Adaugat la: 16 Iunie 2009 Ora: 15:14

Pelerinaj la moaștele sfântului Ioan Casian, 9-10 mai 2009

Pelerinaj la moaștele sfântului Ioan Casian, 9-10 mai 2009

Pe 9-10 mai a avut loc cel de-al doilea pelerinaj la Moaștele Sfântului Ioan Casian, la Marsilia. Această manifestare a fost organizată de parohia Sfinții Trei Ierarhi de la Marsilia, reunind ortodocși veniți din alte parohii din Franța (Lyon, Aix-en-Provence, Montpellier…) și chiar din Marea Britanie, precum și câteva monahii venite special din România. Au fost prezenți cei patru ierarhi ai Mitropoliei noastre (Mitropolitul Iosif, Episcopul Siluan al Italiei, Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei, și Episcopul Marc Nemțeanul), împreună cu opt preoți din Mitropolie. Răspunsurile la strană au fost date de călugării de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Vilar. La acest importanteveniment au participat numeroși reprezentanți ai diocezei romano-catolice din Marsilia, împreună cu episcopul Georges Pontier, care a găzduit evenimetul în biserica Sfântul Victor.

După slujba vecerniei din seara zilei de 9 mai, săvârșită de Preasfințitul Timotei, a avut loc închinarea la minunatele moaște ale Sfântului Ioan Casian (partea osoasă a chipului Sfântului) și vizitarea mănăstirii, la subsol. Aceasta se prezenta ca o biserică păstrătoare de moaște, construită fiind ca să adăpostească trupurile sfinților al căror nume se pot citi pe respectivele morminte. În secolul al V-lea, când a sosit Sfântul Ioan Casian pe aceste meleaguri, a găsit aici o mică comunitate monastică în care a reușit să se integreze și căreia i-a împărtășit experiența dobândită în pustie, și de care mărturisește în Instituțiile Cenobitice și în Conferințe.

După aceea, oaspeții au fost primiți călduros de către clerul catolic local, permițîndu- li-se, astfel, schimburi fructuoase de idei cu episcopii, preoții și frații lor creștini.

Pe 10 mai, duminică, dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în biserica Sfântul Cannat care a fost împrumutată cu multă amabilitate parohiei românești. Slujba a fost condusă de către Preasfințitul Siluan, împreună cu Preasfințitul Timotei și cu Presfințitul Marc. Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif a fost nevoit să se întoarcă la Paris ca să conducă o reuniune hotărâtoare pentru parohia română de la Sfinții Arhangeli: datorită rugăciunilor Maicii Domnului, a sfinților îngeri și arhanghelilor, precum și celorlate puteri cerești, dar mai ales, – nu avem nici o îndoială, ale Sfântului Ioan Casian însuși la care ne rugăm –, această comunitate a făcut pe data de 10 mai 2009, alegerea istorică de a se uni cu Mitropolia Otrodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

În cadrul Liturghiei, săvârșită atât în limba franceză cât și în limba română, Preasfințitului Marc, care a citit și a comentat Evanghelia, a insistat în mod special asupra modului în care Iisus Hristos ține cont de persoana pe care vrea să o vindece și să o salveze.

După agapă au fost proiectate două filme foarte interesante (Tradiția de Paște în țara Lăpușului și Sâmbăta lui Lazăr) care au prezentat modul în care, în regiunea Maramureș, s-a păstrat tradiția de a se ruga pentru cei adormiți – bătrânii, „moșii” – în timpul Postului Mare. A fost organizată, deopotrivă, o expoziție de fotografie pe aceeași temă, deosebit de reușită. La sfârșitul zilei, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, protoiereu al Franței, a susținut o conferință despre învățătura sfântului Ioan Casian privind dobândirea discernământului prin Ascultarea către Bătrâni, harismă de căpătâi și pentru unitatea creștină a Europei de astăzi.

Mulțumim călduros organizatorilor acestei frumoase manifestări inter-ortodoxe: în jurul ieromonahului Simeon, paroh al bisericii Sfinții Trei Ierarhi, s-a manifestat râvna adâncă pentru Hristos și pentru Biserică.

Slavă Domnului pentru toate !

Hristos a înviat !

Pr. Marc-Antonie Costa de Beauregard

Pelerinaj la moaștele sfântului Ioan Casian, 9-10 mai 2009

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni