Preasfinţitul Siluan a început conferinţa cu o rugăciune către Domnul şi Dumnezeul nostru, pentru ca această discuţie, care nu s-a vrut una a „intelectului şi a ideilor, ci un gând spre o vieţuire creştinească”, să fie spre zidirea sufletească a tânărului. Acesta este, aşa cum ne spune Preasfinţitul Siluan, „ţinta unui război duhonicesc”, un război care a început imediat cu căderea protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Mai ales astăzi acest răz­boi se manifestă prin asaltul imaginii virtuale asupra tânarului, aceasta pătrunzând în sufletul lui şi schimbând direcţia privirii interioare dinspre Dumnezeu spre lume. În Fac. 3, 6 aflăm că Eva, în urma dialogului avut cu şarpele şi „socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă” a că­zut de la slava lui Dumnezeu. Preasfinţitul Siluan prezintă în opoziţie aceste trei jude­căţi ale omului prin cuvintele Evanghelistului Ioan din prima Epistolă Sobornicească: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi tru­fia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 Ioan 2, 15-16). Prin aceste trei lucruri omul s-a îndepărtat de la iubirea lui Dumnezeu, iar tânărului tocmai aceste trei lucruri se oferă astăzi prin tot ceea ce reprezintă mediul virtual audio-vizual.

Omul nu-L mai caută pe Dumnezeu ci caută la poftele sale, fiind imediat împli­nite de societate, iar tânărul este cel mai vulnerabil. Preasfinţitul Siluan ne arată că omul are posibilitatea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să revină către starea în care a fost creat, iar aceasta se realizează în Sfânta Liturghie. Acest „Eveniment” se întâmplă întotdeauna într-un „Astăzi” permanent, omul fiind în aceeaşi stare cu Apostolii care trăiau alături de Hristos după Cincizecime. Prin participarea omului la Sfânta Liturghie, acesta aude, vede, pipăie şi gustă pe Domnul pentru că Acesta vrea să ne dea toate ale Sale, Sfinţenia şi Veşnicia Sa. Această stare a omului este în afara timpului istoric şi este o intrare în timpul Veşnic. Mai ales tânărul are nevoie de această trăire în comuniunea Sfintei Liturghii pentru a putea şti cum să se prote­jeze de lumea în care se va întoarce.

În concluzie Preasfinţitul Siluan ne îndeamnă să ne întrebăm cât timp inima noas­tră zăboveşte cu Dumnezeu. Fiecare dintre noi să caute să răspundă cât mai sincer la această întrebare şi va constata care este trăirea acestuia cu Dumnezeu. Soluţia ar fi să ne antrenăm inima chiar şi numai pentru un minut dimineaţa şi un minut seara. Dacă începem să facem acest exerciţiu vom simţi imediat roadele iubirii Domnului către om şi vom avea bucurie în viaţa noastră. Bucurie care nu există în afară de Dumnezeu şi care lipseşte din ce în ce mai mult în viaţa tânarului. Pentru a putea să trăim cu adevă­rat creştineşte, Preasfinţitul Siluan ne spune „să fim cu inima deschisă către Dumnezeu şi să ne reconfigurăm raportarea către Acesta prin auz, prin vedere, prin prisma dra­gului... de drag postesc, de drag merg la Biserică, de drag cer iertare. Calitatea a ceea ce facem schimbă trăirea noastră. Din trăire vine înţelegerea. Problema tânarului este că vrea să înţeleagă înainte de a trăi”. Tânarul şi nu numai trebuie să înveţe să ajungă să-şi mişte inima către Dumnezeu, iar acest lucru se poate face numai cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu, în Sfânta Liturghie.

Cătălin Iordache, Paris