Am încercat să trăim în adâncul su­fletului și în acest Sfânt și Mare Post și în Săptămâna Patimilor și să facem și ale noastre Patimile Lui, interiorizând în același timp realitatea faptului că nu mai suntem singuri în toate încercările prin care trecem pe acest pământ, că viața noastră are sens în dragostea mult milos­tivă a lui Hristos, Care a îndrăznit nebu­nia Crucii și a morții pentru a ne încredința că nu suntem singuri, că ne este alături cu dragostea Lui. Mila nemăr­ginită a lui Dumnezeu față de noi oame­nii trăită și dăruită pe Cruce de Însuși Fiul Cel Întrupat, astăzi răsare din mormânt, golind iadul, biruind moartea, ca noi să fim vii. Crucea și Moartea Lui devin pen­tru noi binecuvântare, devin mântuitoa­re. „Căci cuvântul Crucii,ne spune Sfân­tul Apostol Pavel, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Cor 1, 18) Însă iată că moartea pe Cruce și Mor­mântul pe care le-a primit Fiul lui Dumnezeu în schimbul iubirii Lui pentru noi,

nu rămân sterpe, dragostea Lui rodește în lume mântuirea. Cerurile și pămân­tul saltă de bucurie astăzi, Hristos Dom­nul a înviat și mântuire din suferința morții a adus neamului omenesc! De în­vierea lui Hristos se bucură și se vese­lesc cetele îngerilor și poporul creștin, dar și întreaga natură, căci Adam cel mort prin lemnul pomului, este înviat prin lemnul de viață făcător al Crucii, care a primit pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Åži rănile prici­nuite de noi, și Crucea care L-a primit, și cuiele care L-au străpuns, și sulița care L-a împuns, și moartea care L-a împre­surat, și mormântul care L-a primit, și iadul care a crezut că L-a înghițit, toate prin Înviere s-au umplut de lumina ha­rului Celui pe care moartea nu L-a pu­tut ține în chingile ei. „Unde îți este, moar­te, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?"(I Cor 15, 55) Cum să nu se vese­lească și cerul și pământul de această în­torsătură pe care a luat-o moartea cea neiertătoare în viața noastră, ea care l-a înghițit pe om de la căderea lui Adam și până la Hristos, fiind acum biruită și de­venind ea însăși prin aceasta Paște – Tre­cere spre Cel Înviat Care ne-a deschis ușa cerului, poarta Raiului? „Adevărat, adevărat zic vouă (zice Domnul): cel ce ascultă cuvântul Meu si crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică si la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață." (In 5, 24) Moartea și-a pierdut dintr-o dată puterea asupra nostră și devine

Paște, trecere în viața cea dăruită nouă prin înviere. „Desființând prin înviere stă­pânirea morții, – zice Sfântul Chiril al Alexandriei – nu Åži-a procurat învierea Sieși, întrucât este Cuvântul și Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine și în Sine (căci toată firea omu­lui era în Hristos, strânsă de legăturile morții)."(Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, cartea a IX a, cap 12, în PSB vol 41, p. 1064).

Taina vieții și a morții noastre ne-a fost tâlcuită astăzi de Cel ce a primit viața și moartea în numele nostru, iubindu-ne până la jertfa de Sine pentru a ne face părtași bucuriei și vieții veșnice, prin În­viere. De acum suntem purtători ai înțelesurilor tainei vieții și a morții pe care să le trăim de-a lungul scurtei noas­tre vieți pământești, împărtășindu-le tu­turor, adică să fim sau să devenim misi­onari. Această taină nu poate fi deslușită decât în și prin Hristos Cel mort și învi­at. El ne chemă nu la orice fel de misiu­ne, în parohie sau în mănăstire fiind, ci la cea a bucuriei și luminii care izvorăsc din Mormântul rămas gol pentru veșnicie, a vieții smulse din moartea care părea de neînvins, a "iubirii dumnezeiești mai tare decât moartea”.

HRISTOS A ÎNVIAT!

† Mitropolitul Iosif