Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Marți, 9 noiembrie, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg a avut loc o conferință dedicată Casei Regale Române și reginei Elisabeta, cunoscută publicului literar sub pseudonimul Carmen Sylva. Întâlnirea culturală, găzduită de Mitropolitul Serafim, s-a desfășurat în limba germană, fiind ocazionată de împlinirea a cinci ani de la înființarea Institutului Germano-Român „Ex fide lux” pentru teologie, ştiință, cultură și dialog.
Prima prelegere, intitulată „Hohenzollernii pe tronul regal al României“, a fost susținută de dr. Anneli Ute Gabanyi (Berlin), membră în Consiliul Privat al Coroanei Regale a României, care a tematizat exilul casei regale, precum și noua misiune pe care aceasta o îndeplinește după căderea comunismului: nu un rol ceremonial, ci unul funcțional, familia regală fiind păstrătoarea și sprijinitoarea a tot ce înseamnă credință, tradiție, cultură, viață trăită sub semnul eleganței.
A doua prelegere, intitulată „Cuvinte sufletești ale Reginei Elisabeta a României. Devoțiuni religioase ale unei regine creștine – introducere și lectură”, a fost susținută de dr. Silvia Irina Zimmermann (Mannheim), care a reeditat în limba germană volumul intitulat Seelengespräche, o culegere de 21 de eseuri devoționale ale reginei, publicate pentru prima dată, în 1888, la Tipografia Cărților Bisericești a Mitropoliei Ungrovlahiei.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team