Poate că nu ştim să ne rugăm de ajuns... Poate că uităm prea repede de noi, de înlăuntrul nostru... Poate că şi inimile noatre nu ni le vărsăm îndeajuns înaintea Domnului. Lupta noastră se desfaşoară în fiecare zi, în fiecare ceas. Suferim pentru că nu avem smerenie, cădem în înşelare atunci când credem că suntem mai deştepţi, cu mai multă experienţă decât alţii, din mândrie... Multă vreme nu am ştiut de ce trebuie să-ţi zdrobeşti sufletul de vreme ce oricum crezi că Dumnezeu te va ierta de toate greşelile, apoi am înţeles că numai aşa mândria trece şi sufletul simte odihna.

E plină lumea de putrefacţie sufletească, de spitale neîncăpătoare, de închisori cu câte 3-4 paturi suprapuse, de aziluri de bătrâni rămaşi fără nimeni, aruncaţi în singurătate, de orfelinate unde stau cei mai nefericiţi copii, de case de nebuni în condiţii groaznice... Suferim oare pentru ei? Se roagă cineva pentru ei?

Îl ţinem prizonier pe Dumnezeu în Biserică Duminica dimineaţa sau la vreun eveniment sau sărbatoare importantă, Îi cerem în gând câte ceva la necaz sau în preajma bolii, la servici nici atât nu avem timp, prea preocupaţi cu teancul de hârtii ce ne aşteaptă, găsim plictisitoare o carte de rugăciune, în schimb citim cu mare atenţie moda anului, ce a mai apărut nou, vorbim cu greu de Dumnezeu şi mult mai uşor despre alte lucruri... Sufletul tânjeşte spre altceva, uneori doare şi zace în mare durere până reuşim să ne rugăm, să-i aducem pace. Uneori nu înţelegem şi ni se pare ciudat să te rogi în preajma altor oameni ce-ţi distrag atenţia... totuşi Dumnezeu este pretutindeni şi când devenim conştienţi de acest lucru reuşim să ne rugăm oriunde. Oriunde... Pentru că Dumnezeu este al tuturor!

Alina Zara