Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
A colinda înseamnă a duce vestea Naşterii Domnului Hristos celor de lângă noi, înseamnă a le ura cele bune şi folositoare pentru mântuire. În acest an, din iniţiativa doamnei Laura Hant, președinta Asociației „Mihai Eminescu” din Viena, şi cu sprijinul domnului Harald Troch, membru în Parlamentul Austriei, colindătorii parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din capitala Austriei au fost primiţi de Michael Ludwig, primarul general al Vienei.
Din grupul vocal au făcut parte Raluca Crăciun, Georgel Popa, Rodica Crăciun şi cântăreţii de operă Eliza Băleanu, Liviu Burz și Bogdan Gabriel Popescu. Aceștia au încântat sufletul celor prezenți cu colinde de Crăciun, interpretate în salonul istoric unde s-a semnat actul de naştere al celei de-a doua republici austriace.
Patruzeci şi cinci de minute au fost ascultate aceste minunate colinde de acasă. Apoi s-a dialogat cu domnul primar Michael Ludwig despre buna coabitare şi integrare a comunităţii româneşti în Viena. Preotul Nicolae Dura, vicarul Bisericii Ortodoxe din Austria, a discutat cu oficialitățile vieneze despre comunităţile românești ortodoxe şi despre buna comunicarea cu celelalte confesiuni şi religii în Austria, în general, şi în mod special din Viena, precum şi despre doi români care au fost „cetăţeni de onoare ai Vienei”: Zenovie Pop şi Nicolae Voicu.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team