Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, a slujit duminică, 22 mai, în biserica parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Bristol, aflat în Marea Britanie. Sfânta Liturghie arhierească a încununat cele trei zile de sărbătoare.
Vecernia de vineri seara, împodobită de participarea unor membri ai coralei „Armonia”, s-a încheiat cu un cuvânt ziditor al preotului Ioan Mandu, paroh al comunității românești din Reading, în care a fost evidențiată dragostea lucrătoare a Sfântului Constantin cel Mare pentru Hristos. Sâmbătă, 21 mai, a fost slujită Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi, răspunsurile fiind date de membrii aceleiași corale, oaspeți ai parohiei. Preotul Nicolae Mânăscurtă, slujitor în parohia din Bristol, a evidențiat în cuvântul de învățătură curajul mărturisirii Sfinților Împărați, cei întocmai cu Apostolii. La Sfânta Liturghie au participat preotul Ovidiu Semerean, din parohia Southampton, preotul Laurențiu Hapenciuc și arhidiaconului Paul Longhin.
Sâmbătă seara, corul „Armonia” a susținut concertul caritabil intitulat, sugestiv pentru timpurile în care trăim, „Rugă pentru Pace”, la care au participat, invitaţi din afara parohiei, şi credincioşii anglicani din biserica ce găzduieşte comunitatea românească. Au fost interpretate, într-un mod aparte, imne specifice perioadei pascale, care au sporit bucuria biruinței vieții asupra morții, întru Hristos cel Înviat. Sumele adunate vor fi donate orfelinatului „Sfântul Siluan” din localitatea Dorolea (Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului).
Duminică, 22 mai, Sfânta Liturghie a fost slujită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Membrii coralei „Armonia” au sporit frumusețea și adâncimea slujirii, astfel încât ierarhul a spus că doar „plânsul copiilor ne amintea uneori ca suntem aici pe pământ”. Printre credincioși, la Sfânta Liturghie s-a aflat și excelența sa doamna Laura Popescu, ambasadorul român în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, însoțită de o delegație a ambasadei. În cuvântul rostit după Sfânta Evanghelie, Mitropolit Iosif a tâlcuit textul evanghelic vorbind despre apa cea vie, care este, acum, pentru noi, cuvântul Evangheliei, precum și „pâinea care se pogoară din Cer”, Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului, pe care suntem chemați să-L primim și să vedem „că este bun Domnul”. Hristos, Mesia, care îi vorbește femeii samarinence, este Cel ce dă o consistență mai presus de fire hranei și băuturii celei duhovnicești. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a arătat faptul că Sfânta Împărăteasă Elena este un model de dragoste jertfelnică pentru toate mamele și totodată un îndemn pentru ele de a-și crește pruncii aproape de Hristos și de Biserică. Problematica familiei, care, iată, poate deveni leagănul sfințeniei, a fost aspectul actual punctat de către ierarh.
După ce a slujit Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif l-a hirotesit pe preotul paroh Ioan Claudiu Moldovan întru protoiereu pe seama protopopiatului misionar din zona de Sud-Vest a Angliei. Părintele Ioan Claudiu i-a dăruit Înaltpreasfinției Sale o Biblie personalizată și icoana Mântuitorului, Veșnicul Arhiereu, mulțumindu-i pentru bucuria adusă comunității prin prezența sa la serbarea hramului din acest an. Daruri simbolice au fost oferite doamnei Ambasador, delegației ambasadei, dar și coordonatorilor școlii parohiale „Școala Bucuriei”, câștigătoarea concursului catehetic din anul 2021, desfăşurat în cadrul Arhiepiscopiei, precum şi altor membri jertfitori ai parohiei. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă creștină, la care membrii coralei „Armonia” au prezentat un program artistic de cântece din folclorul național și internațional.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team