Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 22 Noiembrie 2022 Ora: 15:14

Sfințirea ambulanței Hezenswunsch Hospizmobil la Bogenberg

Pe 10 septembrie, în cadrul unei întâlniri organizate de Departamentul de Voluntari al Crucii Roșii Bavareze din Straubing-Bogen, ieromonahul Chiril Socaciu, inspector eparhial, și preotul Klaus Klein, ambii slujitori în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Erlangen, împreună cu mai mulţi voluntari ai Crucii Roșii, au sfințit o nouă ambulanță, care va lucra în slujba bolnavilor aflați în faza terminală.

Sfințirea ambulanței Hezenswunsch Hospizmobil la Bogenberg

Ambulanța a fost donată de domnul Alois Rainer, membru în Parlamentul Federal de la Berlin. Originar din Straubing, d-l Rainer a fost profund impresionat de modul în care Crucea Roșie vine în ajutorul celor aflați în suferință, astfel încât le-a mulțumit, în cuvântul său, tuturor celor implicați în acest serviciu.

Slujba de mulțumire și de sfințire a noii ambulanțe a avut loc în Biserica „Salvator”, din Bogenberg, care este administrată de părintele Klaus Klein, preotul de caritate al Crucii Roșii Bavareze. Sfinția sa este și inițiatorul acestui departament (2018), prin care pacienților li se oferă posibilitatea unei deplasări asistate medical, împlinindu-le în felul acesta o ultimă dorință celor care se pregătesc pentru plecarea din această viață. Toți cei implicați în aceste acțiuni sunt volutari ai Crucii Roșii Bavareze, iar costurile de transport nu sunt suportate de pacienți, ci de oamenii de bine care sprijină constant acest serviciu.

Numai în zona Bavariei Inferioare s-au efectuat în ultimii ani 63 de curse, care au sprijinit bolnavii în stadii terminale. Pentru că serviciile Herzenswunsch Hospizmobil au devenit destul de căutate, la ora actuală există 18 mașini care fac acest lucru. 

Mitropolia Germaniei este în parteneriat cu Crucea Roșie, reușind până acum să ajute spitalele din România cu autoutilitare, dar și cu aparatură medicală și materiale de protecție și de prim-ajutor. 

Sfințirea ambulanței Hezenswunsch Hospizmobil la Bogenberg

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni