Această perioadă a anului reprezintă o șansă deosebită de a ne cunoaște mai bine, atât pentru părintele paroh, cât și pentru enoriași. Împrejurările din diaspora, unde credincioșii arondați unei parohii locuiesc la distanță mare unii față de alții, schimbarea deasă a adreselor, precum și programul de muncă intens al credincioșilor nu permit vizitarea lor decât în urma unei înscrieri prealabile pe o listă, la biserică, prin mesaj telefonic sau prin e-mail. În cazul parohiei noastre, numărul credincioșilor care locuiesc în proximitatea bisericii este nesemnificativ. Astfel, păstorul reușește să ajungă la adresele indicate doar cu mașina personală sau cu a celor care-l însoțesc, și de multe ori numai cu ajutorul sistemului de navigație sau orientându-se după indicațiile oferite de credincioși prin telefon. 

Totodată, în diaspora, vizitarea majorității credincioșilor se realizează cu precădere o dată pe an, în luna ianuarie, contopindu-se Ajunul Nașterii cu cel al Bobotezei. Dintre cauzele diverse ale acestei practici evidențiem faptul că majoritatea părinților elevilor și studenților, o dată cu începerea vacanței de Crăciun, preferă să meargă în țară, de unde revin cu puțin timp înainte de reluarea cursurilor și de terminarea concediilor. Desigur, unele familii sunt vizitate și în alte perioade ale anului, atunci când preotul este înștiințat de un caz de boală sau cu ocazia unei sfeștanii.

În rândurile de mai jos prezentăm câteva situații specifice care s-au evidenţiat atât cu prilejul acestor vizite, precum și din experiențele împărtășite de alți părinți colegi.

În primul rând, sacerdotul se achită cu acest prilej de sfințirea locuințelor și de alte necesități liturgice ale credincioșilor: spovedania și împărtășania celor invalizi sau imobilizați din diferite motive la domiciliu, citirea de molifte la nașterea pruncilor, săvârșirea de rugăciuni speciale, cum ar fi binecuvântarea utilajelor sau a vehiculelor, precum și programarea și pregătirea în vederea primirii tainei botezului sau a cununiei. De aceea, intervalul de vizitare a credincioșilor în luna ianuarie poate varia de la o parohie la alta, prelungindu-se în funcție de împrejurările date.  

Anul acesta, prin intermediul credincioșilor români, am avut bucuria să fiu invitat să sfințesc casele vecinilor lor, ortodocși de alte naționalități lipsiţi de un preot din jurisdicția lor care să poată ajunge la ei. Bineînțeles, cunoștințele de limbă germană, de termeni lingvistici și de tradiții specifice popoarelor din Balcani sau din Orient pot fi de un real folos.

În vizitele întreprinse se întâlnesc și familii mixte. Un moment îmbucurător apare atunci când preotul este întâmpinat respectuos și cu simpatie de către cei de alte credințe. 

Desigur, se întâmplă și reversul medaliei, când unii enoriași nu îndrăznesc sau nu pot primi preotul ortodox român din teama de a nu fi blamați de vecini sau de proprietarii de la care au închiriat locuința.

Totodată, suntem nevoiți să recunoaștem că lipsa de timp, de ambele părți, viteza pe care o trebuie să o atingă preotul sfințitor pentru a putea respecta programările (unii credincioși lucrează în trei schimburi, alții au copii mici, care nu pot fi deranjați la o oră mai târzie) reprezintă provocări care nu sunt întotdeauna înțelese sau acceptate de cei aflați în această situație. Practica părintelui ortodox sârb din localitate, obiceiul de a vizita în decursului Postului Mare toate familiile din parohia sa, pare mai adecvată contextului din diaspora. Însă acest obicei are rădăcini și este fixat adânc în conștiința credincioșilor lui. De aceea nici nu cred că poate fi împrumutat întocmai în cazul parohiilor noastre.

În încheiere, se poate afirma că această perioadă oferă credincioșilor o ocazie în plus a se destăinui preotului venit în locu-ința lor, prezentându-i acestuia mai pe îndelete greutățile cu care se confruntă (distanța față de rude, singurătatea, șomajul, lipsa cunoștințelor de limbă și a posibilității accesării anumitor drepturi, neîmplinirile de tot felul și regretele, discriminarea), dar constituie și un prilej de anunțare a veștilor bune (realizările pe plan spiritual sau material, reușitele copiilor la învățătură, la examene și altele).

Desigur, fiecare păstor de suflete întâlnește alte situații și trăiește diferit experiența comunicării cu credincioșii săi. Evaluarea descrisă în acest articol sumar reprezintă cu certitudine doar o mică parte din ceea ce părinții vizitatori întâlnesc pe teren, în mod concret.

Pr. Cătălin Soare, St. Pölten