat de un tratament special, ei fiind decapitaÅ£i fără să fie supuÅŸi la chinuri. In total, un număr de 49 de creÅŸtini sunt astfel uciÅŸi, dintre care 25 de bărbaÅ£i ÅŸi 24 de femei, fi­ind cunoscute inclusiv numele lor. Cadavrele au fost fie lăsate să putrezească în aer li­ber fie date la câini, resturile fiind apoi arse ÅŸi cenuÅŸa aruncată în Ron, aproape de am­fiteatru, astfel încât creÅŸtinii supravieÅ£uitori nu au putut să îi îngroape.

PELERINAJUL NEPSIS

   Un număr de 15 voinici ÅŸi voinicele, în principal din Paris ÅŸi Lyon, ÅŸi-au dat întâlnire pe un ger năprasnic în dimineaÅ£a zilei de sâmbătă, 7 decembrie 2010, cu părintele Antoine Callot, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Francofone cu hramul Întâmpinării Domnului din Lyon. Părintele Antoine ne-a fost ghid neobosit pe durata întregii zile de pelerinaj care a debu­tat cu vizitarea amfiteatrului celor trei Galii de la Croix-Rousse, amfiteatru descoperit în urma unor săpături de-abia în 1957 ÅŸi confirmat în 1958 prin găsirea dalei purtând inscripÅ£ia „.Amphitheatrum Caesaris Augusti. Sacerdos Rom. Et Aug.”.

   Următoarea etapă a fost reprezentată de Antiquaille despre care se crede că găzdu­ieÅŸte temniÅ£a Sfântului Pothin ÅŸi care, după ce a fost pe rând reÅŸedinÅ£ă particulară, mânăstire ÅŸi spital, actualmente este sediul SpaÅ£iului Cultural al CreÅŸtinismului la Lyon, ECCLY — Espace Culturel du Christianisme a Lyon. Acest spaÅ£iu, actualmente în curs de amenajare, îÅŸi propune să fie unul al celebrării memoriei creÅŸtinilor sub forma unui parcurs istoric al creÅŸtinismului. Aici am fost primiÅ£i de către istoricul Emile Visseaux, unul din membrii fondatori ai ECLLY, care a reuÅŸit să îmbine în mod admirabil dovezile istorico-arheologice cu viziunea creÅŸtină a evenimentelor aÅŸa cum s-a păstrat ea în tradiÅ£ia populară.

   Revenind la temniÅ£a Sfântului Pothin, ea este redescoperită în secolul al XVII-lea sub fundaÅ£iile mânăstirii vizitandine care funcÅ£iona pe acel loc. Însă reintroducerea ei ca loc de cinstire publică se produce ca urmare a apariÅ£iei Sfântului Pothin în vi­sul maicii stareÅ£e, căreia îi spune că îi va apăra ÅŸi le va veni în ajutor tuturor celor îl vor venera în acel loc.

   A urmat apoi vizitarea basilicii Sfântul Irineu, al 2-lea episcop al Lyon-ului, mort ÅŸi el martir, despre care există păreri cum că el este autorul scrisorii despre care vor­beÅŸte Eusebiu de Cezareea. Basilica adă­posteÅŸte moaÅŸtele Sfântului precum ÅŸi o groapă în care se crede că a fost aruncată cenuÅŸa martirilor după ce a fost recupera­tă din apele Ronului, cenuÅŸă reputată că ar fi fost făcătoare de minuni.

   Spre seară ne-am adunat la Parohia Ortodoxă Română SfinÅ£ii Arhangheli al că­rei preot paroh este Părintele Cătălin CordoÅŸ ÅŸi unde mai întâi am asistat la conferinÅ£a Părintelui Antoine care ne-a permis sa aprofundăm istoria martirilor. Apoi a fost slu­jită vecernia la care au fost invitaÅ£i ÅŸi eno­riaÅŸi ai unor parohii romano-catolice, greco-catolice ÅŸi protestante.

   Ziua de pelerinaj s-a încheiat cu vizita­rea obiectivelor iluminate în cadrul Sărbătorii luminilor. AÅŸ menționa aici fap­tul că, deÅŸi proiecÅ£iile se fac pe faÅ£adele clă­dirilor, atunci când vine vorba de biserici, ele se pot vizita în interior unde celor ce în­drăznesc să intre li se explică sensul spiri­tual al sărbătorii.

   Duminică, 12 decembrie, am participat cu toÅ£ii la Sfânta Liturghie, care a fost ur­mată de o binemeritată agapă.

   Å¢in să mulÅ£umesc special Adrianei Popescu de la Lyon pentru excelenta orga­nizare ÅŸi dau slavă lui Dumnezeu pentru ca m-a învrednicit sa scriu aceste rânduri. ^(*)

Marius Tache, Lyon

*  Surse principale de inspiraÅ£ie: broÅŸurile ECCLY ÅŸi notiÅ£ele Părintelui Antoine.