Sonet

S O N E T

Pleacă gândul la colindă până-n tinda cea de sus,
În taină, spre seară, când cu îngerii ne învelim.
Lumea lor nu are genuni, lespezi, neguri sau apus…
Lumea lor, sălașul sfinților pe care-i iubim,
Magii care nemuresc cu sfinte miresme locul cel sfânt,
Spațiile care se-nfioară de-a pururi roditoare,
Preacurata legănând la pieptu-I cerul devenit pământ,
Prunc-Mântuitor gângurind în brațele-I nemuritoare.
Uite cum dă duhul în floare de fiecare dată
Când Te-apropii de ieslea din adânc! Domnul se naște iară
În inima care-L cheamă de dor fierbinte-nălțată,
În inima-nveșmântată cu îngeri, în taină, spre seară.
Cuvânt după cuvânt, scară interioară, stea după stea,
Universul întreg Te așteaptă. Și robii Tăi aceștia.

Luminița Niculescu