În acea vreme, la mănăstire, Părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr şi să îl pască pe lângă apa Iordanului. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Într-o zi însă, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo nişte negustori din Arabia cu o caravană de cămile. Aceştia, văzând catârul singur, l-au luat şi au plecat mai departe cu el.

Când s-a trezit, leul a plecat în căutarea catârului, dar nu l-a mai găsit şi s-a întors la mănăstire foarte întristat. Văzându-l singur, Cuviosul a crezut că leul a mâncat catârul şi l-a întrebat: „Unde este catârul? Nu cumva l-ai mâncat? Dacă este așa, tot lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuinţele mănăstirii”. Leul a fost ascultător şi a cărat zi de zi apa de la râul Iordan şi toţi care vedeau aceasta se minunau.

După ceva vreme, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, ducând cu sine şi catârul pe care îl luase. Şi, pe când trecea el Iordanul împreună cu catârul şi cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare, a lăsat şi catârul şi cămilele şi a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, aşa cum făcea şi înainte, şi s-a întors la Sfântul Gherasim foarte bucuros.

Când l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că îşi recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăţia şi ascultarea leului. Ca răsplată, bătrânul l-a numit de atunci pe leu IORDAN.

Leul a rămas ascultător şi supus în continuare şi vreme de cinci ani nu s-a despărţit de mănăstire.

Timpul a trecut şi Cuviosul Gherasim a plecat din lumea aceasta către Cel pe Care L-a iubit atât de mult. În acea vreme, leul nu s-a aflat în mănăstire şi nu a ştiut de pierderea suferită de călugări. Când a venit la mănăstire, leul l-a căutat pe bătrân, iar ucenicul părintelui Gherasim, Savatie, văzându-l pe leu, i-a spus: „Iordane, Stareţul nostru s-a dus la Domnul”. Şi pentru că leul se tot plimba căutându-l pe bătrân, ucenicul l-a luat şi l-a dus la mormântul Cuviosului. Atunci leul a început să răcnească puternic şi, aşezându-se lângă mormânt, a murit îndată.

Aceste lucruri minunate s-au petrecut pentru a se arăta cât de plăcut lui Dumnezeu a fost Sfântul Gherasim, pe care, pentru bunătatea şi credinţa lui, l-au ascultat chiar şi animalele sălbatice.

Știați că...

• La intrarea în Mănăstirea „Sfântul Gherasim” de la Iordan te întâmpină sculptura de bronz a unui leu în mărime naturală. Este reprezentarea lui Iordan, leul din poveste.
• Leul este amintit în Biblie de 130 de ori. 
• În arta bisericească cei patru Sfinți Evangheliști  au câte un simbol. Astfel, Matei este zugrăvit împreună cu un înger, Marcu este zugrăvit împreună cu un leu, Luca este zugrăvit împreună cu un vițel, iar Ioan este însoțit de un vultur. Leul a fost ales ca simbol al Sf. Evanghelist Marcu, deoarece acesta ne vorbește la începutul Evangheliei despre Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, ca fiind „Glasul celui ce strigă în pustie” (Marcu 1, 3), care amintește de răgetul leului.
• În unele limbi ale Orinetului Apropiat, pentru leu, erou și rege se folosea același cuvânt.
• Statueta leului din Piaţa San Marco a fost o vreme simbol al Serenissimei (vechea denumire care a fost dată Veneţiei, datorită politicii oraşului de a nu participa la războaie sau la conflicte, în sec. XVI-XVIII) şi continuă să fie emblematic pentru frumoasa lagună. 
• Răgetul unui leu se poate auzi și de la 8 km distanță.
• Doi exploratori de la National Geographic care au studiat leii timp de 30 de ani, susţin că ciferele privind existenţa leilor sunt îngrijorătoare. Dacă acum 50 de ani, erau 450.000 de lei, în prezent sunt cel mult 20.000. Cei doi exploratori susţin că aceştia sunt ultimii lei pe care îi vedem şi că în 10, 15 ani va dispărea această specie.