Tradiţiile populare ale românilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt departe de tradiţia iudaică, ce presupunea o sărbătoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca şi mielul, se consumau în grabă, însoţite de ierburi amare, după cum amară fusese şi robia din ţara Egiptului. Pasca primilor creştini era o pâine dulce, care se sfinţea de către preoţi, apoi se împărţea săracilor. Amintirea acesteia este pasca de astăzi.

La biserică pasca este dusă într-un coş anume pregătit pentru Paşte. După sfinţirea din dimineaţa primei zile de Paşte, pasca dobândeste puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfinţită şi se consumă imediat după anafură. Tot în coşul care se duce la sfinţit, femeile pun cârnaţi, ouă roşii, colaci, brânză, slănină, drob, usturoi, sare, prăjituri şi alte alimente. Acestor alimente, sfinţite, li se atribuie puteri vindecătoare.