Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a oficiat în Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujba Vecerniei unită cu Litia.
Duminică, 21 noiembrie 2021, de praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie a participat excelența sa Monseniorul Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, originar din Madrid.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul îndată după citirea pericopelor evanghelice. Ierarhul a arătat că în paginile Sfintei Scripturi găsim în multe locuri vorbindu-se despre oameni bogați: „Mântuitorul Hristos a vorbit de mai multe ori despre oameni foarte bogați. Unul era tânăr dregător și s‑a apropiat de Iisus, dorind să afle ce trebuie să facă pentru a moșteni viața de veci. Mântuitorul i‑a spus să vândă tot ce avea și să împartă săracilor. Acela a plecat trist pentru porunca primită. Altădată, Hristos a vorbit despre un bogat care își petrecea viața în slavă, iar la poarta lui stătea un sărac numit Lazăr, care nu primea nici măcar firimituri. Åžtim care a fost locul rezervat fiecăruia. Astăzi am ascultat pilda bogatului căruia i‑a rodit țarina. Greșeala acestuia este că nu I-a mulțumit lui Dumnezeu atunci când a văzut că pământul a rodit mai mult decât altă dată. El se considera îndreptățit să stea ani mulți și să se bucure de aceste bunătăți. Nu și-a amintit de Dumnezeu și, mai ales, nu s‑a gândit la aproapele lui. Singurul gând a fost de a construi hambare mai mari. Unul dintre cele mai înfricoșătoare cuvinte folosite de Mântuitorul face referire tocmai la el: «Nebune!». Nu știm dacă avea urmași sau prieteni, pentru că Evanghelia ne prezintă un om singur, care nu s‑a gândit la alții. Tot ceea ce avem vine de la Dumnezeu. Dacă uităm să Îi mulțumim Lui, s‑ar putea să nu mai primim alte daruri.”.
În continuare, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre felul în care hagiografii o numesc pe Maica Domnului în cântările liturgice și în textele scripturistice. „Sfinții Părinți și imnografii care au alcătuit rugăciuni și slujbe în cinstea Maicii Domnului au numit‑o biserică sfințită și rai cuvântător, lauda fecioriei, iar cartea Apocalipsei o numește Fecioara îmbrăcată în lumină. Maica Luminii este prezentă mereu în Biserica Mântuitorului, în rugăciunile noastre, cele mai folosite imnuri fiindu‑i închinate. Cele mai frumoase cântări sunt închinate ei, pentru că rugăciunea sa ajută mult pe fiecare înaintea Preaiubitului ei Fiu. Intrarea Maicii Domnului în biserică înseamnă pregătirea pentru venirea în lume a Mântuitorului.”
La final, Preasfințitul Părinte Timotei i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a binecuvântat ca Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul să fie prezent la hramul Catedralei Episcopale din Madrid, Preasfințitului Părinte Timotei pentru împreuna-slujire și pentru cuvântul de învățătură, dar și excelenței sale Monseigneurului Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, pentru sprijinul acordat comunităților ortodoxe românești din Spania.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team