Clipe de aleasă înălțare duhovnicească s-au petrecut în comunitatea parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol. Dacă pe 21 mai s-a aniversat un deceniu de la înființarea parohiei, pentru comunitatea ortodoxă de pe aceste meleaguri din sud-vestul Regatului Unit al Marii Britanii începutul toamnei a adus și roadele muncii.
În fapt, păstrând virtutea smereniei creștine, copiii și tinerii din cadrul proiectului parohial „Școala Bucuriei” au fost desem-nați câștigători ai concursului catehetic „Biserica, familia românilor de pretutindeni”, organizat de Patriarhia Română în spaţiul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.
Aceste momente de bucurie au debutat sâmbătă, 18 septembrie, prin oficierea slujbei Sfintei Liturghii sub protia pr. paroh Claudiu-Ioan Moldovan. Alături de sfinția sa, în duhul slujirii euharistice, au fost prezenți și slujitorii sfintelor altare ale parohiilor aflate în protopopiatului misionar de sud-vest: pr. Adrian Juganaru, de la Plymouth, pr. Laurențiu Hapenciuc-Tavistock, pr. Iulian Grigoruță, din Exeter, pr. Ovidiu Semerean, din Southampton, pr. Ioan Mandu, de la Reading, și pr. Nicolae Mînăscurtă, slujitor la Bristol. De remarcat a fost prezența arh. Paul Loghin, care de 10 ani încoace răspunde cu bucurie la toate manifestările duhovnicești din parohie.
După săvârșirea Sfintei Liturghii s-a oficiat parastasul de obște pentru cei adormiți, unde gândurile pr. Claudiu-Ioan și ale tuturor credincioșilor prezenți au fost îndreptate către cei trecuți la Domnul. În partea a doua a zilei, preoții slujitori au fost invitați la o conferință, în cadrul căreia s-au dezbătut aspecte duhovnicești, sociale si filantropice ale comunităților românești din cuprinsul protopopiatului. De asemenea, s-au abordat și analizat temele de pe ordinea de zi: cateheza la botez și la cununie, precum și aspecte legate de organizarea instituțional-administrativă a parohiilor, în conformitate cu legislația britanică. La final, preoții ne-au împărtășit momente din experiența personală trăită în misiunile pe care le desfășoară, experienţă de folos pentru noi toți. Păstrând acelați duh de frățietate, lucrările conferinței s-au încheiat, într-un cadru discret, cu o agapă creștină.
Duminică, 19 septembrie, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de pr. paroh Ioan-Claudiu Moldovan, împreună cu pr. slujitor Nicolae Mînăscurtă, care de 4 ani slujește cu multă dăruire în parohia noastră, şi cu arh. Paul Loghin, iar ca oaspeți de seamă am avut mai multe personalități, între care Robert Marin, coordonatorul Secției Consulare a Ambasadei României la Londra, care a transmis mesajul și gândurile ambasadorului României la Londra (excelenţa sa doamna Laura Popescu), Clr. Steve Smith, Lordul Primar al Orașului Bristol, şi Răzvan Constantinescu, consul general onorific.
După cuvântul de învățătură, în care s-a pus accent pe cele mai importante aspecte din pericopa evenghelică, și având în cugete cuvintele monahului Nicolae Steinhardt – „dăruind vei dobândi” –, s-au rostit alocuțiuni în care au fost prezentate relațiile strânse dintre comunitatea românească din Bristol și autoritățile britanice, atât la nivel social, cât și diplomatic. Părintele Claudiu-Ioan le-a oferit în dar oaspeților câte o icoană cu chipul Maicii Domnului, o carte ce cuprinde rânduiala Sfintei Liturghii în limba engleză și buchete de flori.
Anul 2021 a fost declarat de către Patriarhia Română drept „anul omagial al pas-torației românilor din afara granițelor țării”, acest aspect fiind unul deosebit pentru parohia noastră, la un deceniu de la înființare. Prin purtarea de grijă și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, în prezența reprezentanților Ambasadei Române și a Lordului Primar al orașului Bristol, au fost înmânate Gramatele Mitropolitane membrilor „Școlii Bucuriei”, elevi și îndrumători, câștigătorii concursului catehetic organizat de Patriarhia Română.
Manifestările s-au încheiat printr-o agapă creștină la care au luat parte toți membrii comunității, bucurându-se și dând slavă lui Dumnezeu și Sfinților Împărați Constantin și Elena pentru grija ce o poartă credincioșilor ortodocși din această parte a Marii Britanii.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team