În acea vreme, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr și să îl pască pe lângă apa Iordanului. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Într-o zi însă, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo niște negustori din Arabia cu o caravană de cămile. Aceștia, văzând catârul singur, l-au luat și au plecat mai departe cu el.

Când s-a trezit, leul a plecat în căutarea catârului, dar nu l-a mai găsit și s-a întors la mănăstire foarte întristat. Văzându-l singur, Cuviosul a crezut că leul a mâncat catârul și l-a întrebat: „Unde este catârul? Nu cumva l-ai mâncat? Dacă este așa, tot lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii”. Leul a fost ascultător și a cărat zi de zi apa de la râul Iordan și toți care vedeau aceasta se minunau.

După ceva vreme, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, ducând cu sine și catârul pe care îl luase. Åži, pe când trecea el Iordanul împreună cu catârul și cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare, a lăsat și catârul și cămilele și a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, așa cum făcea și înainte, și s-a întors la Sfântul Gherasim foarte bucuros.

Când l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăția și ascultarea leului. Ca răsplată, bătrânul l-a numit de atunci pe leu IORDAN.

Leul a rămas ascultător și supus în continuare și vreme de cinci ani nu s-a despărțit de mănăstire.

Timpul a trecut și Cuviosul Gherasim a plecat din lumea aceasta către Cel pe Care L-a iubit atât de mult. În acea vreme, leul nu s-a aflat în mănăstire și nu a știut de pierderea suferită de călugări. Când a venit la mănăstire, leul l-a căutat pe bătrân, iar ucenicul părintelui Gherasim, Savatie, văzându-l pe leu, i-a spus: „Iordane, Starețul nostru s-a dus la Domnul”. Åži pentru că leul se tot plimba căutându-l pe bătrân, ucenicul l-a luat și l-a dus la mormântul Cuviosului. Atunci leul a început să răcnească puternic și, așezându-se lângă mormânt, a murit îndată.

Aceste lucruri minunate s-au petrecut pentru a se arăta cât de plăcut lui Dumnezeu a fost Sfântul Gherasim, pe care, pentru bunătatea și credința lui, l-au ascultat chiar și animalele sălbatice.

Știați că...

• La intrarea în Mănăstirea „Sfântul Gherasim” de la Iordan te întâmpină sculptura de bronz a unui leu în mărime naturală. Este reprezentarea lui Iordan, leul din poveste.
• Leul este amintit în Biblie de 130 de ori. 
• În arta bisericească cei patru Sfinți Evangheliști  au câte un simbol. Astfel, Matei este zugrăvit împreună cu un înger, Marcu este zugrăvit împreună cu un leu, Luca este zugrăvit împreună cu un vițel, iar Ioan este însoțit de un vultur. Leul a fost ales ca simbol al Sf. Evanghelist Marcu, deoarece acesta ne vorbește la începutul Evangheliei despre Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, ca fiind „Glasul celui ce strigă în pustie” (Marcu 1, 3), care amintește de răgetul leului.
• În unele limbi ale Orinetului Apropiat, pentru leu, erou și rege se folosea același cuvânt.
• Statueta leului din Piața San Marco a fost o vreme simbol al Serenissimei (vechea denumire care a fost dată Veneției, datorită politicii orașului de a nu participa la războaie sau la conflicte, în sec. XVI-XVIII) și continuă să fie emblematic pentru frumoasa lagună. 
• Răgetul unui leu se poate auzi și de la 8 km distanță.
• Doi exploratori de la National Geographic care au studiat leii timp de 30 de ani, susțin că ciferele privind existența leilor sunt îngrijorătoare. Dacă acum 50 de ani, erau 450.000 de lei, în prezent sunt cel mult 20.000. Cei doi exploratori susțin că aceștia sunt ultimii lei pe care îi vedem și că în 10, 15 ani va dispărea această specie.