Adaugat la: 17 Aprilie 2021 Ora: 15:14

Parohia „Sfântul Ioan Casian” din Oxford a împlinit zece ani

În ziua de 28 februarie 2021, comunitatea ortodoxă românească din Oxford și din satele înconjurătoare a sărbătorit împlinirea a zece ani de la înființarea parohiei. Sărbătoarea a coincis cu hramul parohiei, praznicul Sfântului Ioan Casian. În biserica plină de flori, cu sprijinul unui grup de voluntari destoinici, dar și prin conexiune video, credincioșii s-au rugat împreună și au reflectat asupra îndemnului Sfântului Ioan Casian de a cultiva, prin smerenie, pocăință și nădejde, „roadele Sfântului Duh, care sunt bucuria, dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa şi înfrânarea”.

Omul nu poate zbura cu aripi proprii, spune Sfântul Ioan Casian, ci numai dacă este ridicat de harul lui Dumnezeu. Sărbătoarea aniversării a zece ani de existență a parohiei a fost un prilej de a-I aduce mulțumire lui Dumnezeu. Românii care trăiesc în Oxford de mai multă vreme își amintesc încă lunga perioadă de timp în care s-au rugat, uneori alături de preoții români veniți să studieze la Oxford, iar în 2010 în fiecare seară, pentru o biserică românească în care să Îl întâlnească pe Hristos duminica și în care copiii să crească în credința ortodoxă. Rugăciunea le-a fost împlinită: în anul 2010, Înalpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif l-a trimis la Oxford pe protosinghelul Gavriil Marin pentru a pune bazele unei noi parohii. 

În zece ani, dintr-o mână de oameni care se adunau în anexa bisericii anglicane Saint Giles, parohia a crescut până la câteva sute de prunci botezați şi la peste o mie de credincioși prezenți la slujba de Paște din 2019 sau la slujbele online, în linie cu legislația britanică, din biserica Saint Thomas, unde se slujește din anul 2014. Copiii au crescut în mijlocul unei comunități unite în iubirea pentru Hristos și călăuzite cu dragoste, dăruire și răbdare de părintele Gavriil. Alături de adulți și cu sprijinul consiliului parohial, enoriaşii s-au implicat în proiecte caritabile în Marea Britanie și în România, învățând astfel importanța iubirii și a milosteniei. Cu binecuvântarea părintelui Gavriil, parohia a organizat și numeroase evenimente care au onorat istoria, limba și cultura românească. Din mijlocul acestei comunități au fost hirotoniți încă doi preoți, părintele Ioan Mandu (acum preot al parohiei din Reading, fosta filie a celei din Oxford) și părintele Gabriel Hanganu, precum și trei diaconi: diaconul  Iulian Rusu, diaconul Andrei Constantin (hirotonit în Suedia) și diaconul Marius Picu (diacon la Reading). Misiunea din Reading a devenit parohie, iar alte misiuni au început să se consolideze. 

Pentru sărbătoarea hramului și aniversarea celor zece ani de la înființarea parohiei, credincioșii au participat la o vecernie cu priveghi în cinstea Sfântului Ioan Casian, la lumina lumânărilor, urmată, duminică dimineață, de Sfânta Liturghie. Copiii din parohie, cu vârste între 4 și 13 ani, s-au întâlnit în ateliere online pentru a învăța să cânte troparul Sfântului Ioan Casian și pentru a citi din învățăturile sale. Vocile individuale au fost mixate de Maria (13 ani) într-o cântare a troparului care, împreună cu lectura din scrierile Sfântului Ioan Casian, au alcătuit un film prezentat după liturghia de hram; o versiune audio este disponibilă pe canalul de YouTube al parohiei. Tot după liturghie, comunitatea și-a reamintit diferite momente din ultimii zece ani, adunate de unul dintre voluntari într-o prezentare a istoriei parohiei în fotografii. Deși o agapă comunitară nu a fost posibilă din cauza pandemiei, credincioșii au pregătit în casele lor toate cele potrivite sărbătorii. 

Întreaga comunitate, atât cei prezenți fizic la liturghie, cât și cei conectați online, s-a bucurat de vizita virtuală a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif. În cuvântul său de întărire și sărbătoare, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre felul în care Sfântul Ioan Casian și-a îmbrățișat vocația de timpuriu, pentru fiecare dintre noi și pentru comunitățile noastre un model de maturizare prin învățătură și rugăciune, înaintea Domnului și în numele Lui. „La această aniversare de zece ani”, a îndemnat ierarhul, „să mergem pe urmele Sfântului nostru ocrotitor [...] și să ne aducem aminte că trăind în casa părintelui ceresc, care este biserica, trupul tainic al lui Hristos, lupta noastră este să devenim, precum Domnul, buni, blânzi și milostivi.”

Parohia „Sfântul Ioan Casian” din Oxford

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni