Eu cred că viața noastră este o lungă serie de „Rendez-vous"-uri. Despre cât de multe pagini din istoria noastră am putea spu­ne: „Dumnezeu era acolo și eu nu știam!" O mică parabolă poate ilustra aceasta. Într-o zi, primesc în cutia mea cu scrisori un plic, pe care îl deschid. În interior o foaie complet albă. O mototolesc și o arunc la coș. Dar aceasta se întoarce în mintea mea. Sunt ne­dumerit. O culeg de pe jos, o ne­tezesc, și, după ce aprind gazul, o trec cu atenție prin apropierea flăcării. Åži iată că un poem superb, scris fără îndoială cu lămâie, își face apariția... Eu îmi spun că așa este viața noastră. Nu înțelegem nimic din ea, nu pricepem ce ni se întâmplă, și ar fi suficient de a aduce această foaie a existenței noastre la căldura Cuvântului lui Dumnezeu pentru ca ea să devină o aventură extraordinară, debordând de sens.

Iată acum o altă istorioară. Un bătrân merge la templu și îi spune lui Dumnezeu: „iată, de o viață întreagă vin în casa ta, în fiecare zi, și tu niciodată nu mi-ai întors vizita". Dumnezeu îi răspunde: „Mâine, voi veni". Ce bucurie pe bătrân! Se pune să-și măture casa, pregătește prăjituri, împrumută un fotoliu. A doua zi dimineața, un băiețaș, care își dorea mult să guste din prăjituri, este alungat de bătrân; în mijlocul zilei, un călător care cerșea puțină apă are aceeași soartă; seara, un pensionar văduv ar fi vrut să se odihnească în fotoliu și să facă puțină conversație. Este respins cu strigătul: „Ieși afară, aștept pe altcineva!"

Supărat, bătrânul merge a doua zi să se plângă la templu: „De ce nu ai venit?" îl întreabă el plângând pe Dumnezeu. Si se aude răspun­sul: „De trei ori am venit, și de trei ori m-ai dat afară..."

Adaptare după „Dumnezeu cu față de iubire", Părintele Stan Rougier