Vedem în viața de zi cu zi cum oamenii se pot solidariza pentru lucruri trecătoare. Să învățăm să facem aceasta și pentru lucrurile cele nepieritoare, veșnice. Dumnezeiasca Liturghie este prin excelență o clipă veșnică, nepieritoare, întrucât ea ne poartă dincolo de timp și de spațiu. Dumnezeiasca Liturghie ne strămută pentru o clipă în veșnicie. Noi trăim această veșnicie când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos. Primindu-L înlăuntrul nostru, primim în noi veșnicia pe care nimeni și nimic nu o poate zădărnici, fie și dacă suntem zdrobiți de boală, de moarte, chiar dacă trupul ne afundă deseori în deznădejde, întrucât este vorba despre o deznădejde, o teamă care ne stăpânește, aceasta nefiind altceva decât teama în fața morții, chiar dacă de multe ori avem impresia că nu ne e frică și că o înfruntăm cu multă îndrăzneală… Frica de moarte este aceea care ne face să ne agățăm de vremea cea de acum și de tot ceea ce ne dăruiește această viață, de lucrurile trecătoare și de bucuriile efemere ale acestei lumi. Acesta însă este un semn al contemporaneității, întrucât a existat o vreme în care creștinii nu se fereau să-și dăruiască viața lui Dumnezeu, trăindu-o fără a se îngriji de multe, în așteptarea bucuriei întâlnirii cu Domnul cerului și al pământului.

† Mitropolitul IOSIF