Duminică, 31 Octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în parohia spaniolă „Sfânta Muceniță Anastasia Romana”, din Parla. Cu această ocazie, comunitatea parohială și‑a sărbătorit în mod festiv ocrotitoarea spirituală, care a fost pomenită în Biserica noastră la 29 octombrie, dar și cei zece ani de la înființarea parohiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei a tâlcuit pericopa envanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii: „Prin aceste parabole, Mântuitorul Hristos vrea să ne atragă atenția, vrea să ne spună că în viața pe care o trăim trebuie să fim milostivi. Folosindu‑se de parabole, Domnul dorește să ne schimbe felul de a ne purta cu frații noștri, să ne dăruim, să dăruim ceea ce avem. Iubindu‑ne și fiind milostivi, numai așa ne asemănăm cu El. Nu este păcat nici să fi sărac, nici să fi bogat, depinde de felul în care trăieşti sărăcia sau bogăția. Sărăcia trăită în cârtire nu este mântuitoare. Lazăr nu era leneș, nu era un sărac profitor, ci era bolnav, nu putea să‑și câștige pâinea, încât câinii îi purtau de grijă. Lazăr nu a vociferat, nu s‑a ridicat împotriva Lui Dumnezeu, după modelul lui Iov. Bogatul era autosuficient, se gândea numai la el, se iubea numai pe el, nu a dăruit și nu s‑a dăruit. Străduindu‑ne să fim milostivi ne asemănăm cu Dumnezeu și ne înscriem numele noastre în Cartea vieții. Mântuitorul nu‑i dă nume bogatului, însă îl cunoaștem pe al săracului, Lazăr.”.
În continuare, Preasfinția Sa a explicat de ce în textul Evangheliei nu este pomenit numele bogatului. „Sfântul Efrem Sirul explică de ce numele bogatului nu este consemnat. Numele lui nu este consemnat pentru că nu și‑a înscris numele în Cartea Vieții. Cine iubește lucrurile materiale mai mult decât pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni, când moare se îngroapă în cele pe care le‑a iubit, în bogăția lui, în cele pe care molia le mănâncă. Nu avem cum să ne împlinim în lucrurile materiale. Sufletele”, a punctat ierarhul, „trebuie să le îmbrăcăm în harul care vine de la Dumnezeu, care vine în urma rugăciunii și a credinței, care vine când noi îl cerem, atunci când omul se străduiește să iubească cu adevărat. Iubirea adevărată înseamnă jertfă.”
Pentru întreaga activitate pastorală, administrativă, socială și culturală desfășurată în cei zece ani, Părintelui paroh Eugen Barz i‑a fost acordată de către Preasfințitul Părinte Timotei cea mai înaltă distincție a Eparhiei Spaniei și Portugaliei, Crucea Episcopală.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team