Adaugat la: 27 Iunie 2019 Ora: 15:14

Preasfințitul Timotei la ceas aniversar: 11 ani de slujire arhierească

Astăzi, 25 mai 2019, se împlinesc 11 ani de când Preasfințitul Părintele nostru Episcop Timotei a primit marele har al arhieriei și cârja de păstor al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. În tot acest timp, avându‑l drept model pe ocrotitorul său spiritual, Sf. Apostol Timotei, Preasfințitul Părinte şi‑a făcut pe deplin datoria. Cu timp și fără timp, el propovăduiește cuvântul, mustră și îndeamnă cu îndelungă răbdare, făcând lucru de evanghelist. Cu timp și fără timp, el suferă răul ca un bun ostaș al lui Hristos, luptându‑se atât pentru binele veșnic, cât și pentru binele vremelnic al păstoriților săi.

După 10 ani de osteneli m‑am adăugat și eu la această sfântă lucrare și doresc din toată inima să‑i fiu sprijin și ușurare prin smerita mea slujire.

Cu toată rostirea noastră și cu toată inima, noi, ostenitorii de la Centrul Eparhial, împreună cu clerul, monahii și poporul binecredincios din cuprinsul Eparhiei noastre, îi dorim Preasfințitului Părinte Episcop Timotei păstorire îndelungată și rodnică, rugându‑ne Domnului să reverse peste Preasfinția Sa toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit.

Întru mulți ani Preasfinția Voastră!

† Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei si Portugaliei

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni