Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Sâmbătă, 20 august 2022, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în parohia „Sfântul Gheorghe Pelerinul” din Ejea de los Caballeros, Spania.
Duminică, 21 august 2022, Preasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătoririi hramului parohiei. Alături de ierarh a slujit părintele ieromonah Efrem Țintoi, de la parohia din Zuera, și părintele paroh Radu Constantin Chirilă.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a tâlcuit pericopa Evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii. „Sunt trei lucruri pe care aș dori să le învățăm pornind de la Evanghelia acestei Duminici: credința, postul și rugăciunea. Prin cuvintele «neam necredincios și îndărătnic», Mântuitorul deplânge necredința poporului lui Dumnezeu, și din vremea aceea și din vremea noastră. Copilul a fost stăpânit de duhurile rele din pricina necredinței părinților. Și tot din pricina puținătății credinței ucenicilor Domnului nu a putut fi izbăvit. Și în zilele noastre sunt o mulțime de copii care pătimesc din aceleași pricini, de aceea este nevoie să ne sporim și să ne întărim credința, atât părinții trupești, cât și cei duhovnicești. Postul înseamnă să respectăm zilele de post rânduite de Sfânta Biserică, dar înseamnă, mai ales, să lepădăm din viața noastră tot ceea ce poate afecta relația noastră cu Dumnezeu.” În continuare, ierarhul a punctat impor-tanța rugăciunii: „Rugăciunea o facem și la Biserică și acasă, dar nu numai. Putem să ne rugăm neîncetat, împletind munca și rugăciunea, transformând toate gândurile și trăirile noastre în rugăciuni. Așa făcând, diavolul nu se va putea apropia de noi și de copiii noștrii trupești și duhovnicești. Sfântul Gheorghe Pelerinul, ocrotitorul parohiei dumneavoastră, așa a făcut. Să‑i urmăm pilda și fericiți vom fi, și în veacul acesta și în cel ce va să fie.”, a conchis Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia.
La final, părintele Radu Constantin Chirilă i‑a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita și pentru slujirea Sfintei Liturghii prilejuite de serbarea hramului parohiei.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team