La data de 26 octombrie 1950, a in­trat ca frate la Mănăstirea Neamț, fiind tuns în monahism în același an, la data de 9 decembrie, cu numele de Adrian. La Praznicul Bunei Vestiri din anul 1951 este hirotonit diacon, slujind în această treap­tă până în anul 1958. Ca ierodiacon, a slu­jit la Mănăstirea Neamț (1951-1953) și la Mănăstirea Plumbuita (1953-1958). Între anii 1957 și 1958 a fost egumen la Mănăstirea Slatina și profesor la Åžcoala monahală de aici, fiind hirotonit în treap­ta preoției. Stareț între anii 1958 și 1959 al schitului Durău din județul Neamț, ieromonahul Adrian este numit mare ecle- siarh al Catedralei Mitropolitane din Iași și exarh al mănăstirilor eparhiei până în anul 1973, când este hirotonit arhiereu pentru scaunul de Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Iașilor.

În 1980, la data de 16 iulie, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Misiona­re Ortodoxe Române pentru Europa Cen­trală și Occidentală, cu sediul la Paris, la puțină vreme după aceea fiind ridicat la treapta de Arhiepiscop. În această calitate, de ierarh aparținând unei Biserici de dincolo de Cortina de Fier, dar păstorind în lumea liberă, occidentală, s-a străduit, în condiții deosebit de grele din punct de vedere material, pastoral și politic, să păs­treze unitatea clerului și a credincioșilor ortodocși români, risipiți în atâtea țări europene: Franța, Germania, Austria, Ita­lia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg; s-a îngrijit împreună cu preoții parohi de găsirea unor spații adecvate pentru sfin­tele slujbe, de împodobirea lor cu odoarele Sfintei noastre Biserici: catapetesme, icoane, sfinte vase, cărți de slujbă etc. A transformat buletinul Arhiepiscopiei, Ves­titorul, dintr-o revistă redactată la mașina de scris într-un jurnal de calitate. A inițiat și a coordonat apariția mai multor volume din Almanahul Vestitorul,publicate, de asemenea, în condiții remarcabile și conținând materiale importante pentru cunoașterea vieții bisericești a diasporei românești din Europa Occidentală. A in­tensificat ritmul și solemnitatea momen­telor comemorative la mormintele eroilor români aflate în diverse țări europene și a cultivat prezența românească și îngrijirea mormintelor marilor personalități românești din cimitirele pariziene: Brâncuși, Enescu, Mitropolitul Visarion Puiu, Arhiepiscopul Teofil Ionescu etc., unele dintre ele proscrise în propria țară. În condiții modeste și de cele mai multe ori singur, a străbătut distanțe mari pentru a fi prezent la hramurile și evenimentele comunităților românești din toată Europa Occidentală. A cultivat relații frățești cu ceilalți ierarhi ai diasporei ortodoxe și ra­porturi cordiale cu autoritățile civile și cu responsabilii Bisericilor care găzduiau comunitățile ortodoxe românești.

În anul 1990, Înaltpreasfințitul Părin­te Arhiepiscop Adrian s-a retras la pensie. A rămas la Paris, unde a trăit în modestie și smerenie, continuând lucrarea duhov­nicească prin slujirea la diferite parohii ortodoxe din Paris sau din împrejurimile acestuia, la Mănăstirea românească Buna Vestirede la Rosiers, iar mai târziu chiar la parohia românească Sfinții Arhan­gheli din strada Jean de Beauvais.

Ultimii ani ai vieții i-a petrecut în liniște, la Mănăstirea Pogleț, județul Bacău, unde s-a săvârșit la data de 23 februarie a anului 2013. Sfârșitul vieții sale pământești a fost marcat de o scurtă, dar grea suferință, creștinește îndurată, cu răbdare și cu nă­dejde în milostivirea lui Dumnezeu.