Pe Preasfințitul Timotei îl cunosc din anul 1994. Era student în anul întâi, la Facultatea de Teologie din Cluj, iar eu eram frate la Mânăstirea Nicula. Venea și stătea anumite perioade la mânăstire, încadrat ca frate, fiind trecut pe viu, prin toate ascultările. Alterna venirile la Mânăstirea Nicula cu cele de la Mânăsirea Salva, unde se mutase duhovnicul său (de câțiva ani, de când s‑a îmbolnăvit Preasfințitul Vasile Someșanul, părintele Teofil mi‑a fost și mie duhovnic), actualul arhiereu vicar Teofil de Iberia. 

Apoi a venit de tot, s‑a călugărit și a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah în martie 1998. În acel an eu am fost hirotonit ierodiacon, după ce am fost călugărit un an mai devreme. Am trăit vremuri binecuvântate și momente frumoase, de lumină și adâncă bucurie duhovnicească. Era un sobor frumos de părinți și frați, nouăzeci la sută tineri, dar plini de curăție și de râvnă sfântă. Acolo în „Casa Maicii Domnului de la Nicula” ne‑am legat sufletește și duhovnicește, pentru toată viața și pentru veșnicie. Chiar dacă nu ne vedem des, duhovnicește suntem împreună, în comuniune, și aceasta simțim. Precum este sufletul mai adânc și mai de preț decât trupul, tot așa călugării născuți duhovnicește în aceiași mânăstire, sub aceeași binecuvântare duhovnicească, sunt legați cu legături adânci, poate mai mult decât frații de sânge. Aceste legături cresc, se mențin și se dezvoltă în veșnicie, întru  bucuria împărtășirii frățești.

Preasfințitul Timotei este călugăr de vocație, un preot și un episcop de vocație. Aceasta nu de acum. Am constatat‑o cu bucurie, acum un sfert de veac, când venea ca fratele Felician, că în ființa sa lăstăriseră mugurii virtuților călugărești. Negrabnic la vorbă, mai degrabă tăcut, smerit, ascultător, cuviincios, ajutător, îndatoritor, harnic, rugător, râvnitor la slujbe și la ascultări, avea de atunci o evlavie adâncă, potolită, stăpânită de o voință tare. Un an, doi mai târziu (1995‑96), aveam să‑i cunosc bine părinții după trup. Rămâneau uneori vreme îndelungată în mânăstire, iar eu fiind arhondarul acesteia am avut prilejul de a‑i găzdui și cunoaște bine. Mi‑au plăcut! Oameni minunați! Buni la suflet, curați la inimă, smeriți, cuviincioși, înțelepți, răbdători, monumente de bun simț. Îmi amintesc de ei întotdeauna cu drag. Domnul puterilor și al bunătății să‑i păzească în bucuria și cinstea Sa, să le dea răsplata Lui, pentru felul în care și‑au crescut odrasla pentru slujba Celui singur vrednic de slujit. 

Preasfințitul Timotei a crescut frumos și în pace. De la hirotonia sa întru ieromonah, îmi amintesc cuvântul neuitatului nostru Mitropolit Bartolomeu, care la vremea predicii vorbea poporului cu bucurie și admirație despre tânărul ieromonah Timotei.

A plecat apoi în Franța. S‑a desăvârșit atât în studiile teologice (a studiat o vreme și medicina), dar mai ales în trăirea liturgică, duhovnicească. Ne‑am văzut mai rar o vreme, eu devenind stareț la Mânăstirea Cristorel, unde a venit odată, apoi la Râșca Transilvană, timp în care ne‑am văzut o dată la Mânăstirea Ciucea, unde a fost o vreme duhovnic. Ne‑am păstrat în rugăciune și neuitare!

În anul 2008 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. O slujire măreață, strălucitoare și grea  în același timp, ca și Crucea lui Hristos, învăluită în nimbul și lumina Învierii. Această înălțare avea să‑l facă model, păstor și părinte pentru mulți, cum spune Evanghelia. Pentru sute de preoți și monahi, zeci și sute de mii de credincioși. A primit sarcina și ascultarea apostolică a arhieriei, întru vrednicia tinereții, asemenea Sfântului Apostol Timotei (ocrotitorul spiritual) odinioară.

Virtuților creștine și ascultării încercate, în care își punea încrederea Sfântul Apostol Pavel atunci, le‑a urmat și tânărul Arhimandrit Timotei Lauran. Ele l‑au recomandat Sfântului Sinod, clerului și credincioșilor din Spania și Portugalia, iar nădejdile au fost deplin îndreptățite. Acum, odată cu trecerea anilor, nădejdile de atunci,  sunt o adâncă, vădită certitudine.

La hirotonia întru arhiereu l‑am însoțit doar cu gândul și cu ruga, fiind atunci împreună cu actualul Preasfințit Teofil Roman singurii preoți‑ieromonahi la Catedrala din Cluj, de unde nu puteam pleca. 

L‑am vizitat și întâlnit de câteva ori în Spania, la Madrid. Am slujit împreună la Burgos. După întâlnire și împreuna‑slujire, am rămas cu același sentiment de iubire, prețuire și evlavie profundă care se înfiripase odinioară, adăugate de un spor de înțelepiune, de cunoaștere, de bucurie și de nădejde.

În cei zece ani, atât Preasfințitul Timotei, cât și Episcopia Spaniei și Portugaliei au crescut mult. Au fost (și încă mai sunt) greutăți, ca pretutindeni. Dar Preasfințitul trece peste ele cu rugăciune și răbdare. Călugărește! Știe prea bine că rădăcinile stejarului se adâncesc și se întăresc sub vânturi, sub vijelii și furtuni, iar Biserica lui Hristos, plutind pe marea învolburată, zărește cu bucurie malul și tărâmul veșniciei.

Lăstarii virtuților călugărești, preoțești și arhierești, pe care îi priveam  cu admirație, acum un sfert de veac, s‑au făcut pomi roditori, cu rădăcini adânci, cu coroană bogată, cu ramuri multe încărcate, care bucură cu roade Biserica‑grădină a  lui Hristos.

Îi doresc Preasfințitului Timotei, din inimă, sănătate, mântuire, lui și turmei sale,   bună‑sporire duhovnicească și rodire bogată, întru toate ostenelile pe care le seamănă – uneori cu durere și lacrimi – în ogorul Bisericii străbune. Spre persoana Sa iubită și spre întreaga  Eparhie, alcătuită din cler, monahi și popor, privim cu iubire și admirație. Și cu nădejde! 

Acum puterea duhovnicească s‑a îndoit. Ea va crește mereu prin puterea lui Hristos. Prin harul Duhului Sfânt, alături de duhovnicescul Părinte, Preasfințitul Teofil, Ortodoxia românească în pământul iberic va înflori și rodi înzecit și însutit. Așa să fie!

Întru mulți, fericiți și binecuvântați ani, Preasfințite Părinte Timotei!

Arhimandrit Andrei Coroian, Consilier pentru Cateheză și Misiune, Episcopia Devei și Hunedoarei.