Una din misiunile îngerilor a fost să-i însoțească pe cei pe care îi protejau prin mesaje puse pe furiș în „cutiile poștale” - niște plicuri lipite pe un perete denumit „poșta taberei”, încât nimeni să nu-și poată da seama de identitatea „îngerului” său. Mesajele acestea „grozave” scrise de către un copil care îl „proteja” pe unul din animatori erau ceva de genul „Îți scriu, nu am altceva să fac; să te privesc, să-ți cânt, așa poate te fac să zâmbești” sau „Îmi va fi dor de tine. Multă sănătate de la îngeraș” și nu exprimau altceva decât prietenia și respectul care se înfiripaseră între copii și animatori, bucuria și voia bună care au domnit nestingherite în tabăra de anul acesta.

Desfășurată între 17 și 28 iulie, a patra ediție a Taberei de Tradiție și Spiritualitate Ortodoxă organizată de Mitropolia noastră, a reunit anul acesta, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din vecinătatea Mănăstirii Neamț, 64 de copiii de origine română din Franța, Irlanda, Italia, Portugalia și România, însoțiți de o echipă de animatori îndrumată de părintele Mircea Filip. Copiii, cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani, începeau fiecare zi cu o scurtă înviorare, urmată de rugăciunea de dimineață și de micul dejun, după care participau la unul din atelierele de pictură icoană, teatru sau lucru manual. După prânz venea rândul atelierelor de muzică și dans și, bineînțeles, a jocurilor, care continuau apoi după cină și rugăciunea de seară, până la ora de culcare.

Programul le-a dat tuturor ocazia să se împrietenească dincolo de diferențele de vârstă sau de țara din care veneau, să se joace, să se cunoască, să învețe multe lucruri inedite, să se roage împreună. În atmosfera creată s-au încadrat perfect și Sfintele Liturghii și drumețiile în munții Neamțului, la schitul Icoana și la rezervația de zimbri, și excursiile la mănăstirile Agapia, Neamț, Secu, Sihăstria, urcușul pe jos până la schitul Sihla și la peștera Sfintei Teodora, vizita Cetății Neamțului, bătaia cu apă într-o după-amiază caniculară, vânătoarea de comori, meciurile de fotbal dintre echipa taberei si echipa seminariștilor, asistatul la mulsul oilor înaintea focului de tabără de la stâna din apropiere. Prin intermediul tuturor acestora, copiii au experimentat ce înseamnă a trăi în comunitate, au învățat că voia bună și respectul merg mână în mână, și-au pus în valoare talentele și marele bagaj de cunoștințe pe care l-au adus cu ei, au descoperit tradițiile și obiceiurile specifice zonei Moldovei.

Prezența sfinților în icoanele din paraclisul si biserica Seminarului, cadrul natural, condițiile asigurate de personalul Seminarului, programul taberei, concentrația mare de zâmbete, sancțiunile nostime de tipul genuflexiunilor, abilitatea animatorilor de a „da în mintea copiilor”, i-au ajutat pe aceștia din urmă să se deschidă și să stabilească o adevărată comunicare prin care au învățat tot atât de multe ca și prin intermediul atelierelor. Nimic de mirare că de sărbătoarea Sfântului Ilie predica este în mare parte ținută de Matei care la doar cei 10 ani ai săi ne povestește viața prorocului; că grupul „francezilor” rostește în cor „Tatăl Nostru” în franceză, la fel cum o face Ilinca în italiană sau Benedict și Sebi în portugheză; că odată intrată în biserica Mănăstirii Agapia și după doar câteva zile la atelierul de pictură, Alexandra exclamă: „parcă e un muzeu”, recunoscând imediat diferența dintre icoană și picturile religioase ale lui N. Grigorescu; că Anda mulțumește pentru că i s-a dat ocazia de a citi un psalm la rugăciunea de seară; că după câteva zile copiii își înving sfiala și „țin strana” la fiecare rugăciune, încurajați de ceea ce au învățat la atelierul de muzică; că maica Siluana e ascultată cu atenție și uimire în timp ce explică frescele din biserică dar mai ales atunci când le vorbește atât de deschis copiilor încât îi pune pe gânduri pe cei mai mari dintre ei; că Înaltpreasfințitul Teofan este asaltat de întrebări, de la cele mai nostime gen „de ce au călugării barba atât de lungă?” până la unele cât se poate de serioase, gen „de ce se întâmplă minuni?”; că, după pregătirea necesară, se împărtășesc cu toții de sărbătoarea Sfântului Pantelimon; că, văzându-i cât de frumoși sunt în fiecare seară adunați în paraclis, nu putem decât să-i mulțumim Domnului și să-L rugăm „să scoată lucrători la secerișul Său” (Matei 9,38).

Ambianța creată de-a lungul celor douăsprezece zile a fost sintetizată într-un mod foarte ingenios în adaptarea după „Micul prinț” prezentată de către copiii din atelierul de teatru, spectacol la care au asistat Înaltpreasfințitul Iosif, maica Siluana Vlad, precum și o parte dintre profesorii Seminarului. O zi mai târziu, lor li s-a alăturat Înaltpreasfințitul Teofan și împreună au admirat lucrările participanților la celelalte două ateliere, pictură și lucru manual.

Iar după toate acestea, la sfârșitul taberei, pe holuri și în cantină au izbucnit strigătele copiilor: „Mai vrem încă o zi!”... Bucuria pe care copiii au exprimat-o prin aceste cuvinte, precum și prezența și binecuvântările ierarhilor ne dau speranța ca în anii viitori să vedem o mai mare implicare a parohiilor din Mitropolie, astfel încât să nu mai putem număra pe degetele de la doar două mâini parohiile care au fost reprezentate în această tabără (fie prin copii, fie prin animatori). Căci devine din ce în ce mai clar că „o simplă apartenență socială la Biserică este insuficientă pentru a rezista seducțiilor și minciunilor lumii” (1) și, cum spunea Înaltpreasfințitul Iosif, în viitor în Biserică vor rămâne doar cei în care va arde cu adevărat flacăra credinței... Iar menirea acestei tabere nu este alta decât de a întreține sau a face să scânteieze această flacără...

Bogdan Grecu

Notă

1. Archim. Jacob, „Saint Martin”, Apostolia (ediția franceză), nr. 9, decembrie 2008.