Adaugat la: 20 Decembrie 2021 Ora: 15:14

Un nou statut al Comunității Ortodoxe Române din Austria și o inițiativă pentru protejarea mediului

În ziua de 7 noiembrie, la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Viena a avut loc Adunarea Generală a Comunității Ortodoxe Române „La Sfânta Înviere”, din Viena, Austria de Jos și Burgenland, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim. Adunarea a discutat și a aprobat noul statut al comunității, care, din anul 1967, este corporație de drept public. 

Până în prezent, toate parohiile țineau, din punct de vedere legal, de Comunitatea Ortodoxă Română „La Sfânta Înviere”, din Viena. De acum înainte, prin noul statut, care pune accentul pe mai multă descentralizare, în condițiile creșterii numerice a parohiilor, vor exista trei comunități românești (kirchengemeinden), care vor alcătui, ca și până acum, un vicariat subordonat Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. 

Comunitatea Ortodoxă Română (kirchengemeinde) din Viena, Austria de Jos și Burgenland este continuatoarea directă a vechii comunități, președintele ei fiind pr. prof. dr. Ioan Moga, ales tot cu această ocazie. Celelalte două comunități vor fi organizate pentru Austria de Vest (landurile Austria Superioară, Salzburg, Tirol și Vorarlberg) și pentru Austria de Sud (landurile Stiria și Carintia).

La propunerea părintelui vicar Nicolae Dura, Adunarea a discutat și a decis o serie de măsuri pastorale pentru combaterea crizei ecologice cu care se confruntă planeta: conștientizarea și respectarea postului ortodox (deși postul ține în primul rând de o disciplină spiritual-ascetică, el are și conotații ecologice: renunțarea sau diminuarea consumului de carne contribuie la menajarea climei), întrebuințarea energiei verzi, folosirea mai rară a automobilului și a călătoriilor cu avionul, sortarea resturilor menajere, renunțarea la obiectele din plastic (de pildă renunțarea la utilizarea veselei de unică folosință din plastic la agapele parohiale și la pomeni), plantarea de flori, pomi și copaci, susținerea unei educații ecologice pentru tineri și pentru adulți.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni