Adaugat la: 1 Ianuarie 2009 Ora: 15:14

Zi de Praznic și Bucurie la Prima Porta

Pentru Parohia Ortodoxă Română din Roma Nord – Prima Porta, ziua de 21 noiembrie a reprezentat o zi de mare bucurie pentru credincioșii prezenți, pentru că, pe de o parte, comunitatea de aici a sărbătorit hramul parohiei, slăvitul praznic al „Intrării Maicii Domnului in Biserică”, iar pe de altă parte, s-a bucurat de prezența Preasfințitul Episcop Siluan, Episcopul Ortodox al Italiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.

Slujba Sfintei Liturghii a fost înfrumusețată și de momentele unei hirotesii și a unei hirotonii, ambele pe seama parohiei de la Prima Porta. Astfel, înainte de a începe Sfânta Liturghie, Preasfințitul a hirotesit întru citeț, pe Vasile Apădurăriței, care prin cunoștințele sale întru ale muzicii psaltice a înfrumusețat și organizat cântarea la strană. Către finalul Sfintei Liturghii, după cântarea Axionului, ipodiaconul Răzvan Săvescu, a primit hirotonia întru diacon.

La sfârșitul Liturghiei toți credincioșii au primit câte o iconiță în semn de binecuvântare, oferită chiar de Preasfințitul Părinte Siluan. Bucuria Liturghiei a fost continuată cu bucuria întâlnirii frățești la masa dragostei creștine, agapă ce a avut loc imediat după slujbă.

Comunitatea de la Prima Porta, dimpreună cu Părintele Gabriel, dă mulțumire lui Dumnezeu pentru momentele frumoase cu care a fost binecuvântată de ierarhul Sfintei Episcopii a Italiei, Preasfințitul Siluan, adresându-i mereu invitația de a poposi în mijlocul creștinilor acestei parohii.

A consemnat Diac. Răzvan Săvescu
 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni