Dacă primele texte despre care am vorbit deja (ImportanÅ£apostului ÅŸi respectarea lui astăzi, Diaspora Ortodoxă ÅŸi Autonomia bisericească) privesc aspecte concrete, pre­ponderent din interiorul Bisericii Ortodoxe, următoarele teme pe care le vom prezen­ta în cele ce urmează (Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, RelaÅ£iile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creÅŸtine, Sfânta Taină a Cununiei ÅŸi impedimentele la căsătorie) abordează ÅŸi problematica raportării Bisericii Ortodoxe la provocările lu­mii contemporane.

În rândurile de mai jos nu ne propunem să evaluăm documentele în complexita­tea lor, ci să le prezentăm succint, subliniind aspectele pe care le considerăm mai im­portante.

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Documentul intitulat Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporanăporneÅŸte de la afirmaÅ£ia că Biserica este semnul ÅŸi imaginea ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu în istorieÅŸi arată că ea nu rămâne indiferentă faÅ£ă de problemele omuluidin toate timpurile, prelu­ând prin iubire vie exprimată în cuvânt de răbdare ÅŸi mângâiere durerile ÅŸi rănile provo­cate de răul care lucrează în lume.

Textul subliniază valoarea persoanei umane ÅŸi necesitatea cooperării intercreÅŸtine în toate domeniile, pentru a apăra binele în aÅŸa fel încât eforturile pacifiste ale creÅŸtinilor să dobândească mai multă greutate ÅŸi forÅ£ă. Dialogul interreligios ÅŸi cooperarea fac să fie posibilă limitarea manifestărilor de fana­tism, pentru întărirea prieteniei dintre po­poare, triumful libertăÅ£ii ÅŸi al păcii în întrea­ga lume, pentru binele fiecărei persoane, indiferent de rasă ÅŸi de religie. Pentru a eli­mina orice suspiciune de compromis doc­trinar care s-ar promova prin aceste întru­niri, este afirmat explicit că dialogul exclude orice formă de sincretism.

Documentul arată că Biserica este pre­ocupată de faptul că omenirii i se impu­ne un mod de viaÅ£ă din ce în ce mai consumist ÅŸi subliniază că principiile morale trebuie să fie la temelia tuturor acÅ£iunilor economice pentru a sluji omului. Respectând principiile drepturilor omului ÅŸi tratamentului egal al oamenilor, Biserica urmăreÅŸte să aplice aceste principii în lumina învăÅ£ăturii sale despre Sfintele Taine, desprefamilie, des­pre locul bărbatului ÅŸi al femeii în Biserică ÅŸi despre valorile tradiÅ£iei bisericeÅŸti în gene­ral.Textul subliniază că Biserica îÅŸi afirmă determinarea de a da mărturie despre învăÅ£ătura sa în spaÅ£iul publicÅŸi că, în con­textul tentativelor de legalizare, în anumite Å£ări, ÅŸi de justificare teologică, în anumite comunităÅ£i creÅŸtine, a formelor de coabitare opuse tradiÅ£iei ÅŸi învăÅ£ăturii creÅŸtine, îÅŸi asu­mă fără echivoc responsabilitatea pastora­lă faÅ£ă de instituÅ£ia dumnezeiască a famili­ei, constituită pe baza unirii bărbatului ÅŸi femeii.

Făcând trimitere la criza ecologică, evidenÅ£iind valoarea virtuÅ£ilor cumpătării ÅŸi autocontrolului, documentul subliniază necesitatea protejării creaÅ£iei lui Dumne­zeu prin cultivarea simÅ£ului responsabilităÅ£ii faÅ£ă de mediul înconjurător, care este un dar divin. Având în vedere capacitatea omului de a interveni asupra creaÅ£iei, do­cumentul arată că omul de ÅŸtiinÅ£ă trebuie să asume nu doar libertatea de a întreprinde cercetări, ci ÅŸi să stopeze cercetarea atunci când principiile creÅŸtine ÅŸi umane sunt încăl­cate. Aici trimiterea este explicită la măr­turia pe care o aduce Biserica în legătură cu caracterul sacru de necontestat al vieÅ£ii umane, de la conceperea sa până la moar­tea naturală.

Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine

Textul privind RelaÅ£iile Bisericii Orto­doxe cu ansamblul lumii creÅŸtine porneÅŸte de la afirmaÅ£ia că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească ÅŸi apos­tolică. În acelaÅŸi timp, se afirmă că Biseri­ca Ortodoxă crede cu tărie, în conÅŸtiinÅ£a ei eclezială profundă, că ocupă un loc central pentru promovarea unităÅ£ii creÅŸtinilor în lu­mea de astăzi. Observăm că textul vorbeÅŸte despre unitatea Bisericii, referindu-se ex­plicit la Biserica Ortodoxă, iar atunci când abordează rolul Bisericii Ortodoxe în an­samblul lumii creÅŸtine nu vorbeÅŸte despre promovarea unităÅ£ii bisericilor, ci despre promovarea unităÅ£ii creÅŸtinilor.

Documentul arată că participarea la MiÅŸcarea Ecumenică nu este împotriva na­turii ÅŸi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci consti­tuie expresia constantă a credinÅ£ei ÅŸi a tra­diÅ£iei apostolice în condiÅ£ii istorice noi. Se arată că dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, ca ÅŸi participa­rea sa la miÅŸcarea pentru refacerea unităÅ£ii creÅŸtinilor se sprijină pe însăÅŸi conÅŸtiinÅ£a Or­todoxiei ÅŸi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinÅ£ei ÅŸi a tradiÅ£iei Bi­sericii vechi a celor ÅŸapte Sinoade Ecumeni­ce, unitatea pierdută a creÅŸtinilor.

Este important să observăm că textul afirmă că potrivit naturii ontologice a Bise­ricii, unitatea sa nu poate fi distrusă; astfel, prin participarea la miÅŸcarea ecumenică nu se acreditează o ecleziologie a Biseri­cilor coexistente în dezunire, ci pur ÅŸi sim­plu, pe calea dialogului, Biserica Ortodoxă aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului în Hristos ÅŸi a comorilor sale spi­rituale tuturor celor care se află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.

Documentul expune modalităÅ£ile în care pot fi depăÅŸite dificultăÅ£ile întâlnite pe parcursul dialogului teologic, subliniind rolul Patriarhului Ecumenic în obÅ£inerea consensului în privinÅ£a evaluării stadiului dialogului. Este subliniată importanÅ£a informării corespunzătoare a întregii Bi­serici despre evoluÅ£ia diferitelor dialoguri. Textul arată că finalizarea oricărui dialog teologic anunÅ£at oficial corespunde încheierii sarcinilor Comisiei teologice mixte desem­nată în acest sens; iar atunci, PreÅŸedintele Comisiei Interortodoxe înaintează un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, proclamă încheierea dialogului. Nici un di­alog nu este considerat încheiat înainte de a fi proclamat ca atare printr-o astfel de hotă­râre panortodoxă.

Orice dialog sincer trebuie să prevadă ÅŸi modalităÅ£ile de fructificare a reuÅŸitei. Din acest motiv, documentul vorbeÅŸte ÅŸi despre modul de restabilire a comuniunii în urma încheierii cu succes a unui dialog ÅŸi subliniază că hotărârea luată la nivel pa­nortodox în privinÅ£a restabilirii comuni­unii trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor locale. Prin noÅ£iunea de Biserici locale, aici trebuie să se înÅ£eleagă Bisericile autocefale.

Textul vorbeÅŸte ÅŸi despre relaÅ£iile Bise­ricii Ortodoxe cu Consiliul Mondial al Bi­sericilor (CMB), precum ÅŸi cu alte organis­me intercreÅŸtine regionale, cum sunt ConferinÅ£a Bisericilor Europene (KEK) sau Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu, care îndeplinesc o mi­siune fundamentală pentru promovarea unităÅ£ii lumii creÅŸtine. Se subliniază că Bi­serica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identităÅ£ii structurii sale lăuntrice ÅŸi învă­Å£ăturii Bisericii primare, participă la activi­tatea CMB, dar nu acceptă ideea egalităÅ£ii confesiunilor ÅŸi în nici un caz nu poate asu­ma un compromis interconfesional. Se ara­tă că unitatea căutată în cadrul CMB nu poa­te fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci ÅŸi al unităÅ£ii credinÅ£ei Bisericii Ortodoxe, aÅŸa cum a fost trăită ÅŸi păstrată în mod tai­nic în Biserică. Printre altele, se afirmă că CMB nu este ÅŸi în nici un caz nu trebuie să devină o „super-biserică” „Scopul Consi­liului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din pro­prie iniÅ£iativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să stimuleze studiul ÅŸi dez­baterea problemelor ce privesc unitatea creÅŸtină” (DeclaraÅ£ia de la Toronto, §2).

Observăm că atunci când textul se referă la celelalte confesiuni folosind noÅ£iunea de biserică, este utilizată minus­cula, subliniindu-se prin aceasta că Bise­rica Ortodoxă foloseÅŸte termenul prin care cultele respective se identifică, fără ca prin aceasta să acrediteze în vreun fel o abordare care ar presupune vreun compromis de ordin ecleziologic.

Documentul vorbeÅŸte despre perspec­tivele dialogului teologic care trebuie să Å£ină cont de criteriile canonice enunÅ£ate de canonul 7 al Sinodului II Ecumenic ÅŸi canonul 95 al Sinodului Quinisext. Tre­buie să precizăm că aceste texe canonice disting diferitele forme de îndepărtare de Biserică ÅŸi, receptând prevederile cano­nului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, arată diferitele modalităÅ£i de primire în Biseri­că a celor care se află în una din aceste situaÅ£ii. Din păcate, menÅ£ionarea aici a acestor canoane nu aduce clarificări, ci lasă impresia că s-ar face o paralelă strictă între îndepărtările de Biserică prevăzute de aceste canoane ÅŸi realitatea interconfesională contemporană.

Alineatul 22 al documentului afirmă că doar sistemul sinodal are competenÅ£a de a păstra credinÅ£a ortodoxă pură, constituindu-se dintotdeauna, în sânul Bisericii, jude­cătorul desemnat ÅŸi ultim în materie de cre­dinÅ£ă.Această afirmaÅ£ie ar trebui să fie înÅ£eleasă în sensul că sistemul sinodal ex­primă comuniunea Bisericilor. Sinodalitatea ca sistem de manifestare a comuni­unii Bisericilor locale este de fapt cadrul în care pleroma Bisericii se manifestă în coresponsabilitate.

Textul arată că în contextul în care miÅŸ­carea pentru restaurarea unităÅ£ii creÅŸtinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situ­aÅ£ii ÅŸi pentru a face faÅ£ă noilor provocări ale lumii actuale este necesar ca Biserica Orto­doxă, pe baza tradiÅ£iei apostolice ÅŸi a credin­Å£ei sale, să continue să aducă mărturia ei în lumea creÅŸtină divizată.

Sfânta Taină a Cununiei si impedimentele la căsătorie

Textul privind Sfânta Taină a Cununiei ÅŸi impedimentele la căsătorie prezentat ce­lei de-a V-a ConferinÅ£e presinodale a fost întregit cu un preambul care precizează unele aspecte importante privind familia ortodoxă. Pornind de la constatarea că instituÅ£ia familiei este ameninÅ£ată astăzi de fenomenul secularizării, precum ÅŸi de relati­vismul moral, este afirmată sacralitatea că­sătoriei ca o învăÅ£ătură fundamentală ÅŸi in­discutabilă. Se subliniază că se poate vorbi despre o căsătorie ortodoxă doar când este vorba despre o unire liberă între un bărbat ÅŸi o femeie.

Textul numeÅŸte căsătoria instituÅ£ie de drept divin. Această formulare nu este spe­cifică tradiÅ£iei ortodoxe ÅŸi, folosind-o într-un document de o asemenea importanÅ£ă, se asimilează de fapt o terminologie introdusă în teologia academică pe o filieră scolas­tică. Dincolo de inconvenientul formulării, este important că se face trimitere la faptul că familia a fost instituită în acelaÅŸi timp cu crearea primilor oameni, Adam ÅŸi Eva (cf. Facerea 2, 23). Textul menÅ£ionează că în familie se împlineÅŸte comuniunea spirituală a cuplului ÅŸi capacitatea de a asigura continuitatea vieÅ£ii neamului omenesc. Această unire a devenit Sfântă Taină menÅ£ionată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârÅŸit „primul Său semn” la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2,11). Textul afirmă explicit indisolubilitatea Tainei NunÅ£ii ca imagine a unirii dintre Hristos ÅŸi Biserică (cf. Efeseni 5,32).

Documentul vorbeÅŸte despre binecuvântarea pe care Biserica o aduce acestei uniri, făcând trimitere la textul Sfântului Ignatie Teoforul, care subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că mirii care se unesc în comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu acor­dul episcopului, pentru ca astfel cununia să se facă potrivit lui Dumnezeu ÅŸi nu după dorinÅ£a umană. Fie ca totul să aibă loc pentru slava lui Dumnezeu” (V. 2)... Biserica Ortodoxă con­damnă orice atentat la curăÅ£ia ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).

Textul identifică drept condiÅ£ie prealabilă a cununiei credinÅ£a în Iisus Hristos, credinÅ£ă pe care soÅ£ul ÅŸi soÅ£ia (bărbatul ÅŸi femeia) trebuie să o împărtăÅŸească împreună. Se arată că fundamentul unităÅ£ii cununiei este unitatea în Hristos, ca din binecuvântarea iubirii conju­gale, prin Duhul Sfânt, mirii să poată reflecta dragostea dintre Hristos ÅŸi Biserica Sa.

Documentul relativizează caracterul contractual al cununiei, arătând că această comuniune a persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relaÅ£ie convenÅ£ională natu­rală, ci o forÅ£ă spirituală creatoare pentru instituÅ£ia sfântă a familiei.

Este de apreciat faptul că textul subliniază obligaÅ£ia episcopilor ÅŸi a preoÅ£ilor de a se angaja într-o lucrare intensă de ordin pastoral pentru a proteja valorile familiale prin atitudine părintească.

Paragraful 8 al acestui document face distincÅ£ie între căsătorie ÅŸi familie ÅŸi atrage atenÅ£ia asupra faptului că în societatea contemporană se manifestă o presiune pentru a recunoaÅŸte forme diferite de coabitare. Această realitate contemporană este prezentată ca fiind o adevărată ameninÅ£are pentru creÅŸtinii ortodocÅŸi, fiind expresia unei crize a căsătoriei ÅŸi a familiei sub multe aspecte prin care se atentează asupra familiei tradiÅ£ionale, primele victime fiind soÅ£ii înÅŸiÅŸi ÅŸi, nu în ultimul rând, copiii.