Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
În duminica de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, pe 11 septembrie a.c., Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a liturghisit în parohia, ocrotită de Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, din orașul spaniol San Sebastian de los Reyes.
Alături de ierarh au slujit părintele Alexandru Tothăzan, consilier eparhial pentru controlul financiar și auditul intern, paroh al comunității, și părintele arhidiacon Casian Nemet. La hramul parohiei a participat și primarul orașului, domnul Narciso Romero.
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, în cuvântul de învățătură, a explicat însemnătatea duhovnicească a duminicii acesteia. „Evanghelia acestei duminici ne pregătește pentru marele praznic al Înălțării Cinstitei și de Viață făcătoarei Cruci. Pentru Mântuitorul Hristos, Crucea este manifestarea iubirii desăvârșite, atât față de Tatăl, cât și față de lume. Privind la Crucea Lui, primim putere să ne purtăm și noi crucea vieții noastre. Prin harul Său, le vom putea primi pe toate cu mulțumire, cultivând și răspândind dragostea într‑o lume în care răutatea și ura se răspândesc cu repeziciune. Sfinții Ioachim și Ana, ocrotitorii parohiei dumneavoastră, au avut o viață de Cruce, și de aceea ei pot să ne insufle și nouă curajul și înțelepciunea de a merge pe această cale mântuitoare.”
La final, părintele Alexandru Tothăzan i‑a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizita și pentru slujirea Sfintei Liturghii, prilejuite de serbarea hramului, dar şi domnului primar, familiei și tuturor credincioșilor.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team