Adaugat la: 19 Ianuarie 2019 Ora: 15:14

Preasfințitul Marc Nemțeanul: „Sfințirea unei biserici este un eveniment unic, precum botezul fiecărei persoane”

Duminică, 16 decembrie, românii ortodocși din Lyon (regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, Franța) au trăit momente de bucurie duhovnicească la sfințirea bisericii „Sfânta Eugenia”, care, cu acest prilej, a fost pusă și sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

După slujba de sfințire, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul le-a vorbit credincioșilor despre importanța acestui eveniment: „Am asistat la un eveniment deosebit prin unicitatea lui, căci nu se va mai repeta niciodată. Binecuvântarea și sfințirea unei biserici și a altarului acesteia este comparabilă cu botezul unei persoane, iar noi știm că botezul este unic. Prin sfințirea ei, această biserică închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și sfintei martire Eugenia, a devenit locul prezenței lui Dumnezeu. Biserica, edificiu material, este, începând de astăzi, prin sfințirea ei, un edificiu spiritual, iar fiecare dintre voi, cei care ați contribuit la acest lucru, precum și urmașii voștri, sunteți «pietre vii» ale acesteia. Credința voastră s-a manifestat într-un mod atât de strălucitor astăzi, când ați transmis deja generațiilor viitoare credința ortodoxă și l-ați slăvit pe Dumnezeu!”, a afirmat ierarhul.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Veniamin le-a explicat celor prezenți înțelesurile duhovnicești ale chemării fiecăruia dintre noi la „ospățul cel mare”, amintind că trebuie găsit timp pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu și pentru a lucra la mântuirea noastră: „După cum știm din viața de zi cu zi, atunci când suntem invitați de prietenii noștri la o cină nu este politicos să-i refuzăm. Totodată, cel care ne invită se așteaptă să-i onorăm invitația, iar mare este dezamăgirea lui când prietenii îl refuză și invocă diferite scuze politicoase. După cum tâlcuia Sfântul Ioan Hrisostomul, cel care a făcut această chemare la cină este Dumnezeu Însuși. Prietenii lui cei mai apropiați, poporul ales, dar și cei care au fost chemați să-L slujească, au refuzat această invitație, lăsându-se cuprinși mai mult de grijile cele lumești. Dumnezeu ne cheamă și pe noi la Cina Sa, fie că vorbim de duminici sau de sărbători. Însă și noi găsim diverse scuze pentru a refuza această chemare la Cina Celui ce ne-a creat și ne călăuzește pașii în viață. De aceea, îndemnul meu este să medităm mai mult la chemarea care ne este făcută în fiecare duminică și de sărbători. Vedem pe de o parte grija față de cele lumești, cele cinci simțuri ale omului, prin ogorul de care unul din cei invitați trebuia să se ocupe, sau perechile de boi. Aceste preocupări lumești și firești în același timp nu trebuie să ne fure din timpul pe care trebuie să-l dedicăm lui Dumnezeu și mântuirii noastre.”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif i-a oferit gramata mitropolitană părintelui paroh Siluan Eloi, precum și distincții diverșilor reprezentanți ai autorităților române: doamna Anca-Elena Opriș, Consul general al României la Lyon, autorităţilor locale din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes și celor ce s-au implicat în amenajarea locașului de cult pentru oficierea slujbelor în tradiția ortodoxă.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni