Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Duminică, 21 noiembrie 2021, Biserica Ortodoxă a prăznuit un întreit eveniment liturgic: Duminica Învierii (a 26-a după Rusalii), praznicul Intrării Maicii Domnului în templu și prima duminică din Postul Nașterii Domnului. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la cel de-al 16-lea hram al comunității parohiale „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Roma. Cu aceeași ocazie, ierarhul a hirotesit doi paraclisieri și un citeț, pe seama parohiei gazdă, și a săvârșit o hirotonie întru diacon.
În cuvântul de învățătură dăruit credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit despre taina Praznicului Maicii Domnului de astăzi: „Maica Domnului intră în templu, în Sfânta Sfintelor, ea însăși urmând a deveni Sfânta Sfintelor, chivotul ce-L va purta în pântece pe Domnul Hristos. Și noi suntem chemați să intrăm în Biserică și să devenim noi înșine biserică și purtători de Hristos în inimile noastre.”. De asemenea, la prăznuirea primului hram al comunității în noul lăcaș de cult, achiziționat la începutul anului curent, Preasfinția Sa a adăugat că: „în cei 15 ani de până acum, comunitatea a fost chemată să zidească întâi biserica din inimă, ca apoi să primească, din mila Domnului, biserica de zid”.
La momentul potrivit din timpul Dumne-zeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru diacon a ipodiaconului Florin Popa, pe seama parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Jesi, a Protopopiatului Umbria-Marche.
Preasfințitul Părinte Atanasie a binecuvântat lucrările de înfrumusețare a noului lăcaș de cult al parohiei din zona Prima Porta și a oferit, în semn de prețuire pentru deosebita activitate pastoral-misionară, Gramate Episcopale, atât consiliului și comitetului parohial, cât și preacucernicului părinte paroh Gabriel Ioniță, Protopop al Protoieriei Lazio II.
La final, preacucernicul părinte paroh Gabriel Ioniță a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie, pentru acest binecuvântat moment, dar și tuturor credincioșilor prezenți la această zi de prăznuire a comunității. După rânduială, la finalul Dumnezeieștii Liturghii s-a dat citire scrisorii pastorale a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în prima duminică a Postului Nașterii Domnului.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team