Adaugat la: 23 Septembrie 2020 Ora: 15:14

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Episcopală din Madrid

În zilele de 14‑15 august 2020, la Catedrala Episcopală din Madrid s‑au săvârșit slujbele dedicate marelui praznic împărătesc al Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. 

 

Vineri seara, de la ora 19.00, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. 

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a explicat de unde știm toate cele ce s‑au întâmplat cu Maica Domnului după adormirea Sa. Deși Sfânta Scriptură nu spune nimic despre adormirea Maicii Domnului, aflăm cele petrecute din Sfânta Tradiție, din transmiterea prin viu grai a celor întâmplate. 

Sâmbătă dimineața, 15 august, Preasfinția Sa a săvârșit, tot în catedrala episcopală, Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinția Sa a slujit Părintele Arhidiacon Spiridon, de la Centrul Eparhial. 

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Timotei a vorbit despre importanța Maicii Domnului pentru mântuirea noastră, explicând și de ce a fost ridicată la cer de către Domnul Iisus Hristos: tocmai pentru că nu putea rămâne în mormânt cea care este însăși Maica Vieții. În evanghelia citită astăzi, Mântuitorul o scoate în față pe Maica Sa, care a ascultat și a împlinit cuvântul lui Dumnezeu, unind cerul cu pământul. Ea este scara ce a coborât pe Dumnezeu pe pământ. Și noi trebuie să fim ascultători față de cuvântul lui Dumnezeu, după exemplul Maicii Domnului nostru Iisus Hristos. Să îi spunem necazul nostru Maicii Domnului, precum spune și priceasna: „Am venit Măicuță să te mai vedem, Să‑ți spunem necazul pe care‑l avem (...)”. Maica Domnului ne alină necazurile și ne ascultă rugăciunile. De aceea trebuie să ne rugăm cu multă credință ei și Domnului nostru Iisus Hristos.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni