Adaugat la: 21 Octombrie 2020 Ora: 15:14

Adolescenți la plimbare

Prietenii noștri Maria Rucăreanu și Andrei Bursuc au avut inspiraţia să organizeze o întâlnire cu adolescenții din parohia „Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” de la Paris. Între noi am trăit bucuria de a‑l avea şi pe părintele Mihai Barna, din Iași, cunoscut organizator de tabere în România, alături de care am făcut o serie de ateliere pe care, personal, nu le voi uita prea curând. 

Ziua a început cu participarea la Sfânta Liturghie, unde noi am fost cei care am cântat la strană. Am pornit apoi cu toții spre Bois de Boulogne, unde ne‑am prezentat fiecare, spunându‑ne numele, vârsta și ce meserie am vrea să facem. Primul atelier s‑a desfășurat așa: în timp ce ne legam toți la ochi, părintele a ascuns o coardă la o distanță cam de 15 metri de noi; ne‑am dat cu toții mâna, ne‑am învârtit un minut și am pornit în căutarea corzii. Nu a fost ușor, căci abia atunci am conștientizat cât de greu e să nu vezi. Apoi, după ce am găsit coarda, pe mai departe legați la ochi a trebuit să ne aşezăm astfel încât să alcătuim un pătrat.

Părintele Mihai a folosit fiecare activitate ca pe un prilej de discuţie, de dezbatere și de transmitere a valorilor creștine.

În timp ce ne odihneam, adulții au plecat să pregătească următorul joc. Au întins o coardă între doi copaci, noi i‑am văzut și ne‑am gândit că va trebui să trecem pe sub ea, ce simplu! Însă ne‑am inșelat amarnic. Am aflat că trebuie să trecem peste coardă, toți, unul câte unul, ținându‑ne de mână și fără să o atingem. Aoleu!

Timp de o oră am făcut multe încercări și tot atâtea căzături, dar nu ne‑am descurajat. Fiindcă nu aveam decât un scop: să ne ajutăm echipa să câștige; știam că premiul nu este material, ci simpla bucurie de a reuși un lucru împreună. Iar eforturile noastre au dat rod.

Încântați de reușita noastră, am plecat spre râul Marna ca să facem o plimbare cu hidrobicicleta. Pe drum se auzeau discuțiile tinerilor, bucuroși și însuflețiți, tineri care, la sfârșitul zilei, simțeau tot mai mult ce înseamnă să faci parte dintr‑un grup unit, dintr‑o echipă entuziastă.

După atâta timp fără să ne vedem, această ieșire m‑a încântat. A fost mai mult decât binevenită pentru toți, în plus am întâlnit noi tineri de vârsta mea. Mi‑au plăcut foarte mult discuțiile cu părintele Mihai și plimbarea cu hidrobicicleta. Totuși, cel mai mult mi‑au plăcut jocurile pe care ni le‑au propus organizatorii, pentru că am participat cu toții și am găsit soluțiile împreună.

Rafaella Miholca, 15 ani, Paris

Călduroase mulțumiri organizatorilor, părintele Mihai de la Iaşi şi Maria Rucăreanu, care şi‑au făcut timp pentru noi. Prin jocurile pe care le‑am făcut cu ei am conştientizat ce grea e viața orbilor și am învăţat să lucrăm în echipă.

Maria Florea, 15ani, Paris

Am apreciat excursia pentru că mi‑am revăzut prietenii și am avut ocazia să discut cu ei. Însă ce mi‑a plăcut în mod deosebit au fost activitătile de grup pe care le‑am făcut, deoarece, pe lângă faptul că am avut o discuție în legătură cu religia și Ortodoxia, am avut ocazia să închegăm noi prietenii şi să le consolidăm pe cele deja existente. Un alt lucru care m‑a binedispus a fost faptul că nu am avut telefoane și că nu am petrecut ziua cu nasul în ecrane, iar asta m‑a ajutat ca timp de o zi să nu mă mai gândesc la problemele din viața cotidiană. Uimitor, Sfânta Liturghie și vecernia au fost prilej de mare bucurie, poate datorită faptului că am venit din propria mea voință și nu obligat de părinți. Totuși, și pentru mine plimbarea cu hidrobicicleta a fost cea mai frumoasă, pentru că am fost doar patru copii pe barcă și am putut să discutăm într‑un cadru mai restrâns.

Aaron Hușleag, 15 ani, Paris

Mi‑a plăcut foarte mult ieșirea pentru că ne‑a permis să ne cunoaștem mai bine și să ne înțelegem unii pe alții. Plimbarea cu hidrobicicleta a fost activitatea mea preferată, fiindcă am făcut o întrecere cu ceilalți și, desigur, echipa mea a câștigat!

Melissa Oprea, 13 ani, Paris

Mi‑a plăcut foarte mult activitatea la care a trebuit să sărim peste coardă fără să o atingem ţinându-ne de mână, pentru că a trebuit să lucrăm în echipă și am învățat multe lucruri despre ceilalți.

Mi‑a plăcut și când am mers cu hidrobicicleta, pentru că, indiferent dacă eram în fața sau în spatele grupului, ne‑am distrat la fel de bine cu persoanele care erau alături de noi. 

Înainte de aceste activități, părintele Mihai ne‑a adunat și ne‑a vorbit despre multe lucruri pe care trebuie să le facem noi, ca și creștini. Felul său de a le explica pe înțelesul nostru m‑a marcat și m‑a inspirat să îmi trăiesc viața în Domnul.

Maria Chindris, 14 ani

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni